Vezi că nu îți stă bine fusta aia. Arăți grasă în ea!
Tu te-ai văzut când ai ieșit din casă?
Vai ce urât scrii!
Cum de l-ai luat de soț pe el?
Mulțumește-te cu ce ai. Nu puteai mai bine.
Vezi că ai pus un ‘i’ în plus. Cum de ai putut face așa ceva?
Dacă ați sta pe o bancă și ați privi două adolescente vorbind așa, ce ați spune despre ele?
V-ați întreba cu siguranță de ce este nevoie de răutăcisme gratuite și de ce nu își pot vorbi mai frumos. V-ați gândi că și-ar putea transmite mesajele fără jignească, nu?
Ce facem însă când devenim adulți? Ce facem când devenim mame? Și mai mult, ce facem când devenim persoane publice care susțin bunătatea, blândețea și iubirea? Și totuși alegem să punem la colț și să atacăm mai mult sau mai puțin subtil.
Între a face lucrurile corect și a fi bun, prefer oricând bunătatea.
Ce puțini oameni înțeleg cu adevărat este că o greșeală, de orice gen o poți corecta! Bunătatea însă, este ceva cu care te naști. Doar câțiva reușesc să o și simtă dincolo de ce declară sus și tare și mai ales să o arate. Faptele noastre spun întotdeauna mai mult decât cuvintele.
Vedeți o greșeală la cel din fața voastră? Priviți-vă mai bine în oglindă!
Dacă vreți să atrageți atenția cuiva, e de prost gust să o faceți public.
Bunele maniere ar trebui predate în școală, școala de pe vremuri, când învățam în primul rând, să fim OAMENI!
O calitate rară în zilele noastre și de care societatea are atât de multă nevoie.
Oare pentru empatie, bunătate și blândețe nu facem cursuri?
Când v-ați simțit ultima oară puse la colț?
Dar mai ales, când ați pus?
Viața e o bucurie!
Ana Maria
