‘Mami, este cel mai minunat cadou primit vreodata. Multumesc!’
Asta mi-a zis Maria, ieri cand si-a vazut locul de joaca unde urma sa inceapa petrecerea ei.
Am primit cea mai mare imbratisare. Dar mai mult decat atat, mai mult decat cuvintele ei pretioase, i-am privit ochii care ii straluceau.
Mariei (ca si lui Alexandru) le-am facut cate o petrecere la un an. De atunci am sarbatorit doar in familie, anul trecut fiind primul cand a sarbatorit si la gradinita.
Ziua ei este peste o saptamana, dar cum colegii ei pleaca in vacanta, am ales sa o facem mai devreme .
5 ani este varsta la care multi dintre noi incepem sa avem amintiri. (Sunt si adulti care au amintiri de mai devreme, dar sunt rare cazurile). Asa ca am asteptat sa implineasca aceasta varsta pentru prima ei petrecere.
Am vrut sa o tina minte si sa fie ceva special, nu ceva ce face in fiecare an.
Si a fost!
O luna si jumatate am cautat locatia. Asta a fost cea mai dificila parte.
Am avut cateva criterii foarte clare:
1. Sa fie aproape de noi
(Era programat sa vina si ACHIM la petrecere, doar ca avand muci, incaaa, nu l-am mai luat).
2. Si locul parintilor si cel al copiilor sa fie in acelasi loc (se pare ca nu se mai poarta! Parintii sunt ori pe alt etaj, ori in alta cladire!! Poate peste vreo 5 ani, da, dar nu la 5 ani!)
3. Amenjarea sa fie cu bun gust si spatiul mare (inteleg ca sunt locuri de joaca si ca se folosesc mult culorile, dar toate culorile si fara noima, e prea mult).
4. Sa fie flexibili la cerintele parintilor si sa aiba personal amabil. Nu imi place deloc cand, ca client, ai anumite dorinte si ti se spune direct ‘nu se poate’. La unii nici macar nu se incearca…
5. Sa nu coste o avere, desi, nici o petrecere pentru copii, nu va fi ieftina.. dar sa fie decenta.
Cand imi pierdusem speranta si deja sunasem la peste 10 locuri de joaca, am gasit locul ideal la cei de la GoKidsGo unde mi s-au indeplinit toate dorintele!! Ba a mai gasit liber si fix in ziua si ora dorita. Ce noroc pe mine!
Pe cei de la GoKidsGo ii gasiti AICI.
Cum a fost petrecerea?
Minunata pentru Maria, obositoare pentru noi.
Nimic nu a contat totusi, pentru ca fericirea ei a fost la cote maxime.
Si-a avut aproape toti colegii de gradinita si verisoarele ei dragi.
I-a placut asa mult ca a fost trista ca a durat doar 3 ore, cand ea isi dorea 10 ore….
Tortul a fost facut la Torturile mele By Ramona Lazar si a fost din blat de vanilie cu mousse de fructe de padure si crema de mascarpone, invelit in mascarpone si decorat cu zmeura si afine.
Maria a primit o multime de cadouri, pe care inca mai are de le desfacut, caci nu se grabeste. Mi s-a parut uimitor ca a ghicit de la cine erau inainte sa citesc eu biletelul.
Cand ati organizat prima petrecere pentru copil si unde ati facut-o?
Multa grija si iubire!