Auzisem povesti despre drumuri grele cu copii mici in masina, am avut si noi cateva episoade, dar cum a fost vineri sper sa nu mai traiesc..
Dupa aproape 3 saptamani de stat la parinti, de rasfatat, pauza si liniste, joi dupa ce am impachetat, am plecat sa ma vopsesc. Voiam sa ii fac sotului o surpriza si am fost la salonul unde se face prietena mea de mai bine de 10 ani in Mioveni. Planuiam sa cobor ca in filme la sot, eu cu bucle, ruj rosu, copiii bucurosi…
Ce sa mai, un vis!😂😂😂
M-am intors la 9 seara buclata toata cum doream, de copii se ocupasera mama, fratele si cumnata si dormeau. Imi pusesem cina dar nu am apucasem sa iau de doua ori ca s-a trezit Achim.
Cum speram sa ma vada sotul
M-am dus cu gandul sa il adorm repede si de fapt l-am leganat si plimbat aproape 4 ore.
In noaptea ceea mi-a disparut tot zen-ul acumulat in 3 saptamani. Pe la 1 noaptea ma gandeam cu groaza cum voi conduce a doua zi nedormita, singura cu ei.
Nu stiu daca am dormit 4 ore si alea in niste pozitii inumane, in care doar mamele pot dormi.
Dimineata ma dureau toate.
Aveam in plan sa plecam la 10.30, la somnul lui Achim. Alex ne astepta la 13.00, nu inainte.
De la 8.30 Achim doar a plans in toate pozitiile, eu eram scursa de de toate. Nu am apucat sa mananc si abia bausem cafeau.
La 9.30 i-am pus in masina, cu urletele lui Achim si am zis ca plec, fie ce o fi. Am urcat restul de bagaje intre picaturi de ploaie, astfel ca buclele mele s-au asezat. De ruj am uitat complet, eram fericita ca aveam un rimel amarat.
Mama saraca ar fi vrut sa vina sa ma ajute, dar in masina mea mica, nu avea loc, asa ca, cu mult curaj am plecat.
Pana la iesirea din Curtea de Arges, adica mai bine de jumatate de ora, Achim a plans cu sughituri si tremuraturi.
M-am concentrat cu greu sa conduc, in timp ca mana dreapta ii mangaia burtica lui, iar el ma tinea strans de mana.
Noroc ca pot schimba vitezele cu mana stanga. Asta ar trebui predat in scoala de soferi pentru mame, condus in conditii de urlete de copil si schimbat viteza cu mana stanga.
Dupa ce s-a linistit Achim a adormit si parea ca vom fi bine.
Pe la mijlocul autostrazii, prinsa intre 2 tiruri, Maria a inceput sa vomite in jet si pe gura si pe nas.
In secunda doi am dat semnal sa opresc pe banda de urgenta. Alea 10 secunde mi s-au parut o vesnicie. Cand am oprit masina Achim s-a trezit si a inceput sa urle. Am scos-o rapid pe Maria din masina, care inca voma. Toata partea ei era plina de voma si ea de sus pana jos era la fel.
Am asteptat sa se linisteasca, sa o dezbrac, sa curat cat de cat si sa o pot pune pe scaunul ei.
Achim urla.
S-a linistit un pic Maria si am plecat mai departe.
Pana acasa, Achim a urlat, s-a linistit si a luat-o de la capat de cateva ori.
Eu nu imi doream decat sa ajungem mai repede, intregi..
Ce visam cu ce s-a intamplat..
Acasa am ajuns cu Maria semidezbracata, eu cu parul pleostit, nerujata, in miros de voma.
Achim transpirat de tipete. Alexandru urgent sa faca pipi.
Asta a primit: fara bucle si fara ruj
Pentru ca am ajuns prea devreme, Alex apucase sa puna doar jumatate de mobila pe terasa.
Nu ne-a iesit cum ne doream revederea, dar eram toti impreuna.
Sa mai zic ca sotul a observat ca mi-am schimbat parul dupa jumatate de ora? 😉
Nu mai conta nimic. Eram acasa si nu am mai vrut decat imbratisari de grup.
Ce voiam sa va zic e ca e fix ca in viata cu de toate. Nu ne ies mereu planurile. Dar e ok si atunci. Ne bucuram cand se intampla ‘conform planului’ sau cand iese ce se poate.
Nimic nu e roz si scos din filme.
Mereu am zis ca la povesti cineva ar trebui sa le scrie si continuarea cu ce se intampla dupa ce se casatoresc, dupa ce apar copiii, dupa ce pleaca cu masina, dupa ce vin ratele la banca. De acolo abia, incepe viata!
A mai avut cineva parte de aventuri?
Multa grija si iubire!
