Va spun de la inceput ca mama e mama orice ar fi si ca ea nu e nimeni si nimeni nu are dreptate ca ea pana cand nu alte variante nu mai stie. In cazul nostru, am preluat treburile cand Ana era prea obosita si nu mai stia ce sa faca.
Am fost mereu acolo pentru fiecare carliontat al nostru si toate le-am facut si decis impreuna dar cu toate astea se pare ca mai exista cate un pitic pe la mamici care le face sa deprinda cate un fixism de nu te mai intelegi cu ele, zau, si totusi o iubesc.
A fost o vreme cand Ana se ocupa de somnul copiilor cat timp au fost bebelusi si avea o schema a ei de a-i culca de cred ca micutii nostri adormeau de plictiseala. Ea facea tot ce putea dar ei zici ca erau felinare.
Am incercat sa ii spun sa schimbe tehnica si primeam acelasi raspuns… ‘lasa-ma pe mine, ocupa-te de celalat’. Eu terminam relativ repede si uite asa o vedeam cum se uita cu jind la timpul meu. Nu credea ca e posibil ca ea sa se chinuie atat si eu sa termin asa repede, ‘ca sigur l-am lasat singur si am plecat’.
Cat au fost mici a fost bine sa ii culce cum a stiut mai bine, dar odata ce au crescut, lucrurile i-au devenit dificile.
Daca e un atu al meu ca parinte acela se pare sa fie adormirea copiilor. Am stat sa ma gandesc de multe ori care este motivul pentru care mie imi iese iar Anei… mai greu. Ce pot spune cu tarie este ca toti copiii nostri au fost diferiti, fiecare cu alt stil, fiecare cu alte modalitati, fiecare cu alti timpi. Si in timp, abia pe la al treilea, am stiut de ce ii era asa greu: oboseala acumulata in timp isi spune cuvantul la orice mama. Asa ca, daca puteti dragi tati, dati-le o mana de ajutor.
Importanta este adaptarea ta ca parinte si este esentiala pentru fiecare etapa de dezvoltare. Nu am luat cursuri pentru bebelusi si nici nu am citit pe net, ci am experimentat pastrand principiile generale pentru toti trei. Mi se spune ca sunt o persoana cerebrala mai mult decat emotionala, ceea ce probabil m-a ajutat sa identific, schematizez, si sa aplic mai usor anumite strategii. Veti gasi multe liniute si etape in acest articol, pe etape de varsta.
Regulile mele de baza au fost urmatoarele:
- Identificati clar ora de somn potrivita bebelusului vostru. Daca e prea devreme sau prea tarziu, va fi agitat si va adormi mult mai greu.
- Programul de somn e sfant. Niciodata nu ne-am abatut de la programul lor, iar exceptiile au existat doar ca exceptii, nu ca regula.
- Semi intuneric la ora de somn astfel incat sa ii pot induce starea de relaxare.
- Zgomot alb pe fundal astfel incat sa nu am sunete puternice care sa il deranjeze.
- Copilul nu trebuie lasat sa planga sau sa fie tensionat pentru ca v-a adormi mai greu.
- Situatiile speciale trebuie tratate ca atare (dureri, dinti, raceli, etc). Nu ne asteptam sa putem respecta programul normal in astfel de conditii vitrege. Facem mereu cu schimbul.
- Il asezi in pat langa tine, il mangai usor pe spate si ii spui in soapta cand si cand ‘somn’. Eu i-am lasat pe toti 3 la inceput sa isi caute pozitia (nu mai mult de 5 minute) si apoi am inceput cu mangaieri si soptit de ‘somn’. In cazul nostru, schimbarea de la leganat la adormit usor singur s-a facut intr-o saptamana.
Pana acum am vazut ca modul in care adorm copiii este secvential pe varste si se schimba odata cu dezvoltarea lor. Trebuie sa recunosti semnele pe care le transmite cel mic astfel incat sa stii cum sa te adaptezi la fiecare etapa, iar aceste semne nu sunt niciodata aceleasi.
Etapa 1: 0-6 luni
E o perioada in care ai o mogaldeata mica de principiu mai mult doarme decat sa stea treaz. Pana la 4-5 luni copiii nostri au adormit mancand, in pozitia in care erau. Aici am folosit pentru toti trei un balansoar de bebelus in care ii adormeam la fiecare masa, dupa ce ii schimbam si le faceam toate cele. Mariei i-a placut foarte mult sa doarma pe pieptul meu mult timp (pana cand nu a mai incaput pe mine deloc). Baietii la inceput au preferat-o mai mult pe mami care avea grija de ei. Ideea e ca balansoarul a fost minunat pana spre 6 luni cand leganarea lor devenise dificila.
Etapa 2: 6 luni -12 luni
Atunci a fost momentul in care am trecut la leganatul pe picioare. Stateam in fund pe pat cu o perna pe picioare si micutii nostri intinsi pe noi. Un leganat lung si uneori dureros pentru solduri, cu amorteli de picioare si anchilozare totala. Metodele erau diferite dar principiul a fost acelasi: leganatul. Faceam asta pana cand simteam ca sunt plecati cu totul in lumea viselor si speram ca vor ramane in pozitia aia. Nu putine au fost momentele cand pareau adanciti in vise, il puneai jos si pana ajungeai la usa era popandau in fund. Mai arunca si un sunet care se putea traduce de genul: ‘Asa si?! Unde crezi ca pleci?!’.
