Oricât aș vrea să fiu prezenta în mod egal în viața copiilor mei, fizic este imposibil.
‘Nici nu este nevoie. Copiii au nevoi diferite. Unul are nevoie mai mult și altul mai puțin’, mi-a spus într-o zi Gabriela Maalouf, psiholog și trainer NLP.
Cu siguranță este așa dar chiar și copiii care au mai puțină nevoie, tot există și tot au.
Îmi este teribil de greu când toți 3 odată au nevoie de mine individual și eu nu mă pot clona.
Da, îi învăț să aștepte. Da, mă duc la cel care are cea mai mare nevoie în primul rând. Da, mă întorc la fiecare dintre ei după ce termin.
Dar tot simt că nu este suficient!!!
Câteodată când mă întorc la unul dintre ei după ce rezolv cu un frate de-al lui, primesc ‘Nu mai am nevoie. Voiam atunci.’ Sau ‘De ce nu pot fi primul măcar o dată?’
Și nu ajută să îi reamintesc că a fost primul ultima dată.
Cărțile și specialiștii ajută enorm dar câteodată nu se aplică sfaturile lor generale, care nu iau în seamă că nici un copil nu este la fel și că nu sunt roboți!
Că depinde de situația în care te afli, de starea lor, de starea ta, de o multitudine de factori externi.
De ce vă spun toate astea?
Pentru a vă spune că nu sunteți singure! Nu trăiți doar voi aceste neputințe.
Nu sunteți singurele care se întreabă dacă doar ele greșesc. Și nuuuu doar ai voștri copii nu reacționează asa cum scrie la carte că trebuie să o facă.
Și eu mă împart și îmi împart timpul. Și eu mă simt vinovată că nu sunt de ajuns pentru câtă nevoie au de mine. Și eu simt că deși nu mai pot, tot trag de mine. Și eu țip de furie și supărare pe mine.
Când Achim vrea să ne jucăm cu lego, Maria vrea să desenam iar Alexandru vrea cu bicicleta. În ce ordine să o iau pentru ca toți 3 să fie fericiți, să nu cedeze ceva pentru vreun frate și să se simtă importanți?
Sigur, vor crește și lucrurile vor și mai simple, deși eu nu văd cum. Cu cât cresc deși aparent nu ne cer des lângă ei, au și mai multă nevoie de prezența noastră în viața lor. Trebuie doar să știm sau să învățăm să le-o oferim așa cum ei au nevoie, nu noi.
‘DACĂ ai făcut unul după altul’, mi-a zis o amică zilele trecute.
I-am făcut de drag și as lua-o de la capăt de la un milion de ori. Sper doar să le fiu mama pe care și-o doresc și pe care o merită, căci ei sunt minunați! Eu nu sunt de-ajuns!
Și voi vă simțiți așa?
Viața e o bucurie!
Ana Maria
