Cand parintii muncesc ’28 de ore’ pe zi!
Cand nu au timp sa mearga la baie.
Cand li se cere taskuri peste taskuri si ei nu pot spune nu.
Cand NU vrei sa dezamgesti si ii pui pe ceilalti inaintea ta.
Cand faci 7 feluri de mancare dar nu te joci o jumatate de ora cu copilul tau.
Cand calci munti de haine si copilul te vede trist de dincolo pat.
Cand esti dragut cu ceilalti copii la serviciu si pe ai tai ii uiti cu bona.
Cand…. e o lista atat de lunga si diferita.
E ok sa iti alegi ca stil de viata sa NU spui NU celor care au nevoie de tine.
Dar…
Cum vrei sa iti inveti copiii sa spuna NU daca tu nu o faci?
Implicit tai din timpul de familie pentru munca.
A spune NU la ce nu poti sustine, e normal.
Am aflat foarte devreme, la 21 de ani cand ajunsesem supervizor intr-un departament cu 7 colegi, eu fiind cea mai tanara, ca NIMENI la locul de munca nu iti ridica statuie, orice ai face.
Nu voi deveni nemuritoare prin acest blog si nici nu am acest vis. Nici daca maine scriu 20 de carti si sustin workshopuri pentru parinti, asta nu se va intampla.
Sunt in schimb nemuritoare in inima copiilor mei si sunt in singurul loc in care imi doresc sa fiu asa.
Acum 2 ani aveam multe proiecte in minte, unele dintre ele incepute chiar.
A venit Achim si am preferat sa ma dedic sarcinii si copiilor mari.
Acum la inceput de an as fi putut sa il duc pe Achim la gradinita, insa intarzii cat mai mult momentul pentru ca stiu ca mai e doar putin mic si pufos si doar al meu.
M-a intrebat o prietena daca nu ma frustreaza ca nu reusesc sa fac cate am pe lista.
I-am raspuns ca fac ce pot si ca prefer sa spun NU si sa fiu cat pot de mult a copiilor mei.
Eu traiesc ce imi doresc sa traiesc.
Proiectele, blogul si lucrurile din jur, vin DUPA viata mea cu copiii.
Am dezamagit de multe ori in acest proces (pentru ca am multe mesaje cu oameni care imi cer ajutorul) si sigur o voi mai face. Imi pare rau ca nu le pot face pe toate si le cer celor pe care ii refuz sa inteleaga ca sunt o mamica cu 3 copii mici, care incearca sa ajute cat poate de mult, dar ca primii sunt copiii mei.
Nu pot as putea sa va invat pe voi sa aveti grija de voi, sa va puneti pe primul loc, daca eu nu as face asta.
Eu sunt prima. Intotdeauna am fost si intotdeauna voi fi.
Pentru copiii mei ma pun mereu pe primul loc.
Daca eu nu sunt bine, nu au cum sa fie ei bine.
Pentru toate celelate, va fi timp.
Nu cred ca putem sa le facem pe toate perfect pe toate planurile. Este imposibil sa fii cea mai buna pe plan profesional, in familie, in cuplu sau pe plan social. Cred ca fiecare alege, in diferite etape ce este mai important pentru el. Cu siguranta undeva toate lumea pierde ceva.
Voi ce exemplu ii dati copilului cand alegeti sa munciti pana la epuizare? Oare nu asta va lua ca model si va aplica si in viata lui?
Multa grija si iubire!
