I-am cocoloși și i-am ține toată viața lipiți de noi. Doar că viața asta e cam scurtă un an, 2, 3 ani …. până când încep viața în colectivitate și învață să se descurce singuri.
Mi se umple sufletul de bucurie când văd că fac atâtea lucruri singuri dar ca mama lipită de ei de când s-au născut mi se rupe o bucățică de suflet că NU sunt acolo să îi văd, să mă bucur cu ei de ce fac, să FIU.
Au început grădinița amândoi odată acum 3 săptămâni. Maria la 3 ani și 5 luni și Alexandru la un an și 10 luni. V-am scris deja despre ce înseamnă pentru mine un copil adaptat bine. Ei bine dacă Maria s-a acomodat ușor din prima zi (m-a vizitat ziua primele 3 zile) Alexandru a făcut grădinița în brațele mele.
Până când…
5 greșeli de evitat:
1. Să îl lași în toiul jocului și să pleci când nu te vede.
E logic să fie panicat și speriat când nu te găsește. L-ai lăsat pur și simplu singur și nu știe la cine să meargă deși sunt educatoare acolo.
2. Să nu îți iei ‘la revedere’ de la el.
Copilul deși plânge înțelege când părintele pleacă și îi spune că se întoarce.
3. Să nu te întorci la ora promisă
Copiii nu au noțiunea timpului dar le poți spune după ce activitate te întorci. Picii mei știu că după ora de masă mă găsesc în vestiar și acolo sunt negreșit, mereu!
4. Să nu-l pupi sau să nu-l îmbrățișezi
Mulți părinți cred că e mai ușor pentru copil dacă nu este îmbrățișat atunci când îl lasă să nu sufere dar copiii au nevoie de siguranță și să se simtă iubiți. Eu mereu îi iau în brațe, ne strângem strâns, ne pupăm și apoi ne luăm la revedere.
5. Să îl lași mereu altcuiva
După ce că pleacă mama îl mai și lași în fiecare zi altcuiva. E debusolant pentru ei. Au nevoie de o persoană la care să își mute atașamentul și nevoia de siguranță.
Kitt de supraviețuire pentru mămici:
1.Goodie bag – pentru mamă, NU copil.
Eu trăiesc cu cafea și ciocolată în fiecare dimineață. Nu știu ce părere v-ați făcut până acum despre mine dar da, cam ăsta este micul meu dejun în aproape orice dimineață. Nu sunt însărcinată deci îmi permit. Copiii NU mă văd. Viața e scurtă. Suficiente motive?
2.Stăpânire de sine – multă!
Îți vine să te întorci și să îl iei acasă mai tot timpul.
Cum am reușit totuși?
În dimineața de luni, în a treia săptămână (a avut timp să se acomodeze, să învețe rutina, să se obișnuiască cu oamenii) l-am dus în fața clasei lui, i-am spus că îl iubesc, l-am îmbrățișat lung și i-am spus că îl las educatoarei (cu care el socializa cel mai mult) și că revin după ce papă de prânz. A țipat după mine dar eu m-am întors cu spatele și dusă am fost. Am ajuns în parcare și am tras o porție sănătoasă de plâns. Asta încă nu s-a ameliorat la mine… Mă liniștesc abia după 5-10 minute când primesc poze de la educatoare cu el jucându-se. Și da, asta mă liniștește. Poze primite cam tot timpul cu el. Îl văd vesel. Papă cu ceilalți. Participă ușor la activități. Iar când îl aștept în vestiar și vine se aruncă în brațele mele și mă pupă peste tot. NU a plâns niciodată când l-am luat. Are toate semnele unui copil adaptat corect și frumos la grădiniță.
Eu? Ahh păi eu încă nu am avut curaj să plec din grădiniță. Am stat în biroul de la etaj al grădiniței, cu cafeaua pregătită de cei mai simpatici oameni de aicu si am spionat de pe geam ce fac copiii. Cordonul e rupt…la el. La mine a durat mai mult. Dar mâine merg cu foarfeca. Îi las la grădiniță și fug în oraș.
Am copii mari! Începem o nouă etapă.
Multă grijă și iubire!
