In 2011 am divortat de primul meu sot, dupa doar cateva luni de la casatorie. Am fost impreuna 3 ani cu totul.
Cand am divortat am trecut prin cea mai grea perioada a vietii mele.
Cand aud ca cineva divorteaza ma cuprinde tristestea pentru ca stiu prin ce trece si cat de greu este, indiferent cand alegi sa o faci, daca ai sau nu copii. Motivele desi aparent importante, dupa trecerea timpului si vindecarea ranilor, nici nu mai conteaza. Orice motiv ar exista nu face ca divortul sa fie mai usor.
Zilele acestea am primit atat de multe intrebari despre cum am trecut peste acel moment, incat am ales sa scriu femeilor care au nevoie si sa le spun ca EXISTA VIATA DUPA DIVORT!
Dar pana atunci….. cam treci prin iad.
Divortul meu a fost ca un taifun. A venit la cateva luni de la casatorie, intr-un moment in care nu ma asteptam. Poate de aceea si socul a fost foarte mare. Extern, toti prietenii ne vedeau fericiti (fericirea aceea despre care crezi ca exista doar in poze) cand noi de fapt, ne pierdusem pe drum. Am crezut ca doar cu iubire e suficient sa fim impreuna, dar cand apare si persoana a treia, stii clar ca nu mai ai ce cauta acolo.
In ultimele luni de viata de cuplu simteam ca inot intr-o furtuna pe mare, fara colac de salvare. Simteam ca ma sufoc si ca ma inec de atatea certuri. M-au epuizat fizic si psihic, astfel ca la sfarsitul relatiei ajunsesem o umbra de om. De obicei cantaresc 50-53 de kg. Atunci am plecat cu aproape 47.
Ma consumasem atat de mult incat nu mai stiam nici cine sunt si nici ce vreau sa fac cu viata mea.
Cum am plecat? Totul tine de un declic intr-un moment de constientizare a vietii pe care o ai.
La mine s-a intamplat intr-o joi, pe la pranz, dupa o alta cearta, cand el a ales sa plece la serviciu nervos. Ramasa singura in tacerea camerei din apartamentul in care locuiam, am inteles ca viata mea poate fi si altfel. Ca eu iubesc viata si ma iubesc si pe mine si ca intr-o zi voi fi fericita din nou. Mi-am facut bagajele si am plecat fara sa ma mai intorc vreodata. Incercasem totul pana atunci. Nu mai aveam ce..
Primele 3 luni de zile au trecut pe pilot automat: respiram (faceam atacuri de panica) si mancam sa nu mor (caci asta simteam).
De durere simteam cum se desprinde carnea de pe mine si cum ma cuprinde un mare intuneric.
Durerea sufleteasca e singura care se simte si fizic. Singura care te face sa te simti ‘viu’.
‘Traiam’ in bezna si imi era greu sa cred ca la un moment dat voi vedea luminita de la capat. Speram sa fie dar mergeam inainte orbeste.
Am plans in fiecare zi toate lacrimile din lume si am simtit ca mor putin cate putin.
In fiecare seara ma rugam sa mai treaca o noapte si sa fiu bine pana a doua zi.
Dupa 2 luni m-am inscris la o sala de sport unde mergeam de 3 ori pe saptamana. Preferatele mele erau orele de cardio, pentru ca erau singurele in care nu imi mai auzeam durerea.
Dupa alte 2 luni am inceput sa merg si la orele de pilates sau yoga si sa las linistea sa se asterne in sufletul meu.
In toata aceasta perioada am citit mult depre dezvoltare personala, incredere in sine si iubirea vazuta in diferitele ei forme.
Am facut pauza de oamenii care nu imi faceau bine, desi ei nu o faceau voit.
Am trecut prin mii de stari de la a-l urî, a ma urî , a urî viata, la calm si iertare.
Dupa 6 luni de la divort am mers la psiholog. Am ales un barbat. Nu voiam o femeie. Ma gandeam ca oricum ea imi va da dreptate si eu nu asta voiam. Voiam si parerea din partea ‘cealalta’.
Am fost la cateva sedinte care m-au ajutat sa ‘vad’ mai bine realitatea. Realitatea era una pe care sufletul meu o negase. Cand iubesti negi tot ce nu iti doresti sa vezi. Noi doi NU ne potriveam si relatia noastra era de asteptat sa aiba finalul avut.
Dupa alte 6 luni m-am regasit, femeia care fusese inainte. Mi-am promis sa nu ‘imi mai dau drumul niciodata’ pentru ca EU asa cum sunt eu cu adevarat sunt cea mai buna varianta a mea si nu vreau sa ma mai schimb pentru nimeni.
Desi aparent intr-un cuplu simti si crezi si vrei sa vedeti lucrurile la fel, inima nu minte niciodata. Am ales sa o ascult de atunci mai bine. Am ales sa nu ma mai las prada doar iubirii, caci intr-o relatie nu este suficienta.
Am ales sa vad clar urmatorul om pe care il aleg sa imi fie partener. Am ales sa fiu fericita fara sa ma pierd pe mine. Am ales sa fiu iubita nebuneste asa cum orice femeie merita.
Dupa 3 ani cand sufletul meu era vindecat si a iertat cu adevarat, a venit si actualul meu sot si iubirea aceea de care doar citesti ca exista.
Un divort te seaca de emotii, de sentimente, de iubire, de tot ce esti dar tot un divort este prima etapa dintr-o viata mai frumoasa pe care un om si-o poate darui.
Multa grija si iubire!
