Sunt des intrebata daca Maria (2ani si 5 luni) stie poezii, daca stie cantecele sau daca fac teme cu ea. Sunt foarte suprinsi parintii cand afla ca nu stie si nici nu fac lectii cu ea.
Imi sunt des prezentate gradinite competitive, cu foarte multe activitati, unele care merg pe recompensarea copilului cu buline albe si negre (un fel de recompensa si pedeapsa mascata), altele care promit ca la sfarsit de grupa mijlocie sau mare copilul va sti sa citeasca si sa scrie.La toate am zis pas!
Nu ma intereseaza sa fur din orele de joaca ale copilului meu pentru a invata capitalele lumii, cititul sau scrisul la 5 ani.
Exista un timp pentru toate!
Am stat si m-am intrebat de unde graba asta de a sti copilul de toate inainte de a incepe grupa 0. De unde vine competitivitatea asta? Copiii nu o au. Ei nu vor sa fie primii din clasa si nici sa stie tot. Aceasta competitivitate este la parinti. Ei vor ca al lor copil sa fie cel mai destept, cel cu note de 10, cel care canta cel mai frumos, cel mai bine.
Competitivitatea asta are 2 cauze:
Ori ca parintele nu a fost cel mai bun si atunci copilul trebuie sa fie, ori a fost cel mai bun si atunci copilul NU are voie sa fie mai putin decat parintele.
Cati medici (profesori/preoti) din generatii de medici din familia lor si-au ales alta profesie decat cea a parintelui? Putini! NU au avut voie sa-si aleaga alta cale! Fac familia de rusine. Totul din ambitiile parintilor de a decide totul pentru copil, pentru ca imaginea copilului il reprezinta pe el ca parinte.
De fapt nu este despre copil vorba, ci despre egoismul parintelui. Mama mea se lauda ca la 2 ani stiam 100 de poezii. Nu stiu cata dreptate are dar va spun sincer ca nu prea m-a ajutat asta in viata. Nu am fost cea mai tare la invatatura si stau prost cu memoria, de cand sunt mama si mai prost. Norocul meu este ca ai mei m-au lasat cat de cat (nu mi-am putut alege facultatea) sa fac ce imi doresc. Nu am fost un copil de 10 dar nici nu mi-am dorit si nici ei.
Am terminat liceul cu 8.55, iar facultatea cu 8.00. Nu m-a ajutat la nimic diploma pe o am. La 21 de ani lucram intr-o tara straina in relatii cu clientii (aveam anul de facultate înghețat), la 24 ani lucram in marketing la o agentie de evenimente din tara, iar ultimii 7 ani i-am petrecut intr-o multinationala. Pentru nici unul dintre job-uri nu am avut experienta iar sefii mei erau considerati ‘nebuni’ ca au pus o nestiutoare in acele pozitii.
Mi-a placut fiecare loc de munca si m-au ajutat sa fac ce fac astazi: blogging si o mica afacere la care lucrez cu multa migala. Nota 8 nu m-a definit ca om! Nu mi-a distrus copilaria si nu a intervenit in visurile mele. Copiii mei sunt liberi sa copilareasca si sa-si aleaga calea! Nu vreau premii si nici nota 10, ci experiente care sa ii faca fericiti. Nu vreau sa fie cei mai buni pentru cerintele societatii, ci pentru ei. Pentru mine oricum ei sunt cei mai buni!
Din pacate, cunosc tinere cu facultati si mastere de 10 care lucreaza ca secretare sau vanzatoare. Atunci cand inveti doar pentru note sau pentru a-ti multumi parintii, acele note nu te vor ajuta sa te dezvolti si sa te regasesti pe tine ca om. Am vazut reportaje cu tineri care au terminat facultati importante dar care nu aveau simtul realitatii si nici experienta, cerand sa fie angajati pe post de manageri.
Nu-i cresteti pentru voi, ci pentru ei!
Multa grija si iubire!
sursa foto: tumblr
