Am copilarit in Bucuresti, intr-o zona de case, in spatele blocurilor de langa Podul Grant.
20 si ceva de ani am stat acolo si tare mult mi-a placut zona. Pe strada mea nu erau foarte multi copii. Am avut noroc ca pana in adolescenta aveam si multi expati cu copii. Ieseam toti pe strada si desi eram mici si nu vorbeam toti aceeasi limba, cumva ne gaseam propriul ‘limbaj’ de comunicare.
Pe strada care se intersecta cu strada noastra era si o casa de tigani, familie mare cu multi copii. Nu i-am vazut niciodata sa deranjeze pe cei din jur si fara sa puna muzica tare. Mereu ne salutam cand ne vedeam si ne jucam impreuna cand fetitele tigancuse aveau chef de noi. Ele erau mai mari si aveau alte jocuri.
Cand aveam 11 ani, intr-o vara, a venit un baietel la aceasta familie in vizita. Avea 10 ani, pielea maslinie si ochii verzi. Il chema Emilian. Fetele din familia lui fiind mai mari nu il luau la joaca cu ele, asa ca se lipise de grupul nostru.
Eram romani, tigani si francezi, toti la un loc vorbind ‘limba copilariei si a inocentei’.
Nici un parinte nu si-a retras copilul din gasca cand au vazut noul venit si nici nu am auzit pe cineva sa il strige pe tot felul de nume, asa cum am auzit crescand.
Anul trecut o prietena de-a mea isi cauta menajera. O cunostiinta de-a noastra pleca din tara si i-a propus sa i-o dea pe Tanti a sa. Lucrase la ea in casa de mai bine de 5 ani avea toata increderea ca era o femeie de nadejde. Ii facea de mancare si cateodata avea grija si de copiii ei.
Prietena noastra a vazut-o si a refuzat-o: E tiganca. Nu o pot angaja!
O tiganca frumoasa, cocheta, cu toti dintii in gura si care vorbea corect gramatical.
Si-a luat in schimb o filipineza, printr-o agentie. Nu stia sa faca nimic si abia daca stia sa lege 2 cuvinte in engleza. Dar nu era tiganca…
Imi e greu sa trag concluzii. Stiu cum am fost eu crescuta. Stiu ca sunt oameni buni si mai putin buni in orice rasa sau de orice etnie.
Si mai stiu ca inca judecam dupa culoarea pielii fara sa acordam o sansa celor din jur.
Tatal meu este preot intr-un sat de rudari. Copiii mei se joaca cu copiii de acolo de cate ori merg in vizita. Maria are o prietena un pic mai mare ca ea si e tare fericita cand merge acolo. Se tin de mana si se joaca cu papusile.
Toti suntem oameni cu suflete, indiferent de cum ne-a dat Dumnezeu sa ne nastem.
Dati o sansa celor din jur, celor la care nu v-ati uita niciodata si veti fi surprinsi!
Fiti oameni!
Multa grija si iubire!
