Nu așa mi-am imaginat prima serbare la școală a Mariei… Dar. Suntem norocoși că am avut-o, nu?
Copiii din generația asta nu ne merită! Asta am simțit joi, când am fost la târgul de Crăciun/sebare pentru cele 3 grupe pregătitoare de la școala Mariei.
Încă de la început de Decembrie, Maria mi-a povestit foarte entuziasmată de dansul pe care îl pregăteste la școală pentru părinți și de aranjamentele de Crăciun pentru târg.
Părinții care nu au avut certificat verde au fost rugați să se testeze și joi la ora 09.00 am fost invitati în sala de festivități a școlii.
O mână de părinți (doar câte unul pentru fiecare copil) extrem de emoționați și-au privit copiii dansând și cântând colinde în primul an de școală.
Pentru mine a fost prima, prima oară când am văzut-o în această postură pe Maria, grădinița ei (și eu) nesusținand serbările la această categorie de vârstă.
Am filmat-o o parte din timp, iar în cealaltă mi-am șters lacrimile care nu se opreau din a-mi curge pe față. A fost singurul motiv și prima oară când m-am bucurat că purtam mască.
Nu am plâns atât de mult de emoție și fericire cât de o tristețe cumplită văzând acești copii de 7 ani cum cântă fără să le vedem gurița, cu masca pusă până pe sub ochi, în ditamai sala în care părinții erau la 3 metri de ei (toți testați sau vaccinați).
Am plâns de supărare pentru că prima amintire de la o serbare, acești copii au dansat și au cântat cu o mască pe toată fața.
Am plâns de furie pe mine pentru că nu am avut curajul să spun tare: dați-le masca jos să îi vedem. (Suntem totuși în scenariul verde și dacă dimensiunea sălii o putea permite, de ce să nu se facă?)
Am plâns de neputință pentru că nu pot schimba lumea copilului meu.
‘Ai plâns? Te-am văzut. Și mie mi-au dat lacrimile’, mi-a zis Maria. Mi se făcuse inima cât un purice. Știu că m-am văzut. Și eu am văzut-o și simțit-o pe ea prin toți porii.
Știu, nu e singurul copil care trece prin asta și nu sunt singurul părinte care simte așa, dar am cele mai amare lacrimi pentru că sunt ale mele. Nu, nu asta ar trebui să trăim! Sunt nenumărate studii care spun cât de afectați sunt și vor fi copiii de tot ceea ce se întâmplă. Și totuși stăm….
‘De ce îți bați capul?’, mi-a spus cineva …
Păi dacă nu pentru copilul meu să îmi bat capul atunci la ce îi mai sunt părinte? Nu pentru a ‘ajunge la Lună’ când este nevoie? Dacă fiecare stă în banca lui pentru că nu ‘vrea să își irosească energia’ nimic nu se va schimba și cei mai afectați de deciziile celor mari, sunt fix copiii noștri. Pentru că am stat.
Ati avut serbări? Ați fost la școală? Cum a fost?
Viața e o bucurie!🎉 (Și noi nu o lăsăm să fie)
Ana Maria
