In parc apar cele mai multe provocari, atat pentru copii cat si pentru mamici.
Toate avem tendinta (covarsitoare uneori) de a ne cocolosi si proteja copiii, lucru care e de inteles ca deh suntem mame, insa am sesizat si experimentat chiar ca nu intotdeauna e bine sa intervenim.
Cand vine vorba de relatiile copiiilor nostri cu alti copii si de prieteniile acestora este bine sa stam deoparte si sa supraveghem atent dar sa nu ne bagam (asta daca nu se impune clar in situatia respectiva).
Copiii au nevoie sa se descurce singuri, sa experimenteze si sa inteleaga pe propria piele complexitatea situatiilor in care se pun si sa gaseasca singuri o solutie. Noi ii putem ghida dar sa ii lasam sa ia singuri decizii.
Pe Maria o las mereu sa se descurce singura la locul de joaca (supraveghez totul de la distanta) dar imi este cu atat mai greu cu cat ceilalti parinti sau bunici sunt umbra copiiilor lor.
In cazul unui conflict masiv pe o jucarie sunt foarte atenta sa vad ce face si cum reactioneaza, ea stiind ca nu va interveni nimeni in modul ei de a face lucrurile. De cele mai multe ori nici o parte nu cedeaza si se lasa cu impuneri, prin care tipa mai tare sau care a mancat de dimineata mai bine si are mai multa forta.
Cand ma apropii de ea nu ii zic niciodata sa renunte ea in favoarea celuilalt copil doar pentru ca nu e jucaria ei. Ii ofer in schimb alternative si o las sa aleaga, inclusiv sa se joace mai tarziu cu acea jucarie. Si intotdeauna ma tin de cuvant cu ceea ce promit.
Cu mici exceptii, apele se linistesc brusc dar din pacate doar Maria are de invatat ceva din asta pentru ca interlocutorul ei primeste intotdeauna indicatii clare de ce trebuie sa faca pas cu pas.
Dragi mamici, bunici si bone copilul are nevoie sa simta si sa traiasca starile si emotiile care apar si are nevoie sa isi gaseasca singur solutiile la problemele lui asa cum tot singur a invatat sa suga sau sa mearga (si acolo tot ghidat, dar singur).
Au nevoie de noi sa le aratam calea nu sa mergem in locul lor pe drum.
Multa grija si iubire!
