Nu cred sa am vreo perioada a vietii mele de care nu sa imi aduc aminte cu drag. Nici nu imi pot alege una preferata, pentru ca in toate am fost fericita si constienta ca va trece prea repede.
Am facut liceul in Bucuresti la Aurel Vlaicu, la 15 minute de mers pe jos de casa. Cateodata luam autobozul, dar de cele mai multe ori imi placea sa merg pe jos. Asta cu mersul pe jos mi-a placut de cand eram mica, mica.
Taiam cartierul de case unde stateam, treceam pe langa Parcul Ciresarilor, care era public si foarte ingrijit si in care petreceam timpul cu colegii atunci cand chiuleam de la vreo ora. Pentru ca da, chiuleam si noi din cand in cand, cu bun simt, doar cat sa ne simtim ‘mari si teribilisti’.
Liceul meu intotdeauna mi s-a parut cel mai frumos liceu din toate. Toata clasa a noua, a rasunat in boxe in pauze muzica si toata lumea era pe holuri sa se vada cu toata lumea. Apoi muzica s-a oprit dar forfota a continuat. Arhitectura cladirii iti permitea sa vezi de la etaj tot ce se intampla la parter si parterul sa isi faca ‘ochi dulci’ cu cei de la etaj.
Eu am fost la clasa de limbi straine, unde predominau fetele, avand doar 8 baieti in clasa. O schimbare majora fata de scoala generala unde eram doar 8 fete intr-o clasa de 32 de copii.
Inca de cand am intrat in clasa a noua, am visat doar Balul de Absolvire de la sfarsitul liceului si 4 ani m-am razgandit asupra rochiei.
‘Ce probleme existentiale au adolescentii’, ati spune.
Da. Astea erau si inca multe alte ‘nimicuri’ sunt problemele unui adolescent de 18 ani. Balul de sfarsit de an, pozele in care sa de-a bine, ultimele intalniri cu colegii. Momentele acestea sunt unice in viata oricarui copil si nimeni nu ar trebui sa le ia. Dar se mai intampla cate o pandemie si lucrurile se schimba. Nu inseamna ca cei tineri nu isi dau seama de aceste lucruri dar ca AU DREPTUL de a se plange despre ele.
Cel mai greu in aceasta perioada mi s-a parut pentru gravide dar si pentru copiii din anii terminali: clasa a opta si clasa a douasprezezea.
Daca toata lumea are intelegere pentru femeile insarcinate, observ ca pe tineri ii punem la colt ca fac nazuri si se dau de ceasul mortii ‘pentru o petrecere pe care o pot avea oricand’.
Cand eram mica mi-am dorit mereu sa NU UIT ce inseamna sa fiu tanara cu toate problemele ‘banale’ pe care le are un copil mai mic sau mai mare. Poate asta ma ajuta si in relatia cu copiii mei sa ii inteleg asa bine si sa ii sustin.
Nu stiu cum au ajuns unii niste ‘babe acre’ care mai ca ii iau la cearta cu batul pe adolescentii pentru care tragedia vietii lor este acest sfarsit de an scolar….trist.
O tanara frumoasa de clasa a Xll-a, a indraznit sa isi scrie durerea pe pagina personala de facebook (a sters intre timp posatrea si nu vi-o pot arata). Distribuita de oameni din lista mea a ajuns si la mine postarea ei, pe care am distribuit-o si eu aseara. I-am citit o parte din comentariile de pe pagina ei si am ramas cu un gust amar.
Daca pe ‘batrani’ ii inteleg ca si-au uitat tineretea, sunt uimita de colegii de varsta ei care o pun la zid. Bully-ingul e la el acasa, iar acesti tineri care ataca cu vorbe grele, sunt ‘adultii’ de maine fara pic de empatie si intelegere, care vor sta mereu pe gard sa vada ce spune vecina, in loc sa aiba grija de propriile flori.
Nu va cautati dragilor, fericirea dincolo de zidurile inimii! Fericirea fiecaruia se afla in el. Pentru asta ai nevoie de un spirit tanar pe care sa il iei cu tine chiar si la 90 de ani, cand poti rade mortii in fata, pentru ca ea iti ia trupul dar nu si sufletul.
Am 37 de ani, 3 copii si nu m-am simtit nicidoata mai batrana de 16 ani. Acolo imi e sufletul si nu vreau sa il schimb vreodata.
Intoarceti-va la voi, cei de 16 ani, imbratisati-va si ‘luati-va’ in ceea ce traiti azi. Viata vi se va parea mai usoara si mai frumoasa, daca veti visa iar cu ochi de adolescent.
Poza de cover este de la sfarsitul clasei a doisprezecea, cand am facut poze pentru albumul de sfarsit de an. Voi ce amintiri aveti de la sfarsitul liceului?
Multa grija si iubire!
