Mami, daca taiem brazi de Craciun moare planeta?  

decembrie 8, 2019

iconita

Ana Maria Ivan

20191209 170233 01 scaled 1

De cand sunt mica obisnuiesc sa decorez de Craciun pe 6 decembrie. Imi place sa am cat mai mult timp decoratiunile, astfel ca le scot pe 6 ianuarie si timp de o luna ma bucur de ele.
Intr-un an le-am scos pe 6 februarie, dar asta este alta poveste.
De cand m-am mutat la casa am visat sa iau brazi in ghiveci si sa ii plantez apoi in curte sau intr-un parc.
In primii doi ani am platit dublu pe un brad doar sa il iau in ghiveci mare. Tinandu-i o luna la temperaturi de 25, 26 de grade (Yep, asa e toata iarna la noi. Pur si simplu refuz sa imi iau haine cu maneca lunga in casa) nici un brad nu a supravietuit. Practic, era uscat de ii cadeau acele de pe el….

Maria si Alexandru au avut la gradinita acum 2 saptamani ca subiect o saptamana intreaga Reciclarea si Salvarea Planetei.
E primul an in care suntem in 9 decembrie si nu avem nici o decoratiune in casa pentru ca:

‘Mama, daca taiem brazi moare planeta?’, m-a intrebat Maria de saptamana trecuta cand am deschis discutia cu copiii cand sa decoram casa. Eu si ta-su am facut niste ochi mari la ei.
‘De unde ai auzit asta, iubita mea?’.
‘La gradi ne-au invatat ca avem oxigen datorita copacilor. Si daca ii taiem Planeta se imbolnaveste si moare.’, mi-a spus foarte rapid.
‘Si ce se intampla daca moare Planeta?’.
‘Mami, cum sa moara Planeta. Noi unde mai stam?’.

E corect!

‘Si ce putem face, iubita mea, sa salvam planeta si sa avem si brad?’, a intrebat-o tati.
‘Sa luam brad in ghiveci’, a zis Alexandru.
‘La noi e cald si s-ar putea sa nu reziste o luna’, i-am spus eu.
‘Mama, dar e simplu. Seara sta in casa si noaptea si ziua il lasam afara’.

Ta-su facuse niste ochi mari.
‘E o idee buna, daca luam un brad mic’, a raspuns tati curajos.
‘Mic? Mami, dar daca e mic e prea mic. Eu vreau unul mare’, a spus Alexandru.
‘Atunci tati nu il poate muta toata ziua. Alta varianta mai avem?’, i-am intrebat.
‘Ihmmm, mama daca luam unul urat? Care deja e taiat si nu il ia nimeni? Va suferi ca sta singur…’, zise Maria.
‘Unul de plastic nu vreti?’, zise tati.
‘Mami, plasticul e periculos. Plus ca nu miroase a brad, miroase urat plasticul’, spuse incruntat Alexandru.

‘Deci ce brad luam pana la urma?’, a intrebat tati.
‘Vizitam si ne spune daca sa il luam sau nu, tati. Brazii stiu. Ei ne aleg, nu noi pe ei’, zambi Maria.
Oare cine ne alege anul asta?

Pe voi v-au ales deja? Ce brad aveti?
Multa grija si iubire!

\

Shop

\

Lasă-te inspirată

Descoperă mai multe…

Share This

Share This

Share this post with your friends!