Sunt o mare amatoare de paste. Ce cred ca dau bun gust pastelor, sunt in primul rand pastele in sine, de aceea foarte rar folosesc paste uscate (doar daca uit sa imi iau proaspete).
Le ador pe cele cu ou, proaspete, indiferent de forma, pe care le gasesc in magazine in frigider si tot asa le pastrez acasa. Foarte des iau fusilli pentru ca sunt usor de mancat de copii, dar ador si pastele spagheti sau tagliatelle.
Cel mai des iau de la magazinul italienesc din Corbeanca, dar la fel iau de la Lidl, Mega Image sau Carrefour.
La fel de important pentru un gust extraordinar este si uleiul de masline. Anul trecut am primit de la colega sotului un ulei de masline adus direct din Grecia, care nu are acelasi gust ca cel fabricat special pentru tara noastra. Este genul de ulei de masline pe care il mananci simplu pe paine, cu putina sare deasupra.
Ieri, pastele au fost gatite de sotul meu, dar amandoi folosim aceeasi reteta.
Pastele proaspete se fierb cat scrie pe ambalaj.
La sos a folosit:
Ulei de masline
O capatana usturoi (romanesc)
O mana de busuioc proaspat
Ardei iute proaspat dupa gust (noi il adaugam doar in pastele noastre)
Rosii cherry
Parmezan ras
Bacon crocant
Mai intai crocantim baconul si il punem separat. In tigaie punem la incins usturoiul si busuiocul (jumatate din el) si ardeiul iute (daca le faceti pentru voi sau la sfarsit daca faceti si pentru copii). Amestecam bine pastele in acest sos, adaugam deasupra parmezan, baconul crocant, busuiocul proaspat si ardeiul iute (daca nu a fost in sos de la inceput). Merg de minune si ciupercile proaspete trase in acest ulei (dar noi nu am avut de data aceasta) si/sau creveti trasi in acelasi ulei de masline. La sfarsit de tot adaugam rosiile cherry taiate in doua. Mie nu imi plac puse pe foc pentru ca se inmoaie si ador gustul de proaspat, dar le puteti face dupa gust.
Neaparat cu un pahar de vin rose.
Voua cum va plac pastele?
Multa grija si iubire!