Sotul meu nu avea o scama in masina lui cand l-am cunoscut. Era mereu spalata, curata si iti era frica sa lasi un fir de par.
Pana m-a intalnit pe mine…
La prima iesire din oras, cu treaba pentru firma, l-am rugat pe atunci, colegul meu, sa imi ia o cafea buna. Era 8 dimineata si venea sa ma ia intr-o delegatie lunga de o saptamana. Nu sunt matinala, asa ca, fara cafea nu as fi functionat.
Vine omul dragut, imi aduce cafeaua preferata, ma ajuta cu bagajul si cand sa intru in masina…..poc, ii vars cafeaua pe scaunul din dreapta.
Tapiteria masinii era crem, din tesatura, asa ca va imaginati ditamai pata pe ea cum arata.
Il vad cum inghite in sec, se face rosu la fata si scoate fum pe nas, dar nu indrazneste sa imi spuna nimic. Sa nu ii vina sa ma stranga de gat? Ii venea dar nu zicea nimic. A scrasnit din dinti si a condus mai departe. A si batut vreo doua apropouri ca am de frecat la ea, doar eu ma faceam ca ploua.
Am plecat cu punga sub fund, ca sa nu ma ud, linistita si zambitoare, fara sa il supar cu ceva. Era sefu’ si cine face asa ceva? Viitoarea sotie, as raspunde acum.
Daca stia el ce urmeaza…cred ca se mai gandea daca sa ma ceara sau nu de sotie.
De atunci au trecut 5 ani si ceva, iar masina lui arata asa cum arata orice masina de familie: jucarii claie peste gramada, carti si creioane colorate si firimituri pierdute pe alocuri. De pete nu mai vorbim, ca nu avem timp sa le numaram: iaurt, fructe si alte nebunii.
Si ai vostri sunt disperati cu masinile?
Ce povesti aveti de impartasit?
Multa grija si iubire!
