De-aș da timpul înapoi să îmi pot spune asta, cu siguranță făceam multe lucruri diferit…
‘Nu vreau să am frați. Vreau să fiu singură. Nu poți să îi trimiți înapoi?’, mă întreabă Maria din când în când în ultimele luni.
Prima dată când mi-a spus-o am certat-o supărată că gândește așa. Abia după ce mi-a spus și a doua, a treia oară, supărată pe ei pentru că ba i-au stricat jocul, ba voia să fie doar ea cu mine, ba nu avea loc în brațele mele de ei, mi-am dat seama că există gelozie.
Maria l-a primit pe Alexandru cu brațele deschise. Avea un an și șapte luni când s-a născut el și viața și i s-a schimbat. Dintr-o dată nu mai era singură și avea de o împărțit pe mama ei cu un bebeluș care îi cerea mult timp. Dintr-o dată brațele mamei erau ocupate de un bebeluș plângăcios și timpul mult mai puțin de joacă. Dintr-o dată nu era doar ea.
Până acum câteva luni bune aș fi spus că a fost cel mai înțelegător copil din lume și care nu a simțit urmă de gelozie la adresa fraților, ei bine a început să iasă la suprafață toate gelozia strânsă în suflet. Odată cu rectoragiile apărute dar și terapia SCIO la care merge, am aflat cât de multă gelozie a strâns în suflețelul ei.
I-am simțit toată durerea și am plâns odată cu ea. Da, am vorbit și vorbim mult despre cum e familia cu mai mulți copii și cât îi înțeleg emoțiile.
Da, gelozia este normală.
M-am reîntors la mine când eram micuță, pentru că și eu am crescut cu doi frați mai mici. Și eu am avut multe perioade de supărare pentru că nu o aveam pe mama doar pentru mine. Și eu îmi trimiteam fratele mijlociu la țară cu diverse pretexte, doar doar să fiu o zi cu mama mai mult. Asta nu înseamnă că i-am iubit mai puțin. Îmi ador frații și am iubit copilăria mea cu ei, de aceea mi-am și dorit să am la fel: o fată și doi băieți.
A nega existența geloziei între frați, nu face ca ea să dispară!
Îmi reciteam propriile articole de când copiii erau mici și scriam despre gelozie și îmi dădeam seama de cât de greșit am privit luvrurile. Am crezut că dacă nu o spune tare, nu o simte.
Ar fi trebuit să nu fug de gelozie și să îi dau voie să o exprime mai bine atunci când a avut nevoie.
Ea există, la toți copiii, într-o măsură mai mare sau mai mică și la toți se manifestă diferit.
Alexandru a fost foarte gelos în primul an de viață al lui Achim. Mă striga de fiecare dată de câte ori puneam mâna pe Achim, pentru că el avea nevoie de mine. ‘Acum’. Și nu puteam aștepta nici o secundă. A fost istovitor pentru mine și tatăl lui, dar cumva el manifestăndu-și gelozia, am făcut față diferit și deși și acum mai are momente de gelozie, sunt mult mai puțin intense decât sunt la Maria.
Da, e normal să ne fie greu și să nu le știm pe toate. Suntem părinți care fac ce știu mai bine pentru copilul lor dar fără să fie fără de greșeală.
Nu e târziu să îndreptăm lucrurile nici acum. Niciodată nu e prea târziu, atât timp cât îți iubești copilul și ești prezent în viața lui.
Nu vă lăsați păcăliți de copiii ‘cuminți’, ei își ascund cel mai bine rănile și izbucnesc când nu te aștepți!
V-am scris toate astea pentru a înțelege că indiferent de numărul de copii sau de diferența de vârstă, aceștia simt gelozia, fiecare trăind-o și exprimând-o diferit. Fiți doar atenți la ei și dați-le multă iubire și înțelegere!
Ați observat gelozie între copiii voștri?
Cum le-ați făcut față?
Viața e o bucurie!
Ana Maria
