Eram clasa a unsprezecea și colegii de clasă au decis să plecăm într-o excursie de două nopți la munte. Fără profesori! Bineînțeles, nici unul dintre noi nu anunțasem acasă că se pleacă fără însoțitori de la școală. Plătisem tot și în dimineața cu pricina, ca întotdeauna m-a condus tata. La gară cu emoții tot încercam să îl trimit pe tata acasă, spunându-i că profesorul întârzie. Tata, foarte serios, mi-a spus că nu pleacă până nu mă predă unui adult. Toți colegii erau fără părinți și eu mă simțeam rușinată de faptul că doar tatăl meu ‘stă pe capul’ meu și nu are ‘încredere’ în mine, așa cum o făceau ceilalți. Când în final, trenul pleca și colegii mergeau spre vagoane, tata mi-a spus ‘Hai acasă. Nu mergi fără profesor nicăieri’. Am început să plâng, să mă simt umilită, să îl rog să mă lase și pe mine, dar tata a spus ‘Nu’. Toată ziua am stat în camera mea și am plâns și am fost furioasă pe el.
Pe seară, tata a venit să vorbească cu mine și deși m-a văzut supărată, mi-a spus cât mă iubește, cât timp am să plec neînsoțită la timpul potrivit și că m-a luat acasă nu pentru că nu avea încredere în mine, ci pentru că știe că se pot întâmpla multe, fără să pot preveni eu. Deși nu i-am spus atunci, m-am bucurat că a venit să vorbească cu mine și știam în sinea mea că avea dreptate. De fapt, în toată această situație, tot ce m-a deranjat a fost sentimentul de rușine față de ceilalți.
Luni dimineață când m-am dus la liceu, abia așteptam să văd cum a fost excursia colegilor. Doar că, nu a fost deloc așa cum au crezut (fără să intru în detalii) iar eu m-am bucurat că NU am mers. Nu, niciodată nu i-am spus tatei ce bine a făcut că m-a luat acasă! Dacă tatăl meu nu decidea atunci pentru mine, o adolescentă de 17 ani, e posibil să mă fi întors cu traume pentru restul vieții. Da, m-am simțit umilită față de colegi, dar a fost un sentiment ce a trecut odată cu îmbrățișarea și iubirea tatei.
Eu și tata
Mi-a scris o mămică că nu se mai înțelege cu fetița ei de 7 ani deși ‘îi face toate poftele, o crește cu blândețe, doar că al ei copil țipă la ea des și să nu îi respecte regulile și limitele puse de aceasta’.
Acum doi ani am văzut o emisiune cu o persoană publică de la noi care se mândrea cu fetița de 5 ani, care își alegea hăinuțele cu grijă asortate!! încă de la 2 ani.
Deși avem acces la informație, degeaba o avem dacă nu știm să o filtrăm și să aplicăm corect ceea ce citim. ‘Părinții nu își mai asumă responsabilitatea educației propriilor copii’, am citit într-o carte și e cât se poate de reală. Tocmai de aceea copiii sunt crescuți cu libertate fără limite, fără reguli și mai ales fără asumarea alegerilor pe care aceștia le fac.
📍NU copiii trebuie să decidă până la o anumită vârstă! Ci părintele! De aceea e părinte!
🌷Sigur că există multe excepții de copii și părinți extraordinari, doar că am putea fi mai mulți, cu puțin ajutor și mai multă asumare.
În trecut, părinții își asumau un rol activ în educația copiilor lor, asigurându-se că aceștia merg la școală, că își fac temele, că au responsabilități și că au grijă de cei din jur. În prezent, prea mulți părinți se bazează mai degrabă pe sistemul școlar pentru a-și educa copiii.
☝️Acasă este însă pusă baza celor 7 ani! Grădinița, școala, sunt doar continua muncă de acasă, fiind o prelungire a educației de acasă.
👉Educația unui copil NU este formată de școală, ci de părinte, prin deciziile pe care le are pentru copilul său.
👶Trăim vremuri în care copilul alege de la 2 ani ce mănâncă (fast food, dulciuri zilnic), ce îmbracă, ce jucării (unele hidoase) vrea, ce jocuri joacă, câte ecrane are și mai nou, își alege sexul (și se vede deja repercusiunile în țările în care au introdus identitatea de gen de la grădiniță, cât de debusolați sunt acei copii, deveniți adolescenți și cât a crescut rata de sinucidere în rândul lor).
🙏Fiți părinți! Decideți! Stabiliți! Stați de vorbă, dar conform vârstei și nivelului de înțelegere al copilului, căci nu toți sunt la fel. Învățați-l ce e bine și e ce rău! Ghidați-l prin viață și alegeri! Fiți plasa lui de siguranță atunci când pășește greșit, dar nu îi ștergeți voi greșelile!
Viața e o bucurie!
Ana Maria
