Eu provin dintr-o familie cu 8 copii. Toti traim si cand putem ne intalnim, ne aducem mereu cu drag aminte de anii copilariei.
La mine copilarie insemna alergatul cu talpile goale dimineata cand iarba inca era plina de roua, cantecul mamei cand ne aduna pe toti in jurul mesei, povestile tatei care mereu le povestea cu atata haz incat radeam pana ne durea burtica, ajutorul in gradina pe care ni-l doream fiecare dupa putere, ca sa ne facem si noi utili.
Adoram sa merg la scoala – locul cel mai iubit din anii copilariei fiindca scoala era ca o fereastra deschisa spre lume, iar pe profesori ii iubeam si adulam ca pe ceva sacru si am ramas cu acest sentiment pentru cei care ne-au invatat atatea lucruri frumoase cu care am pornit in viata.
Pe vremea mea invatai de mic sa fii OM si deci cautai sa inveti mereu lucruri noi si nu sa te plangi. Asa stateau lucrurile cand am devenit si eu mama la randul meu.
Stiam ca atunci cand Dumnezeu te binecuvanteaza cu copii nu trebuie decat sa-i iubesti iar iubirea te va ghida cum sa faci lucrurile pentru ei.
Nu era la moda sa ne plangem sau sa ne consultam intre noi, mamele.
Singura cu care mereu ma cosultam in cresterea copiilor a fost doamna doctor Stoica Aurelia un doctor minunat si un prieten desavarsit.
Nu mi-am dorit niciodata sa am modele alte mamici, singurul model de mama a fost mama mea care ne-a educat simplu dar profund pentru ca stia sa vorbeasca inimii, sufletului. Pe vremea mea mamele nu se intrebau cum au nascut sau daca au alaptat sau cu ce sa inceapa diversificarea. Fiecare era cu casa si viata ei cu copiii si exista un anumit respect pentru familie.
Mamele NU se certau si nici nu se intreceau pentru ‘cea mai perfecta mama’. Daca cu adevarat una cerea ajutorul, nimeni nu o punea la colt si in functie de ce stia fiecare sa faca, o ajutau, fara judecati.
Fiecare mama era (si este) cea mai buna mama pentru copilul ei.
Pentru orice problema legata de copii, intrebam medicul lor, pentru ca era o relatie bazata pe respect si incredere.
Si pe atunci erau probabil oameni indoctrinati si oameni umani, cred ca depindea si atunci ca si acum de preferintele personale ale fiecaruia. Eu am preferat mereu oamenii cu suflet, morali oameni cu drag de Dumnezeu pentru ca de la acestia am avut mereu de invatat lucruri frumoase.
Si atunci putea-i sa-ti complici viata sau sa traiesti frumos si simplu.
Pentru mine a trai frumos a insemnat si inseamna sa traiesc in fiecare zi cu Hristos. Daca traiesti in lumina lui Hristos cred ca poti sa-ti pastrezi unicitatea, sa fii mereu la orice varsta OM.
Un om frumos nu minte, nu insala, nu vorbeste de rau pe nimeni, nu se plange de nici o problema cu care se confrunta in viata ci cauta solutii, ramane optimist dar gata de lupta, pentru a-si implini singur visele.
Sa aveti lumina-n viata, pace si iubire-n casa si in suflet.
Bubu
