Ne dați dulciuri sau vă păcălim? Sărbătoriți de Halloween?

octombrie 28, 2021

iconita

Ana Maria Ivan

P 20211028 171722 01
‘Noi nu sărbătorim deloc această sărbătoare?, m-a întrebat Maria și Alexandru când au aflat că se va sărbători în cartier weekendul viitor Halloween-ul.
‘Ce înseamnă deloc și foarte puțin, dragii mei?’, i-am întrebat aseară.
‘Adica să mergem la colindat și să mâncăm dulciuri’, a zis Alexandru, lucindu-i ochii cu gândul la dulciuri.
‘De colindat, creștinii ies doar în luna Decembrie să colinde. Iar de mâncat dulciuri, ei bine dacă vreți, sâmbătă facem o harta a comorilor și eu și tati ascundem dulciuri în casă și în curte și voi 3 le căutați, apoi le împărțiți frățește. Ce ziceți?’
‘E o idee excelentă, mama!’, a spus Maria și apoi l-a tras pe Alexandru într-o parte să îi șoptească ‘Lui Achim îi dăm mai puțin’. 🤣🤣🤣
Lăsând la o parte ideea că Achim va primi mai puține dulciuri, nu, nu sărbătorim Halloween-ul. De fapt, wkendul viitor multe prietene au diferite evenimente dedicate copiilor cu această temă, dar la care noi nu vom ajunge. Pur și simplu nu rezonez din mai multe motive cu această sărbătoare.
🎃🎃🎃Ce sărbătoare este de fapt de Halloween?
‘Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. Este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, deși în unele țări data sărbătorii variază — de exemplu, în Suedia este sărbătorită în prima sâmbătă din noiembrie. Numele provine din limba engleză, de la expresia All Hallows’ Even, numele sărbătorii creștine a tuturor sfinților, sărbătoare cu care Halloweenul a devenit asociat în țările unde predomină creștinismul occidentalcatolic și protestant, deoarece în aceste culte creștine ziua tuturor sfinților este sărbătorită pe 1 noiembrie.
Termenul Halloween reprezintă o variantă scoțiană a denumirii All-Hallows-Even („evening”), adică noaptea de dinainte de „All Hallows”. Până în secolul al XX-lea era scrisă și „Hallowe’en”, eliminând „v”-ul și scurtând cuvântul. Deși sintagma All Hallows apare în engleza veche (ealra hālgena mæssedæg, „sărbătoarea tuturor sfinților”), conform Oxford English Dictionary (ediția a doua) de la Oxford University Press, All-Hallows-Even a fost atestată abia la 1556.(explicație preluată din Wikipedia).
Deși toată lumea crede că Halloweenul provine din Statele Unite ale Americii, de fapt sărbătoarea este mult mai veche, derivată din celebrarea Samhain (denumire irlandeză) sau Samonios (nume galic), creată de celţi.
Acest festival religios, oficiat de druizi, se ţinea în toamnă târzie (sau la vremea recoltei) şi marca începutul unui nou an. În Irlanda şi Galia mulţi se temeau de noaptea de Samhain, în care spiritele rele se puteau ivi. Pentru a evita această prezenţă „întunecată” şi a se feri de pericol, locuitorii aprindeau focuri în aer liber.
Sigur că mulți vor spune că și sărbătorile creștine nu sunt neapărat prezente în Biblie sau că vin din păgânism, dar! toate au conotații pozitive!
P 20211028 171857 01

Poți decora cu dovleci și fără să fie înfricoșători

🎃🎃🎃Ce se întâmplă în această noapte?
Oamenii se îmbracă în diferite costume, alegând unele de groază, de vrăjitoare, zombi, fantome și scheleți și umblă din casă în casă spunând ‘Trick pe treat’, un altfel de colindat în care te păcălesc dacă nu îmi dai ceva dulce. Casele sunt toate decorate cât mai fioros cu putință pentru a speria pe cei care le trec pragul. Cred că pot aștepta Decembrie pentru casele frumos îmbrăcate în luminița pentru a merge din casă în casă și a strânge dulciuri.
Sunt surprinsă când văd că mulți din cei care condamnă Valentine’s Day, adică Ziua Îndrăgostiților la americani pentru că este mult marketing, sărbătoresc totuși această sărbătoare a morții.
images 1

Nu am sa înțeleg niciodată de ce ți-ai îmbrăca copilul așa!!!

