In 10 minute am imbratranit 10 ani. Simteam ca ma furnica tot corpul, ca imi transpira palmele si ca imi creste tensiunea. Inima alerga ca nebuna si eu incercam sa imi pastrez calmul.
‘Cum?? Cum sa dispara asa de parca a inghitit-o pamantul? Unde poate fi?’, imi tot repetam in timp ca il tineam pe Achim in brate si pe Alexandru de mana, un adevarat exercitiu de echilibristica la cele 12 kilograme ale dovlecelului.
Se intampla vineri dupa-amiaza, cand am iesit cu cele 3 minuni in cartier.
Maria se vede aproape in fiecare seara cu fetele de la coltul strazii cu care deja formeaza o gasca tare frumoasa. Alexandru inca nu are un prieten de varsta lui dar se bucura de prezenta fetelor si le necajeste ‘doar’ cand il exclud din jocurile lor.
Eu socializez cu drag cu una dintre mamicile tare faine si ne spunem ofurile, asa cum toate femeile ar trebui sa o faca.
Fix in seara aceea Alexandru isi gasise un prieten mai mic cu care se juca departe de fete.
Achim le dadea tarcoale, cand la fete cand la cateii vecinilor cu care vorbeste prin gard.
Eu povesteam de zor cand Maria a venit sa imi spuna ca pleaca sa caute spiritele. I-am spus ca nu plecam astazi si ca o rog sa se joace cu fetele, pentru ca oricum ne pregatim de cina si mergem curand acasa.
Dupa nici 5 minute cand i-am strigat pe copii, Alexandru a aparut imediat, Achim se invartea deja in jurul meu dar Maria nu era de gasit.
Cand m-am dus la fetite sa le intreb mi-au spus ca a plecat dupa spirite singura.
Dar cand??? Eu chiar nu observasem cand a plecat? Nu stiam nici incotro s-o iau.
L-am luat pe Achim in brate si pe Alexandru de mana si am inceput sa dau ocol cartierului.
Pe pietonala nici tipenie de copil. Am intrebat doi vecini, dar nici unul nu o vazuse. O mamica care mergea in directia opusa mi-a spus ca se uita si ea si ca ma suna. Ajung la parcul plin de mamici si copii. Nu o vazusera, iar una dintre mamele dragute a plecat si ea in cautarea ei in directia opusa.
Imi ramasese padurea, unde de obicei cauta spiritele.
Nu imi mai simteam nici mana amortita, nici spatele intepenit, ci doar disperarea care punea stapanite usor pe mine.
Ma intrebam intr-una cum putuse sa dispara intr-o secunda, asa? Cum de nu o vazusem? Alexandru incerca sa ma linisteasca si imi repeta ‘O gasim, mami..si cand o gasim o incuiem in camera ei cu cheia.’ Ba la un moment dat a fost atat de dragut incat mi-a spus sa ne despartim, ca asa o gasim mai repede.
Cum am ajuns pe strada mare care duce la padure, o mamica m-a strigat ca au gasit-o.
Fusese in partea opusa a cartierului, sa caute un baietel si venea cu el spre mine.
Mi-a venit inima la loc si nu stiam cum sa reactionez. Sa o pup, sa o cert, Doamne ce era in inima mea.
Cum am ajuns langa ea, am imbratisat-o si i-am spus sa nu mai plece niciodata de langa mine daca eu nu ii dau voie. Alexandru i-a spus si el cum am cautat-o amandoi si cum am fost de ingrijorati.
Maria mi-a tot repetat ca ea m-a ‘avertizat’ ca pleaca…
Intamplarea m-a facut sa ma gandesc la cum s-a simtit mama cand la 6 ani am plecat in parc din casa, fara sa ii anunt pe ai mei care gateau la bucatarie. Imi pot imagina acum cat de speriati au fost. Macar Maria nu mi-a raspuns ce i-am spus eu mamei, ‘ca sunt o mica printesa si ca nu dau explicatii nimanui’…
E prima oara cand pleaca fara sa ii dau voie. Cred si sper ca a inteles ca nu este bine sa plece de langa mine fara sa ma anunte.
Eu sigur am inteles ca o clipa de neatentie e suficienta pentru ca ceva neprevaut sa se intample.
De data aceasta a fost la noi in cartier si am fost in siguranta. Dar daca nu eram aici?
Voua vi s-a intamplat vreodata?
Multa grija si iubire!
