Am născut de 3 ori prin cezariană și am 3 copii prematuri. Nici sarcinile și nici nașterile nu au fost ca în cărți. Nu am avut ore magice, de fapt băieții au stat la terapie intensivă, câteva zile, Alexandru chiar intubat, astfel că am așteptat mult și bine prima îmbrățișare.
Nu am născut natural și nici nu s-a pus vreodată problema, având diferite probleme din timpul sarcinii.
Cu toate astea, am avut nașteri blânde, cu oameni faini în jur, cu acces la tubul de oxigen când am simțit că mă sufoc la fiecare dintre nașteri, cu oameni care m-au ținut de mână și mi-au zâmbit, fiind cu totul, prezenți doar pentru mine.
Citind în ultimul an, diferitele mesaje în care mi-ați trimis poze cu bebelușii voștri dar și cât de grele au fost nașterile în condițiile din ultimul an și jumătate, m-am gândit că sunt tare norocoasă.
Și am mai observat din mesajele voastre că de fapt, marile probleme au fost la noi în țară. E adevărat, am mesajele voastre doar din Anglia și România. Poate sunt mai multe țări faine sau la fel de grele ca la noi, aștept să îmi spuneți voi.
Mesajul Arianei, este unul optimist. A născut în Anglia, în plină stare de urgență, la un spital de stat, anul trecut.
‘Buna Ana,
Îți mulțumesc pentru susținerea ta din perioada sarcinii și vreau să îți trimit poze cu grăsunica mea, Micaela, care a venit pe lume pe 24 aprilie 2020, naștere naturală, după un travaliu de 3 ore.
Am fost speriată să nasc într-o perioadă grea, dar mi-am păstrat pozitivismul.
Când am ajuns la spital, după ce mi s-a rupt apa acasă,
mi-au cerut acordul pentru un test Covid, deși rezultatul l-am primit acasă, când eu și Micaela, ajunsesem deja.
Nașterea a fost minunată și toți cei din spital au avut grijă de noi. A fost de față soțul și moașa, o femeie extraordinară. Nu au existat complicații. După naștere, bebelina mi-a fost pusă pe piept, unde s-a și mufat la sân instant.
În afară de faptul că știam că suntem în plină pandemie, eu nu am simțit vreo teamă pe toată perioada nașterii. Micaela a fost văzută de un neonatolog, curățată și a stat tot timpul în salon cu mine, până la plecare, a doua zi.
Mi-aș dori ca toate nașterile să fie la fel de frumoase și ușoare pentru toate mamele. Merităm să ne bucurăm de puii noștri!’
Prima poză cu Maria a fost la 20 de ore de la naștere când am și îmbrățișat-o pentru prima oară
Nașterea Arianei, mi-a adus aminte că la fel a născut cumnata mea la spitalul Filantropia, cu dr. Iancu, un medic minunat, acum 3 ani. Ea a plecat acasă în mai puțin de 24 de ore de când a născut și a avut-o nonstop pe cea mică cu ea. Ceea ce mie mi se părea WoW și incredibil că se poate și la noi.
Ingrid mi-a scris acum câteva săptămâni. A născut la Baia Mare și când am citit mesajul ei am plâns mult.
‘Daca nu am fost până acum la terapie, cu siguranță voi începe acum. Și multe mame ar trebui să o facă dacă nașterea lor a fost la fel de traumatizantă ca a mea.
Să naști în ultimii doi ani a fost și este un test de rezistență! Dar să îți spun cât de urâte sunt nașterile în această perioadă și cât de lipsite de sens se fac lucrurile, totul ascuns după PROTOCOL.
Am născut la Maternitatea din Baia Mare și deși trebuia să fie cel mai frumos moment din viața mea, a fost cel mai dureros.
Camera din spital a fost decentă și am găsit și oameni faini din personalul medical, dar nu toți.
Știindu-se data când trebuia să nasc, am vrut natural, m-au chemat pentru testarea Covid.
M-am prezentat în ziua cu testarea cu tot cu bagajul în ideea că fac test și mă izolează până când nasc. Sau așa era logic pentru mine.
Doar că logica lor nu e ca logica mea. Sau invers.
După ce am fost testată dimineața la prima oră, am fost trimisă acasă și rechemată seara. Am rămas șocată? Dacă pe drum mă întâlneam cu cineva bolnav și mă infectam? Care mai era scopul testării?
Țara lui Papură și ai săi viteji.
Am revenit seara unde pe o căldură groaznica, am stat la rând afară la triaj, în picioare, mai mult de jumătate de oră. Mi s-a spus că asta e protocolul și că nu am ce face.
Pentru că am ieșit negativă la test am fost pusă într-un salon verde, împreună cu încă o mămică, obligate să purtăm masca. A trebuit să port masca și în timpul somnului! Am crezut că cineva face mișto de mine când mi-au zis. Am probleme cu glanda tiroidă și mă sufoc efectiv cu masca. Am cerut tub de oxigen și nu mi s-a adus pe motiv că ‘exagerez’. Noroc de colega de salon care a fost drăguță și care m-a lăsat să stau fără mască și o puneam doar când veneau cadrele medicale.
A doua zi dimineață am fost dusă în sala de nașteri unde am avut prezenți medicul și o moașa. Amândoi au urlat la mine să nu îndrăznesc să scot masca, indiferent de ce probleme de respirație am eu.
Cum să împingi când nu poți respira? Eram la prima naștere și eram îngrozită. Nu știam exact ce trebuie să fac, nu puteam respira, ei țipau la mine și eu eram speriată că mă voi sufoca.
Este inuman, inuman să te porți așa cu un om, nu mai spun de o femeie care dă viață!!!
Dumnezeu știe cum am reușit să nasc. Am născut un băiețel minunat dar eu abia l-am zărit câteva secunde. Imediat ce l-am născut, asistentele au plecat grăbite să îl ducă departe de mine. Am țipat că vreau să îl simt și au urlat iar la mine că Protocolul! L-am văzut abia la externare. Nu am reușit să îi dau sân primele 48 de ore. Am stat cu nenorocita de mască pe față, fără să îmi simt puiul lângă mine, într-un salon rece, cu brațele goale.
Protocolul!
Am plecat cu Amin acasă, într-o depresie cumplită. Plângeam din orice. Cu mult sprijin din partea soțului și a mamei am reușit cât de cât să fiu pe linia de plutire.
Să dau spitalul în judecată? Pentru ce? Nu ai câștig de cauză la noi și procesele costă o avere.
Mi-e milă de mine. Nașterea nu mi-o mai poate da nimeni înapoi. Nu știu cine a făcut aceste protocoale în bătaie de joc dar admir medicii care nu țin cont de ele, indiferent de risc.
Acum nu mai naștem decent. Nici animalele nu sunt tratate ca noi!
Am nevoie de terapie și fiți siguri că toate cele care au trecut prin astfel de momente au nevoie de ajutor. Nu le ignorați!’
Am citit multe experiențe urâte de naștere, dar așa cum sunt cele din ultimul an, nu am crezut vreodată că se pot întâmpla. Înțeleg protocoale, înțeleg reguli, dar unde este umanitatea și sprijinul pentru mame?
Cum se poate ca într-o țară precum Anglia, mult mai afectată decât noi, nașterile să fie atât de frumoase?
Ați născut în ultimul an și jumătate?
Cum a fost la voi?
Viața e o bucurie!
Ana Maria
