‘Mama, cred că oamenii care au mulți bani sunt cei mai fericiți oameni din lume. Adică pot să își cumpere orice, când vor, nu? Nu așteaptă nici ziua lor, nici alte sărbători’, mi-a spus Maria într-o zi.
‘Tu asta ai simți dacă ai avea tot ce ți-ai dorit, imediat?’, am întrebat-o.
‘Daa. Sigur’.
‘Mai știi că m-ai rugat 3 luni să îți cumpăr creionul 3D?’, i-am spus.
‘Da’.
‘Si cât te-ai jucat cu el?’
‘3 zile.’
‘Exact. Și asta e doar ultimul lucru dorit ‘foarte mult de tine’. 3 zile. Atât. Iar asta ai face cu orice lucru pe care ți l-aș lua. Și atunci ce ai mai avea?’
A stat să se gândească un pic. ‘Pai nu știu ce aș face dacă aș avea tot, tot’.
‘Nimic. Având tot de fapt nu ai mai avea nimic. Pentru că dorința de a avea ceva, pe cineva, ne face să plutim în vise. Odată ce avem tot, dispare această stare.’
‘Mda, cred că nu vreau chiar tot, tot. Cred că pot veni pe rând.’ a concluzionat ea.
Pe rând cred că este varianta cea mai sănătoasă.
‘Nu cheltuiți cam mulți bani pe școala copiilor. Adică nu mai bine le luați case sau mergeți în călătorii în jurul lumii să aibă parte de experiențe?’
Eu cred că fiecare părinte alege ce consideră el că este mai bine pentru copilul sau copiii săi. Așa cum nu ne putem compara copiii și noi părinții suntem unici.
Nu cred că o decizie e mai bună decât alta, până la urmă eu am suficient responsabilitatea de a îmi crește proprii copii și cred că este suficient de mare cât să mă mai încarc de educația altora. Așa că, deși poate m-a luat valul în multe alte dați și am dat sfaturi, privind în spate îmi dau seama că nu trebuia. Sigur, pe anumite subiecte sunt studii și psihologi care susțin o idee, dar nici acolo nu cred că poate fi aplicată 100%.
Toți suntem unici.
Alegerile noastre sunt alegerile noastre, nu înseamnă că sunt general valabile.
Nu vrem să cumpărăm case copiilor, așa cum noi nu am primit nimic de la ai noștri. Nu se compară cu nimic bucuria soțului meu atunci când singur și-a cumpărat casă la 27 de ani. Nu se compară cu nimic, bucuria de a face singuri lucrurile așa cum ne dorim noi, pe munca noastră. Sunt convinsă că nu aș fi știut aprecia așa cum trebuie dacă o primeam cadou de la mama la 20 de ani.
Anii de stat în chirie, garsoniere, cămin la facultate și pentru mine și pentru soțul meu au fost cele mai importante lecții de viață și ne-au făcut oamenii care suntem azi și suntem foarte mândri de ce am realizat.
Pentru noi educația copiilor înseamnă a le oferi totul și nu prin prisma faptului că ne dorim să iasă directori la final de facultate, ci pentru că îi educăm în spiritul libertății de gândire, în al inovație și asta vine odată cu dezvoltarea creativității, în a responsabilității și a bunului simț, în al cooperării mai degrabă decât al competiției.
👉Am o prietenă care se luptă cu tatăl copiilor în tribunal pentru custodie. Amândoi cu foarte mulți bani, ea foarte nefericită. ‘Am ales prost. Am crezut că dacă avem financiar tot, nu avem motive de a eșua în cuplu’, mi-a spus într-o zi.
👉O altă prietenă este singură la 45 de ani. S-a ‘măritat cu cariera’, cum tot ea glumește. Are o poziție înaltă într-o multinațională, dar fără timp pentru o viață. E cumva resemnată că nu va deveni mamă și se bucură doar de călătorit, deși a văzut tot globul de vreo câteva ori.
👉Cei mai mulți adolescenți consumatori de narcotice vin din familii înstărite, nu din cele sărace. Înstărite dar cu părinți care nu au timp și atenție pentru copiii lor, pentru că…au de muncit ‘să facă bani’, apoi cu toți banii din lume nu mai pot cumpăra o viață pentru copiii lor.
Mă uit în jur și sunt situații de toate felurile în jur, dar pe cei mai stabili îi văd pe cei care au pornit de jos și pe cei care nu au uitat să aibă și timp pentru a trăi.
Nu spun că banii sunt răi și ce nasol e să îi ai, ci spun că muncind pentru ei, îi apreciezi altfel.
Că totul, nu stă în contul din bancă. Că totul de care are un copil nevoie este un pachet de iubire, apreciere, timp, respect și atenție. Iar astea nu costă bani.
Că totul de care tu ai nevoie este iubirea și prezența celui drag.
Trăim într-o lume superficială, unde musai să ne lăudăm cu cele mai mișto haine, vacanțe, mașini, dând un exemplu prost celor care vin după noi. Tinerii și adolescenții au din ce în ce mai puțini modele de la care să învețe. Uitându-ne pe rețelele de socializare tot ce vedem sunt ‘cum să faci bani fără să faci nimic’; ‘cum să vrăjești mai bine o femeie’; ‘cum să…..’ tot felul de tâmpenii pe care cei care le privesc le iau de exemplu pozitiv și aspirație la ce vor să ajungă.
Aș spune că e doar în țară noastră, de fapt doar asta vrem să vedem. Lumea s-a urâțit. Oamenii au devenit din ce în ce mai răi și mai avizi de lucruri goale.
Suntem puțini cei care am rămas cu coloană vertebrală, cu valori și principii solide. Și ăștia puțini dar buni, pot schimba lumea. Eu cred asta.
Banii aduc fericirea?
Pe voi ce vă face fericiți?
Viața e o bucurie!
Ana Maria
