Nu sunt feministă!

martie 13, 2018

iconita

Ana Maria Ivan

Săptămâna trecută am participat la seara organizată de Business Women Forum Romania, unde am ascultat mai multe povești de viață inspiraționale.

Trebuie să recunosc că am ajuns să particip din dorința de a o susține pe prietena mea Gabriela Maalouf și de a-i fi aproape la un eveniment atât de frumos și impotant pentru ea.

Deși am plecat foarte curioasă despre ce voi afla, toate poveștile mi-au depășit orice așteptare. Într-o propoziție scurtă vă spun doar atât: Femeile sunt puternice și pot face tot ce își propun!

Doamna care a deschis seara a fost Excelenta Sa Ambasadorul Israelului în România – Tamar Samash, care a povestit despre cum a ajuns femeie de carieră și care recunoaște că fără un echilibru între viața de familie și cariera, nimic nu era posibil. Excelența Sa recunoaște că ‘Nu este o feministă, deși nu știe să gătească și că fără sprijinul neconditionat al soțului, nu ar fi ajuns atât de departe’.
Mesajul Excelenței Sale pentru femei: Să nu îți pese ce spun alții despre ceea ce faci sau ce ești, cel mai important este ca tu să știi cât valorezi!

Cea de-a doua doamnă a serii a fost Ana Birchall (Viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice) despre care am aflat că are un băiat de 17 ani (este o femeie atât de frumoasă încât nu îmi vine să cred ca are un copil atât de mare), a fost avocat la New York pe celebrul Wall Street și își dorește să schimbe lumea în bine.

M-a impresionat povestea despre bunica ei care pe patul de moarte i-a spus: ‘Toți suntem pasageri prin viață dar nu toți suntem oameni. Fii om Ana și crește-ți copilul să fie OM. Cu loialitate, caracter puternic dar și coloană vertebrală înveți ce înseamnă să fii om. Fii cel mai bun exemplu pentru copilul tău pentru că de la tine va învăța să fie OM.’
Are 2 mesaje pentru femei:
1. Petreceți cat mai mult timp cu familia, ei sunt cei pentru care contați cel mai mult!
2. Schimbați lumea din jurul vostru cu puținul pe care îl puteți face. Acel puțin devine totul atunci când suntem împreună și doar împreună putem schimba lumea.

Anca Dumitrescu, președintele Asociației ATCA și-a ales una dintre cele mai dificile căi dar și cu recompense emoționale imense: aceea de a lucru cu copiii cu autism.

Anca a povestit de cei 30.000 de copiii cu autism de la noi din țară.
Nici un copil cu autism nu este irecuperabil, dar cu cât întârzie tratamentul mai mult cu atât va fi mai dificilă recuperarea. Anca a povestit despre un băiețel care după un an de terapie a reușit să spună prima sa propoziție!

Anul acesta are un proiect la nivel național de a învăța peste 1000 de profesorii despre terapia ATCA și cum să o aplice să integreze copiii cu probleme.
Mesajul ei pentru femei: Gânditi la nivel mare ce vreți să schimbați în jurul vostru, chiar dacă începeți la nivel mic.

Krisztina Toman (fondatoarea dietei Toman) este mamă de 2 copii și nemulțumită fiind de talia ei după a doua naștere și-a deschis propiul business despre un alt stil de dietă.
Mesajul ei pentru femei: Poți face orice îți dorești, depinde doar de tine. Asumă-ți riscuri!

Am descoperit-o pe Gabriela Maalouf așa cum nu o știam și mi-am dat seama de fapt cât de puține lucruri cunosc despre ea. Gabi a povestit cum a fost crescută să facă și să dețină lucruri, mai puțin să fie și să trăiască.

Era fericită într-o viață în care tot ce conta era partea materială. Totul s-a schimbat după ce a devenit mamă și și-a dat seama că își dorește să facă mai mult pentru cei din jurul ei.
Gabriela a pornit 2 campanii pe care le conduce anual: ‘Școala din ghetute’ o strângere de fonduri sau încălțăminte, unde reușește să ‘incalte’ pe timpul iernii copii de la câteva școli (lipsa încălțămintei de iarnă îi face pe mulți copii să abandoneze școala).

Cea de-a doua campania se numește ‘Penarul cu vise și bucurii’ unde anul trecut a reușit să adune 200 de kilograme de rechizite școlare. Iar anul acesta vine cu cea de-a treia campanie despre igienă, unde își dorește să adune produse de igienă pentru aceeași copii.
Mesajul ei pentru femei: ‘Cu un singur lucru poți schimba viața cuiva’.

Ultima doamnă a serii Ilanit Melchior (Director de Turism al orașului Ierusalim), a fost o femeie impunatoare prin greutatea cuvintelor spuse.

A fost sinceră și a dezvăluit că nu îi plac foarte mult activitățile ce implică comitete de părinți, ghizodane și playdate-uri, dar le face pentru că își dorește să fie parte din viața copiilor săi. Ne-a mărturisit că inspirația și-o ia din tradiții, valori și religie și că dacă citești cu atenție Biblia afli că femeia de fapt este foarte apreciată și respectată!

Mesajele ei pentru femei au fost:
1. Nu contează dacă alegi să fii femeie de carieră sau soție și mamă, important este să fii fericită cu alegerea luată.
2. Când cineva îți vorbește de rău munca sau chiar pe tine, închide urechile și vezi-ti de drumul tău.
3. Crede în ceea ce faci. Găsește motivatia pentru care vrei să faci un lucru. Fii un pic nebună!

Seara a fost senzațional organizată iar cea care a și prezentat a fost Osnat Peled, o femeie de la care ai ce învăța.


Osnat a venit în România în 2005 din Israel și a început proiectul Business Women Forum Romania, în care și-a dorit să dezvolte o comunitate de femei cu spirit antreprenorial.

Concluzia mea? O femeie puternică este puternică pentru ceea ce este și NU pentru ce face!

Sursa foto: pagina de facebook și site BWFR

Multă grijă și iubire!

\

Shop

\

Lasă-te inspirată

Descoperă mai multe…

Share This

Share This

Share this post with your friends!