Am auzit îndelungul copilăriei mele toate cele trei apelative adresate femeilor, însă deși nu am acordat importanță prea mare pe la vreo 20 de ani când am plecat de acasă am început să văd diferențele dintre cele trei tipuri de femeie.
Acum să nu ne gândim că cele trei nu înseamnă același lucru din punct de vedere semantic însă utiându-mă în jur la comportamentul acelor cupluri raportat la apelativul pe care îl are fiecare parteneră am tras concluzia că sunt 3 tipuri de relații sau trei tipologii de femei diferite.
NEVÁSTĂ, neveste, s. f. Femeie măritată; spec. soție; p. gener. (pop.) femeie. – Din sl. nevĕsta „mireasă”.
Să nu înțelegem greșit că vreuna dintre ele nu este bună, nicidecum. Fiecare dintre noi dorește să fie altfel și fiecare își dorește altceva pentru el, iar eu îmi doresc o soție, asta am vrut și asta am găsit pentru mine și sunt cel mai fericit.
Femeia
Să începem cu ”Femeia” despre care bărbații spun și o introduc ca fiind ”Femeia lor”. Evident orice femeie are și un bărbat care de asemenea este ”al ei”. Ca și tipologie de relație am sesizat că femeia devine o posesie personală, un obiect de patrimoniu și de cele mai multe ori bărbatul are puteri depline asupra acesteia. Eu cred că femeia trebuie să își aparțină doar sieși și nu văd nici un motiv pentru care aceasta să intre într-un raport de supunere față de bărbatul de lângă ea. Femeia nu are niciodată nici un cuvânt de spus iar supunerea este totală pentru că bărbatul îi spune mereu ce să facă și cum să facă, iar ea are ca opțiune doar execuția ordinelor.
Nevasta
Al doilea tip de partenera este ”Nevasta” care din păcate nu vine la pachet și cu un partener pe măsură… adică… Femeia are Bărbat iar Soția are Soț, prin urmare Nevasta ce are…? Nimic. Ea este săraca singură pe lume… la propriu… Bărbatul este tot timpul plecat să facă bani iar ea ”stă acasă” și are grijă de copii (deși de cele mai multe ori și ea lucrează).
Aceasta este din punctul meu de vedere o variantă mai versată a Femeii de mai sus pentru că are atribuții mai complexe, însă este așanumita gospodină care nu face altceva decât să îi pună bărbatului de mâncare când vine acasă (evident și tot ceea ce înseamnă gătit), să aibă grijă de copii (orice ar însemna asta) și să aibă grijă de casă. Și aici este un raport de supunere față de bărbat însă cu mai multe privilegii pentru că bărbatul nu se bagă peste treaba ei, dar iese foc și pară dacă nevasta nu se conformează.
Soția
Iar ultima tipologie este cea de Soție pe care v-am spus că am și întâlnit-o. Este acea femeie care este femeie în primul rând pentru ea și apoi pentru alții și pe care o ceri în căsătorie și ți-o dorești aproape în primul rând pentru a o iubi. Este femeia care discută de la egal la egal cu bărbatul și care are mereu un cuvânt de spus, este femeia care știe când să lase de la ea și când să dea cu tine de toți pereții. O ceartă cu o astfel de femeie se lasă cu multă energie consumată dar și o noapte petrecută alături de ea te împlinește nemaiîntâlnit.
Este femeia care gătește de drag și se bucură când soțul o răsfață la rându-i cu o masă așesată cu grijă seara după o zi lungă. Este femeia care are grijă ca totul să fie în armonie perfectă în familia ei și care știe că ea reprezintă doar jumătate din tot ceea ce este și ceea ce are, iar că cealaltă jumătate este de fapt soțul ei.
Așa cum vă spuneam la începutul articolului nici este mai bine și nici mai rău să fii în nici una dintre cele trei tipologii, pentru că fiecare dintre noi ne dorim altceva, iar ceea ce este important pentru a fi fericite și voi și partenerii voștri este să vă doriți împreună același lucru pentru că altfel nu vă va fi bine. Spre exemplu al meu tată și-a dorit foarte mult o nevastă și si-a luat o soție iar asta a dus la mută amărăciune în relația lor până când aceasta s-a rupt.
Gândiți-vă bine ce vreți să fiți și alegeți cu grijă bărbatul pe care îl iubiți!
Și nu în ultimul rând, NU înseamnă că există doar alb și negru ci un echilibru între cele trei tipologii și combinațiile dintre ele, iar asocierea numelui cu tipologia nu este dată de la mine putere și nici nupă rezonanța fonetică ci după combinația apelativelor cu comportamentele observate din exterior ale acelor cupluri precum și a eșantionului mare.
Soțu’ Zânei
