M-am trezit intr-o dimineata cu o super febra musculara! La cap! Stiti diminetile acelea cand ramai blocat in pat si nici lingura nu o poti duce la gura, pentru ca ai exagerat un pic cam tare la sala de sport?
Asa m-am simtit eu la cateva luni dupa ce am devenit mama! Am realizat ca erau atatea lucruri in mine de care habar nu aveam. Aveam la calitati! Rabdare, perseverenta, generozitate, calm. Le experimentam cu mult drag, entuziasm si iubire pe bulgarasul acela micut si parfumat. Pana am facut febra musculara la ganduri si trairi.
Cel mai greu mi-a fost cand am realizat cavmi-am epuizat celelalte resurse care imi ajutau propria fiinta sa se simta bine. Dormeam si mancam pe apucate, nu mai facusem o baie sanatoasa de cateva luni, iar sotul aproape ca se evaporase din perimetrul meu vizual si senzorial.
Atunci a inceput sa imi fie greu, cand femeia din mine striga cu disperare sa o vad sinpe ea. O auzeam, dar nu eram pregatita sa impart nimic. Totul era al ei, al fetitei mele! Tot timpul din lume! Toata dragostea mea, toata viata mea!
Incet incet i-am indepartat pe toti. Nu erau suparati pe mine simnu ma certau, dar dispareau usor din viata mea. Primii au fost parintii care se saturasera sa nu ii las nici macar sa atinga copilul, sa ma vada prinsa intr-o vraja mirifica, dar care nu-mi aducea neaparat cea mai buna stare. Puteam fi foarte nervoasa, de oboseala. Apoi sotul meu a incercat firav sa imi atraga atentia, dar dragostea lui durea. Durea pentru ca aveam nevoie de ea, dar nu o puteam primi inapoi in realitatea mea. Era ca si cum imi inselam cea mai iubita fiinta din acel moment, copilul.
Eram doar eu si ea! Poate parea de poveste, dar nu era. Eu eram din ce in ce mai obosita. Faceam mancare pentru copil, ii spalam, o spalam, doar eu o puneam la culcare, doar eu…doar eu…doar eu. Apoi am inceput sa ma simt neglijata si neinteleasa de ceilalti. Creierul nostru poate distorsiona rapid realitatea daca este obosit.
Acum imi doream sa fiu ajutata, inteleasa si bagata in seama. Dar mai ales ajutata! Cred ca au avut un soc saracii cand am inceput sa ii acuz ca nu le pasa de mine si ca ma lasa pe mine cu tot greul. Nu au zis nimic, dar sigur in capul lor era ceva de genul: „ saraca, a luat-o razna.”
Am avut noroc ca au fost intelegatori si s-au apucat sa ma ajute fiecare dupa cum ii trecea prin cap, cu toate ca eu nu eram multumita defel. Le tot reprosam ca ma ajuta cand nu am nevoie sau cu lucruri pe care nu mi le doresc. A durat un pic si treaba asta pana tot ei mi-au zis: ” Da’ nu vrei tu sa faci o lista cu ce ai nevoie sau pur si simplu sa strigi cand vrei ceva? Ca asa ne afundam tare cu totii!”
In viata mea de mama, atunci mi-a fost tare greu! Concluzia la care am ajuns ca urmare a acestei experiente este ca mamele au mereu nevoie de ajutor. Indiferent ca sunt mame ca mine, care nu realizeaza asta la inceput sau mame care nu sunt ajutate de cei din jur, pentru ca acestia nu isi dau seama de situatie, ideea este aceeasi: ” Mamele au nevoie de sustinere!”
Povata mea pentru toti cei care sunt in preajma unei proaspete mamici este sa nu o lase, sa o intrebe daca are nevoie de ajutor sau macar sa ii spuna ca sunt acolo pentru ea cand ii va solicita.
Iar noi mamele sa cerem! Sa nu lasam rusinea sau senzatia ca le putem pe toate sa ne copleseasca. Copiii nostri au nevoie de noi intregi, nu fracturate si apasate de povara unui singur rol. Cei de langa noi nu stiu ce asteptari avem de la ei sau poate le este teama sa intrebe pentru a nu ne supere. Iar noi asteptam gura aia de relaxare mult si bine, iar ea nu mai vine. Apoi ne suparam pe ei, le reprosam si ii indepartam. Cereti, cereti si iar cereti! Verbalizati nevoile pe care le aveti! Abia dupa aceea daca nu primim ajutor, putem spune atrage atentia celorlalti. Vorba mamei : ” Copilului care nu plange, mama nu ii da lapte.” Nimeni nu viseaza ce nevoie are cel de langa el. Eu si copiilor mei le spun mereu sa vorbească, să zica ce vor de la mine. Si pe copiii din consiliere ii rog acelasi lucru. Pentru ca sunt importanti in sufletul meu, iar eu chiar nu stiu ce isi doresc in fiecare clipa.
Mi-a fost greu ca mama sa nu stiu sa cer, sa nu stiu sa spun ce si cand imi doresc! Mi-a fost greu ca mama sa imi echilibrez rolurile, sa fiu si femeie si sotie si prietena. Nu as fi reusit fara sustinere! Astazi stiu ca doar in relatie cu cei iubiti ma pot dezvolta si ma pot simti acasa in toate cotloanele fiintei mele, fara sa mai fac febra musculara la cap!
Povestile Gabrielei le gasiti pe GabrielaMaalouf.ro