🎃🎃Știați că Halloween--ul este o sărbătoare mare şi sacră pentru Wicca (religia oficială a vrăjitoriei)?
Că vrem sau nu noaptea de Halloween NU este doar despre costume și dulciuri! Deși aparent o sărbătoare amuzantă și foarte populară, în noaptea de Halloween vrăjitoarele din întreaga lume sărbătoresc întâlnirea cu duhurile rele, singura zi din an în care se spune că cei morți vizitează pământul.
Acum bineînțeles, fiecare ia ce poveste îi place mai mult din această sărbătoare și face cum consideră. Și da, vrăjitoarele există, chiar dacă alegem să credem în ele sau nu.
🍁🍁🍁’Dar și noi avem Ziua Morților, sărbătorită pe 1 Noiembrie’. Avem! Dar la Ziua Morților nu umblă nimeni îmbrăcat în zombi.
Ziua Morţilor, Ziua tuturor Sfinţilor, Luminaţia sau Luminaţiile, 1 Noiembrie este ziua în care se pomenesc morţii, ziua în care gândurile noastre se îndreaptă cu pioşenie către cei dragi care au trecut în nefiinţă. Ea este celebrată în foarte multe ţări creştine din lume. Credincioşii merg special la biserică şi la cimitir, curăţă mormintele şi le înfrumuseţează cu flori, în amintirea celor care cândva i-au însoţit pe drumul vieţii.
Luminaţia este celebrată şi de preoţii ortodocşi care, la cererea familiilor, vin la cimitir pentru a oficia slujbe de pomenire pentru sufletul  morţilor.
În unele zone din Ardeal se duc la cimitir dulciuri sau alte produse de patiserie şi se dau copiilor.
Potrivit legendelor populare, în noaptea de 1 noiembrie, porţile Tărâmului de Dincolo se deschid, iar cei decedaţi vin să îi viziteze pe cei vii. De Ziua Morţilor, bucuria reîntâlnirii cu sufletele rudelor trecute în Lumea de Dincolo depăşeşte tristeţea comemorării.
🎃🎃🎃Care sunt diferențele?
În primul rând această sărbătoare nu are nimic înfricoșător în ea, fi este una sfântă, în care oamenii se roagă pentru cei morți, singuri sau alături de un preot.
Nu se dau petreceri și nimeni nu poartă diferite costume, care de care mai înfricoșătoare!
🎃🎃🎃Ce impact au costumele și casele decorate pentru copiii mici?
‘Dar îi poți îmbrăca în îngeri, nu trebuie să îți îmbraci copiii în morți!’, mi-a scris o mămică. Corect. Dar nu ar fi doar ai mei pe stradă sau în locațiile în care am merge.
La grădinița copiilor mei se ține Sărbătoarea dovlecilor și așa le este prezentat celor în clasele mai mici. Copiii sunt rugați să îmbrace costume cu personaje preferate, cât mai ‘cuminți’ pentru că îi pot speria pe copiii din clasele mici.
Acum doi ani și Maria și Alexandru au început să plângă în poarta grădiniței când s-au întâlnit cu un copil îmbrăcat în schelet și câteva nopți la rând s-au trezit țipând.
‘Sunt sensibili ai tăi’, mi s-a spus atunci de câteva mămici. Nu sunt doar ai mei, conform studiilor.
Anul acesta vor sărbători și la școală această sărbătoare, dar copiii vor avea tot felul de activități la care câștigă dulciuri. Nu sunt foarte încântată, dar, se ține în timpul orelor de școală și este doar o oră și din câte știu, nu există costume.

shutterstock 1178271796

🎃🎃🎃Ce spun specialiștii?
‘Unul din 100 de copii suferă de fobia de costume de Halloween. Deși pare că sunt puțini și că sărbătoarea este nevinovată, o bună parte dintre acești copii au coșmaruri mult timp după ce sărbătoarea s-a terminat, unii refuzând să mai participe la ea.’, spune profesorul de psihologie și directorul ‘Child Study Center at Virginia Tech’, Thomas Ollendick.
🎃🎃🎃Ce am ales noi?
Să nu o sărbătorim!
Nu găsesc nici un motiv pentru care să îmbrățișez această sărbătoare cu care nu rezonez, unde mai pui că nu este una ortodoxă. Dacă vreau să îi sărbătoresc pe cei morți din familie, prefer să o fac după obiceiul românesc, care mi se pare mult mai pe sufletul meu, liniștită, cu lumină și rugăciune.
Nu, nu aș putea mânca mâncare în formă de zombie, mumii, degete sângeroase și alte asemenea. Prefer lucrurile frumoase și apetisante ochiului. Plus că mai e așa puțin până în Decembrie.
Sărbătoriți Halloween? Dar Luminația?
Viața e o bucurie!
Ana Maria
\

Shop

\

Lasă-te inspirată

Descoperă mai multe…

Share This

Share This

Share this post with your friends!