Trecerea de la balansoar la leganat a fost facuta treptat, intotdeauna incepand la somnul de zi (asa am facut si mutarea de la leganat la adormit singur) unde lucrurile puteau fi gestionate mai usor. Joaca face parte din program si creste treptat de la un somn la celalat pana cand cel mic se obisnuieste sa stea in pozitia respectiva. Dupa 3-4 zile, cand intelege ca exista un tipar ar programului si se obisnuieste cu leganatul, va adormi cu siguranta in noua forma.
Etapa 3: 12 luni – 36 luni
Dupa un an leganatul pe picioare devine o povara imensa pentru ca micutii nostri nu mai erau atat de micuti. Cand ii leganam aveam senzatia ca saracii vor zbura de pe picioarele meie si am decis ca e momentul ca fiecare dintre ei sa adoarma singuri. Singuri pentru mine inseamna ca eu sa stau langa el pana cand adoarme (nu sa ii las singuri in camera si nici in pat, pentru ca am avut paturi pentru ei in care sa incapem si noi). Micutii nostri au nevoie sa ne simta aproape pentru a avea sentimentul de siguranta si protectie.
Copilul invata in primii ani de viata prin imitare si copiere. Ce faci tu, face si el. Daca tu stai si citesti cat timp el ar trebui sa adoarma, nu te astepta sa te culce. Practic trebuie sa te culci cu el si trebuie sa faci din asta tot o joaca. Tot ziua am inceput procesul si tot 3-4 zile a durat pana cand am reusit sa ii dezvat de leganat. Pe Achim am reusit sa il dezobisnuiesc cat am fost in concediu la mare. Am intrat la somnul de pranz fix cu 10 minute dupa ora lui obisnuita de a adormi, astfel incat sa fie usor mai obosit decat in mod normal.
Ne-am jucat in pat culcati pe o parte, si ne-am jucat intre perne inca vreo 10 minute. In tot acest timp am avut secvente de 10-20 secunde in care inchideam ochii si nu ma mai miscam deloc. Astfel cu 30 minute peste ora lui de somn, dar stand in pat, Achim a inceput usor-usor sa adoarma. Zilele urmatoare singurul lucru pe care l-am facut diferit a fost sa scurtez tot acest episod pana cand dupa 4 zile am reusit performanta de a-l pune pe el in pat si eu sa ma duc sa fac dus, iar el sa adoarma pana cand sa termin dusul (singur in pat dar cu usile deschise).
Etapa 4: Dupa 3 ani
Acesta a fost momentul in care am decis ca cei mici sa doarma fiecare in camera lui. Asta a fost un moment mai complicat avand in vedere ca aveam 3 copii de organizat. De aceea a trebuit sa aplicam strategia ‘desparte si cucereste’. Pentru asta a trebuit sa redecorez camerele cu tema pe care si-au dorit-o fiecare (fara sa cheltui foarte mult) astfel incat sa isi poate identifica personalitatea cu camera lor. (Poate va ajuta sa vedeti cum dorm Achim si Alexandru AICI)
Cum e procesul de somn acum?
Totul incepe cu o poveste de caciula inainte de somn cu 30 de minute (uneori si cu mai multe), astfel incat sa se linisteasca si sa intre in starea de somn. Apoi Anei i-am incredintat-o pe Maria, iar eu am luat baietii in custodie. Achim doarme in patul de jos si Alexandru in cel de sus. Teama cea mai mare a fost ca Alexandru sa nu se simta neglijat, fiind sus singur. Eu stau in pat jos cu Achim pana cand baietii au adormit. Secretul pe care l-am folosit a fost sa ma folosesc cat pot de mult de toate simturile. Aaron fiind sus imi putea auzi doar vocea. De aceea am creat un ritual al nostru de atingeri si imbratisari el fiind sus iar eu jos (mami nu il foloseste). Apoi stam de vorba ca baietii in timp ce ii dau lapticul lui Achim. Dupa toate astea inchidem cu totii ochii si in 10 minute ambii baieti dorm. Eu ii adorm inainte ca Ana sa o culce pe Maria.
Nu sunt dat cu praf de stele sau de somn sau de altceva, doar ma straduiesc sa ii urmaresc ca sa vad ce ii poate face sa se simta confortabil. Singurul lucru pe care il fac diferit este faptul ca incerc lucruri diferite. Anei i-a fost greu la primul copil sa incerce lucruri noi legate de somn, pe principiul ca doar asa adoarme copilul. Dar dupa ce a vazut ce ‘minuni’ am facut cu Maria, pe Alexandru si Achim mi i-a ‘incredintat’ usor. Cred ca e nevoie de mai mult curaj si de acceptarea faptului ca ulciorul nu merge de mai multe ori la apa. In momentul in care stai in exterior si observi vei recunoaste mai usor cand ceva este in neregula si poti schimba. Important este ca mamica sa te lase sa schimbi.
Somn usor, tuturor
Sotu’ Zanei
