Cum ne crestem copiii de mici asa ii vom avea mari. Depinde in functie de ce articol citesti ti se spune ba ca trebuie sa elimini marele NU din educatia copiiilor, ba ca un copil crescut cu restrictii (implicit multi de NU) va fi unul de succes. Ca mama e greu sa sti care este cea mai buna alegere.
Eu aleg moderatia. Sunt multe stituatii in care viata copilului este pusa in pericol (si nu numai) si atunci el trebuie sa stie ce este NU, asa cum sunt si mai multe situatiile in care se pot evita acele NU-uri si gasite variante blande. In Tarile Baltice si cele din Nordul Europei (Suedia, Finlanda si Irlanda) unde copiii si adolescentii au fost crescuti liber, rata de suicid printre ei este ingrijorator de mare, comparativ cu restul Europei. Modelul scandinav de crestere al copilului dupa stilul permisiv din Suedia a dat nastere unei generatii de tineri adulti fara empatie sociala, care ajung sa fie dezamagiti de viata, dupa o copilarie lunga de rasfat prost inteles in care cuvantul NU nu a existat.
Psihiatrul suedez David Eberhard, tatal a 6 copii, declara ca ‘a-i spune NU unui copil, nu este acelasi lucru cu a bate un copil’. Parintii ajung, fara sa isi dea seama de repercursiunile pe care le are lipsa lui NU, in fata unui copil de 5,7,10 ani care va face doar ce va dori cand va dori. O simpla rugaminte din partea parintelui de a inchide TV-ul spre exemplu, se va termina cu o furtuna de urlete si tipete din partea copilului.
Vor ajunge acei adolescenti rebeli pe care acum ii blamati cand ii vedeti pe strada si sperati ca ai vostri sa nu ajunga asa. Veti creste niste adulti fara limite care vor crede ca totul li se cuvine fara sa trebuiasca sa dea socoteala cuiva de alegerile facute. Ati vazut stirile triste de la TV, sau exemplele negative din jurul vostru?
Cum credeti ca au ajuns asa acei copii? De fapt acei copii, acei adolescenti, acei adulti au fost obisnuiti cu libertate deplina, fara restricti si reguli si mai ales nu li s-a spus niciodata NU. Parintii trebuie sa se comporte ca niste parinti care sunt acolo sa ii iubeasca dar si sa ii ghideze si sa ii invete. A fi prieten cu copilul tau nu exclude a fi parinte cu el si invers. Mama mea a fost mama in primul rand si apoi cu timpul mi-a devenit cea mai buna prietena a mea. M-a sustinut neconditionat dar mi-a spus fara temeri (dupa varsta de 14 ani in special) sa fiu atenta la consecintele alegerilor mele.
Pana la 14 ani in multe lucruri mi-a spus: aici aleg eu, tu inca mai ai lucruri de invatat. Si a facut bine. Pana la o anumita varsta parintii trebuie sa aleaga si sa isi invete copiii, astfel vor deveni exemple pozitive pentru copiii lor. Totul cu iubire si blandete, nu cu impunere sau cu forta. Imaginati-va un copil care pana la varsta de 7 ani a crescut liber fara restrictii din partea parintilor. Acesta merge la scoala unde trebuie sa asculte de un profesor. Cum credeti ca va reactiona cand el nu este obisnuit asa?
Stiu multi parinti care se plang de copiii lor adolescenti ca ‘fac ce vor’ si ‘nu asculta de nimeni’. Oare de ce?
Ca in tot ce tine de cresterea unui copil, fiecare lucru isi are locul lui. Si NU este bun cateodata, in anumite circumstante. Eu la NU adaug si motivele pentru care imi opresc copilul sa faca ceva. Dar spun tare NU atunci cand este nevoie.
Multa grija si iubire!
sursa foto: clipartfox.com
