Copilul:
Urlete cat cuprinde, batut din picioare, impins, aruncat pe jos, toate in nici 10 minute!
Parintele:
Ce simte: Isi musca buzele, iti strange pumnii, isi simte nervii pana la tavan si vrea sa loveasca ceva sau macar sa urle din toti plamanii.
Ce face: zambeste, vorbeste calm si sta cu bratele deschise.
Descrierea perfecta a serii noastre cand Alexandru nu a facut un tantrum, nu doua ci cinci!!!! in 2 ore!
La 9 seara cand copiii dormeau, am inchis tot, m-am asezat cu sotul pe canapea si ne-am felicitat ca am scapat cu viata si FARA SA TIPAM LA EL.
Toti parintii care reusesc sa treaca printr-un tantrum al copilului si nu tipa, sunt eroi si merita medalii!
E prima oara cand trecem prin asta cu Alexandru si nici macar nu ne-a luat ‘usor’.
5 intr-o seara e cam mult pentru oricine.
Ieri a venit fericit de la gradi sa ma pupe si sa imi multumeasca pentru noile lui cizme.
Alexandru de cateva luni bune se imbraca si se dezbraca singur. Stie unde ii este sertarul cu hainele de casa si si le alege singurel.
In timp ce incerca sa isi dea jos tricoul, care avea 2 nasturi la gat inchisi, a inceput sa urle ca nu poate. Am stat cu el, langa el, la 2 pasi de el doar sa il ajut. Nu a vrut nimic. Cum scoteam un cuvant cum urla mai tare. Ba mai era si pe casa scarii unde se auzea cu ecou. Imi venea sa imi bag degetele in urechi. Am stat in schimb cu bratele deschise cat timp a tipat. Intr-un final s-a linistit si s-a pus la mine in brate.
Am coborat linistiti, cand dupa alte 5 minute a vrut o anume jucarie care era la etaj. Nu voia sa urce sa o ia dar nici pe mine sa merg sa i-o iau. Voia sa se teleporteze cred. Alte 5 minute de urlete. Eu inca respiram adanc. Iar m-a luat in brate iar ne-am linistit.
Ne punem la masa, voia langa mami si tati. Doar ca voia si langa Maria. Nu s-a putut decide asa ca a mai tras o tura de urlete. S-a calmat si m-a luat in brate.
Cand sa urcam la baie a vrut cand dus cand baie cu bule. Cand mama, cand tata. Pana sa se decida a mai urlat o data. S-a linistit si m-a luat in brate.
Inainte de somn tragedie si urlete ca vrea apa in paharul verde si de ce este in masina de vase (masina mergand). Au fost ultimele urlete pe seara aceea.
Nu stiam ca voi mai avea 2 reprize dimineata, dar asta e alta poveste.
Am fost epuizata fizic si psihic de urletele lui. Toti eram in casa capiati. Ne uitam si nu intelegeam ce are copilul nostru cuminte dintr-o data.
Dupa ce s-au culcat i-am scris uneia dintre educatoarele lui care a terminat pedagogia si care urneaza cursuri despre psihologia si terapia la copii (adica un om care stie multe despre comportamentele copiilor) sa o intreb cum a fost la gradi si daca s-a intamplat ceva.
Inca de acum o saptamana Lidia mi-a povestit ca Alexandru este intr-o perioada de dezvoltare si achizitii noi si ca zilnic le surprinde (placut, la gradi nu a avut niciodata un tantrum). Tot in aceasta perioada Alexandru a renuntat la scutecul de zi si dupa 2 nopti cu scutec a renuntat si la cel de noapte (fara nici un accident!). Povestindu-i de crizele lui din seara respectiva mi-a povestit ca un copil care este intr-o perioada de dezvoltare are si un stres mai mare, plus ca la el are si un stres emotional enorm (desi nimeni nu a pus presiune pe el in nici un fel) sa se abtina sa nu faca pipi (este o chestie de subconstient ce are legatura cu puterea lui de a se abtine). Ca toate astea cumulate cel mai probabil ii vor da aceste accese de furie.
Teoretic stiu si eu ca acasa copiii cand vin de la gradinita sau scoala isi scot toate frustrarile de peste zi. Dar asa nu am mai vazut la nici unul.
Teoria e una, practica e alta.
Acasa copiii se simt (sau ar trebui sa se simta) cel mai in siguranta si de aceea pot sa se exprime cum isi doresc pentru cele mai banale motive (de aceea v-am si povestit de ele).
Cei mai multi parinti pe care ii cunosc, vazand un astfel de comportament ca al lui Alexandru, ar spune ca este un copil alintat.
Ce uitam noi, multi dintre noi, este sa cautam cauza pornirilor lor si daca sunt rare astfel de momente sau sunt zilnice.
In seara asta Alexandru a fost un dulce, fara urma de tantrum.
In seara asta a avut unul singur Maria. Unul de refulare dupa care calm total.
Oare cat de greu trebuie sa le fie lor si cum le cerem sa se comporte fix asa cum NOI NU O FACEM: sa nu tipe, sa se calmeze, sa nu planga! Dar noi, ca adulti de cate ori o facem?
Yep, parintii care reusesc sa nu urle cand copiii au tantrumuri sunt eroi!
Multa grija si iubire!
