Am copilarit pe Valea Izei, intr-un sat micut inconjurat de munti. Fac parte dintr-o familie mare cu 3 surori si 4 frati. Tatal meu a lucrat la CFR toata viata, motiv pentru care ne bucuram de prezenta lui doar la sfarsit de saptamana.
Era un om tare bun si glumet si ne iubea mult.
Nu-mi pot imagina cum a fost in schimb viata mamei mele care si-a trait-o mai mult singura, barbatul fiindu-i plecat toata saptamana iar ea avand casa plina de copii. Trebuia sa ne stapaneasca cumva asa ca ‘frica de nuielusa’ era la ea acasa.
Nu vreau sa o judec si cred ca i-a fost foarte greu.
Nu mai e de mult printre noi si e impreuna cu tata in ceruri, care a lasat-o vaduva cand eu eram inca mica.
Sarbatorile noastre insemnau bucurie pentru ca era tata acasa. Cadouri? Ne bucuram sa nu vina nuielusa. In rest daca gaseam ceva prin cizmulite le pastram ca pe o comoara cat mai mult timp.
Cand am devenit mama mi-am dorit sa ofer copiilor ce nu am avut eu cat mi-am dorit: iubire multa, fara conditii, multe imbratisari si multi ‘Te iubesc’ cu care eu mi-am sufocat copiii in copilarie si inca o fac. Nu s-au plans vreodata.
Asa cum nu s-au plans vreodata nici de cadouri. Am trei copii minunati care au fost 3 copii intelepti de mici. Nu stiu daca eu am avut un aport la acest lucru dar ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-i i-a trimis asa.
Nu stiu ce inseamna sa ai copii care sa urle prin magazine dupa diferite jucarii. Ei nu au cerut niciodata si erau fericiti cu ce le aducea Mosul desi nu era foarte bogat.
Traditia noastra era ca de Mos Nicolae in fiecare an sa primeasca cizmulite noi, in care gaseau nuci, bananele dupa care erau topiti si portocale. Anei ii placeau la nebunie portocalele si manca cat de multe putea.
Cand au crescut am adaugat si bomboane de pom, ca astea erau pe atunci. Tin minte ca nu mancau mai mult de una pe zi ca sa le ajunga cat mai mult timp.
Cand am devenit bunica am avut pornirea de a imi dori sa cumpar multe lucruri nepotilor dar mereu o intrebam pe Ana cu ce sa vin iar ea mereu imi spunea ‘Ada-te pe tine’ e suficient.
Si uite asa cumpar cadouri nepotilor de Mos Craciun doar si de ziua lor. Mereu o intreb pe mama lor si mereu ea imi da o lista de carti. Le-am mai cumparat manusi si caciulite si cam atat. Fara dulciuri. Primul an nu am inteles, dar Ana nu s-a lasat pana nu m-a facut sa inteleg ca desi este o bucurie ‘dulce’ pentru copil, aceasta mai poate astepta cativa ani. Si bine face ca asteapta.
Fericirea mea?
Cand intru la ei in casa Maria si Alexandru imi spun ‘Mi-a fost dol de tine, Bubu’. Niciodata nu m-au primit cu intrebarea ‘Ce ne-ai adus?’.
Si stiti ceva? Sunt fericita ca le e dor de mine si nu de pungut cu cadouri.
Fiti cumpatati si oferiti cadou timpul vostru, cel mai mare cadou de care orice copil are nevoie!
Sa aveti lumina-n viata, pace si iubire-n casa si in suflet.
Bubu
