Nu va mai purtati cu bona de parca e sclava voastra!  

octombrie 3, 2018

iconita

Ana Maria Ivan

P 20211116 123937 01

Nu stiu cum e sa ai bona pentru ca nu am ales aceasta varianta pentru familia noastra. Pur si simplu nu ma inteleg cu ideea de a-mi lasa copiii cu altcineva in afara de mama sau la mama. Un pic din gelozie 🙂.
In schimb vad in parcuri plin de bone de tot felul: nationalitati diferite, mai in varsta sau mai tinere.

Cand ies afara vad des multe mame impreuna cu bonele si copiii. Cu tristete am observat cum mamele si bonele stau la cel putin 2 metri unele de celelalte.

O lasi cu copilul dar o tii departe de tine?

Daca merg la restaurant cele mai multe bone stau la alta masa (unele cu copiii, altele singure), iar unele nici nu mamanca. Nu pricep: iti lasi copiii pe mana ei dar nu e demna sa stea langa tine? Nu ar trebui sa ai grija de omul care are grija de copiii tai?

Sunt prost imbracate. Si aici nu ma refer la a fi la moda, dar cel putin bonele asiatice sunt in papuci chiar si toamna pe frig. Multe sunt prost platite, din nou, o mare diferenta intre o romanca si cat i se ofera unei bone adusa din afara, unele fiind bone interne.

‘Sunt obediente si nu se plang’, mi-a spus o amica. ‘Ai idee cat costa actele si agentia ca sa aduci o bona din Asia? Jumatate din salariul unei bone se duce de fapt la agentie’. Obediente? Ce sunt catei? Poate sunt eu crescuta altfel, dar nu ma astept ca vreun angajat sau om care ma ajuta sa fie obedient. Nu sunt stapani si slavi!

Eu o am pe dna. Ildi de fix 5 ani si inainte am avut-o pe dna. Ana aproximativ 2 ani care au grija de curatenia casei o data pe saptamana.
Doua doamne minunate. Amandoua au mai stat ocazional cate 10 minute cu copiii sa fac un dus. Maria si Alexandru o plac tare mult pe Ildi si o imbratiseaza de cate ori intra in casa.
Ildi mananca cu mine la masa si nu exista lucru pe care eu sa il iau in casa pentru mine si sa nu il ofer si dansei. Nu uit cand este ziua dansei, Craciunul sau Pastele iar anul acesta am sarbatorit-o si cand a facut 5 ani de cand vine la noi si i-am multumit. Ildi e parte din familia noastra si nu as putea sa o vad altfel.

Nu am inteles niciodata de ce unele persoane se comporta cu oamenii pe care ii au sa ii ajute de parca le sunt sclavi: nu ii baga in seama, le vorbesc de sus, stau la mese separate si mereu merg pe strada la 2 metri de ele.

Era sclaviei s-a terminat de mult!
Oamenii sunt oameni indiferent de ce lucreaza si cu atat mai mult ar trebui apreciati pentru munca pe care o depun in casa sau cu copiii vostri! Nu inseamna ca daca il platesti pe omul acela, esti stapanul lui. Acestia merita respect si admiratie pentru toata munca depusa.

Cum ar fi ca angajatorul tau sa se poarte la fel cu tine? Si el te plateste.

Fiti oameni cu cei care va ajuta pentru ca de la voi vor invata si copiii vostri sa fie oameni cu cei din jur!

Viața e o bucurie!

Ana Maria

\

Shop

\

Lasă-te inspirată

Descoperă mai multe…

Share This

Share This

Share this post with your friends!

%d blogeri au apreciat: