Acum o săptămână m-am întâlnit cu o doamnă de o vârstă venerabilă, povesteam de ultimul an trăit de noi toți.
‘Sănătoși să fim și le trecem pe toate’, i-am spus.
‘Ba nu mă ajută la nimic că sunt sănătoasă. Ultimul an l-am stat în casă. Puteam fi și moartă că tot aia era’, mi-a răspuns.
Nu am spus nimic, dar ultimele zile m-au convins că aveam dreptate: fără sănătate nu avem nimic și sănătoși fiind avem totul. Am trăit o spaimă teribilă că sunt la un pas să o pierd pe Maria și nu puteam concepe acest lucru. Mi-am dat seama încă o dată că fără sănătate, totul e în van.
De când mă știu mama mereu a cerut pentru mine și frații mei sănătate și înțelepciune. Nu a cerut averi, nu a cerut noroc, nu a cerut cine știe ce poziții.
La rândul meu de când sunt mamă nu cer decât sănătate și înțelepciune. Cu cele două cred că poți avea totul în viață.
Luăm totul prea ușor atunci când suntem sănătoși și abia când cădem la pat noi sau cei dragi nouă, o apreciem altfel. De ce?
Fiți bucuroși că sunteți sănătoși si că vă aveți unii pe alții. Viața nu se cumpără cu toții banii din lume.
Fericit poți fi trăind și cu puțin. Sănătatea însă este cel mai de preț dar al vieții.
Cât de mult apreciați că sunteți sănătoși?
Viața e o bucurie!
Ana Maria
Apreciază:
Apreciază Încarc...