De două zile pe pagina mea personală este plin de postări cu români care râd de alți români pentru că au golit magazinele de ulei, făină sau de cozile de la benzinării.
👉În alte țări se poate, când cetățenii sunt puși pe primul loc.
‘Ungaria a interzis toate exporturile de cereale invocând creşterea preţurilor în urma invaziei ruse în Ucraina, iar alimentele se scumpesc la nivel global.
Anunțul privind decretul guvernamental maghiar de interdicţie a fost făcut de ministrul agriculturii, Istvan Nagy, la postul de televiziune RTL, citat de Reuters.
Indicele FAO al prețurilor cerealelor a crescut cu 3,0% în februarie, la porumb cu 5,1% și la grâu cu 2,1%, reflectând în mare parte incertitudinea cu privire la fluxurile globale de aprovizionare din porturile Mării Negre, potrivit Agenția ONU pentru Alimentație și Agricultură (FAO).’
sursa: cursdeguvernare.ro
👉Cum stau lucrurile la noi (dincolo de declarațiile miniștrilor)
‘Fermierii din ţara noastră susţin că statul român are probleme cu privire la asigurarea rezervelor necesare de produse cerealiere, oleaginoase şi porumb.
„Am atras atenţia, încă de la începutul pandemiei, privind rezervele de cereale şi am cerut autorităţilor să oprească exporturile deoarce nu avem suficiente cereale pentru consumul intern. România are cea mai mică rezervă de cereale din comunitatea europeană. Conform studiilor făcute, nu putem supravieţui mai mult de patru luni şi jumătate, în cazul unui conflict sau al închiderii graniţelor. Consumul românilor este de 175.000 tone cereale lunar. Mi-e greu să cred că, în actualul context geopolitic, noi putem suplimenta exporturile către Uniunea Europeană pentru a suplini lipsa de export din Ucraina şi Federaţia Rusă. Comunitatea Europeană importă anual între 17 şi 21 milioane tone din America de Sud, din America de Nord şi din alte zone ale globului. Din întreaga cantitate, doar 17% reprezintă importurile din Ucraina, iar cele din Rusia sunt mult mai reduse. În actualul context, preţurile la cereale şi porumb vor exploda, iar asta va duce şi la o creştere a inflaţiei. Însă, înainte de orice prognoză cu privire la acest lucru, trebuie văzute care sunt consumurile reale şi să inventariem stocurile existente în cele 5104 de depozite autorizate pentru cereale existente în ţara noastră”, a declarat, pentru ziarul BURSA, Nicu Vasile, preşedintele LAPAR (Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România).’ Vă recomand
întreg articolul pe care îl găsiți aici: bursa.ro
După cum spun analiștii, e nevoie să fim precauți, dar NU să golim magazinele!
Azi am primit mesaje că și în Germania, Italia și Spania (sau părți din ele), oamenii cumpără la fel de mult (în special ulei!!)
✋NU e vina lor, cum nu e nici a noastră și NU sunt prosti (m-am săturat să ne punem singuri la zid și să râdem unii de alții!!!)
Se numește disperare!
Disperare pentru ce citesc/văd în media!
Disperare pentru cum sunt conduși de către politicieni.
Disperare pentru lipsa de omenie pe care o simt în jur.
Disperare pentru siguranța locului de muncă.
Disperare pentru a își hrăni copiii.
Disperare pentru supraviețuire.
Răutatea asta NU ajută în situații de criză sau bătaia asta de joc pentru ce a ales cel de lângă noi.
Pentru cei cărora le trece prin cap îi anunț că NU am stat la coadă la benzinărie și nici nu am rupt magazinele pentru a cumpăra mai mult decât de obicei.
Dar nici NU râd de cei care o fac!
CRED însă că lucrurile se pot schimba.
Este suficient să formăm mici comunități între prieteni, vecini, cunoștințe.
Este suficient să fim uniți.
Este suficient să ne arătăm între noi toată susținerea pe care am oferit-o refugiaților.
Câți dintre voi aveți un plan de rezervă pentru orice situație de criză: cutremur, război, pandemie, pană de curent? Da, unele pot fi pentru perioade mai lungi, altele scurte.
Câți dintre voi vă pregătiți să plecați din țară la primul semn de război?
Câți dintre noi v-ați gândit să vă uniți cu cei dragi și să gândiți un plan de urgență?
🙏În multe alte țări oamenii sunt organizați pentru a face față unui eventual dezastru și se organizează și singuri.
Nu, nu plec din țară. Nu plec nici daca vine războiul și nici soțul nu caută să scape de el.
Nu plec nici dacă vine foametea, nici altă criză.
România este țara în care vreau să trăiesc sau să mor, dacă așa îmi este dat.
Eu cred mult în Dumnezeu și faptul că dacă îți e dat să mori într-un anumit fel, așa o vei face.
Am văzut asta la bunicul.
Lucra la CFR și bunica l-a visat într-o noapte că va muri, așa că nu l-a lăsat să meargă la lucru. A rămas acasă și-a continuat construcția casei noi. În ziua respectivă a căzut de pe schelă și a murit.
Dacă așa îți e scris, NU ai unde te ascunde.
Pregătiți-vă cum știți mai bine, faceți bagaje, pașapoarte (nu am văzut să se râdă de cozile de la pașapoarte), luați un ulei în plus (dar nu cu paletul!).
Dar mai mult decât atât, pregătiți-vă sufletul! Împăcați-vă cu cei cu care v-ați certat, spuneți o rugăciune seara, binecuvântați mâncarea de pe masă, mergeți pe la biserică și împărtășiți-vă. De suflet când aveți grijă?
Ceasul de pe urmă doar Dumnezeu îl stie, iar de El nu ai unde fugi!
❤️Cred în români și România! Suntem un popor binecuvântat de Dumnezeu iar cu pandemia am fost tare mândră de noi și de alegerile luate.
Suntem o forță. Avem nevoie doar să ne trezim și să ne unim!
Ar ajuta ca oamenii care scriu public să îi încurajeze mai mult pe românii de aici sau cei plecați, decât să îi pună la pământ și să râdă de ei!
❤️Suntem cei mai deștepți din Galaxie! (Nu lăsați pe nimeni să vă spună altceva, nici măcar vreun alt român care a ales să plece pentru că nu i-a putut schimba pe alții. Schimbarea suntem fiecare dintre noi!)
Să avem încredere că PUTEM și vom putea! Orice!
Viața e o bucurie!
Ana Maria