Maria face multe nazbatii ca orice copil de varsta ei. Nazbatii din care iese usor ranita sau de multe ori, din care iese frati-su ranit. Nimic grav: spart o buza, julit genunchi, cucuie si altele asemenea.
De cate ori se intampla asta, Maria mereu imi spune ‘Scuze, mami!’. Eu o imbratisez si ii spun doar sa fie atenta pentru ca pe ea o doare, nu pe mine. E …lucruri mici.
Zilele trecute stateam de vorba cu o prietena care are un baiat de 15 ani. Sincer, ma apuca panica cand ma gandesc la acea varsta.
Mi-a povestestit de cum baiatul ei s-a schimbat dupa ce a implinit 12 ani, de cum nu este mai este interesat de lucrurile de care era demult, de cum ea si sotul au ajuns ‘batranii’ casei care nu-l mai inteleg si cum grupul de prieteni au ajuns sa fie modelul lui in viata.
In timp ce o ascultam, ma intrebam daca sa ii ofer un sfat sau doar sa o ascult. Recunosc, imi era frica de acel ‘ai tai sunt mici, las’ ca vezi tu cand vor creste’ pe care toti parintii cu copii mici il primesc de la cei cu copii mari. Cu totii dam replica aceasta, asa-i? Dupa ce mi-a povestit tot, m-a intrebat ce sa faca. Nu mai avea solutii si ar vrea sa incerce orice.
E drept ca eu inca nu am copii mari, dar nu am uitat ce am avut eu nevoie atunci cand eram mica si mai ales de relatia atat de frumoasa cu mama mea, care m-a ajutat mult in tot ce am facut in viata.
Ce i-am spus?
1. Sa isi aduca aminte de ea in adolescenta (asta este primul si cel mai important lucru pe care noi il uitam ca adulti). Sa isi aduca aminte ce i-a placut sau ce nu i-a placut la relatia cu parintii ei si sa faca ce ar fi vrut si ea sa faca parintii ei cu ea.
2. Sa contientizeze ca este doar O ETAPA prin care toti copiii trec si sa il asigure ca ii este alaturi in orice lucru ar alege in viata.
3. Sa ii dea voie sa greseasca si sa il asigure de iubire si sprijin neconditionat. Datoria parintilor este sa fie PLASA DE SIGURANTA copiilor lor, pentru ca ei sa NU isi ia alte plase de siguranta din alte parti.
4. Sa ii povesteasca de adolescenta ei si cum cum era la varsta lui. De greselile pe care le-a facut si pe care si le-a asumat. De faptul ca i-ar fi placut ca parintii sa ii fie aproape atunci cand a gresit cu o vorba buna si bratele deschise.
5. Sa ii spuna ca cel mai bun mod de a invata in viata este sa experimenteze si ca ea va fi mereu langa el, sa il ajute cu orice, daca isi doreste acest lucru.
6. Sa il pregateasca pentru ca orice actiune are si consecinte in viata. Sa ii povesteasca ca orice alegere are si un pret. Ca tot ce cladeste acum, se va vedea peste niste ani si sa fie constient ca doar el isi poate alege calea.
7. Sa isi faca timp sa il asculte in fiecare zi, macar cate 10 minute.
Incepeti sa ii ascultati inca de cand vin pe lume. Mai intai ascultati-le gangurelile, apoi primele cuvinte, primele ‘probleme existentiale’ si fiti prezenti in viata lor. De atat au nevoie. Nu puteti incepe o relatie la 14 ani. Relatiile incep inca de cand puteti comunica.
Aceste reguli, la scara mai mica si in fucntie de varsta copiilor mei le aplic inca de la un an.
V-am mai povestit si in alte dati ca mama mea a fost si este cea mai buna prietena a mea. A fost mereu plasa mea de siguranta, lucru care m-a facut sa fiu un copil, adolescent, adult independent si increzator in fortele proprii.
Dati-i voie copilului sa greseasca si iertati-l de fiecare data. Stabiliti cu el reguli, in functie de varsta, responsabilitati si limite si respectati-le.
La parinti trebuie sa fie mereu singura optiune la care alearga atunci cand gresesc, iar acest lucru depinde doar de relatia voastra.
Multa grija si iubire!
