Ieri ne intorceam de la mama. Lasasem copiii pentru o saptamana de timp petrecut cu bunicii si eram fericiti ca vom dormi sau vom reusi sa facem multe din lucrurile pe care nu reusim sa le rezolvam cu copiii acasa.
Intram in Bucuresti, sa mergem in vizita la fratele si cumnata mea, care asteapta un bebelus, sa le povestim despre ce lucruri ar mai putea avea nevoie. Sunt la primul bebelus, asa ca emotiile si usoara panica isi spun cuvantul..Trafic mult, desi era dupa-masa de sambata si nu ma asteptam.
Eu: Iubire, doar pe cea mai aglomerata banda poti sta?
El nimic.
Dupa 5 minute.
Eu: Iubire, e verde hai sa pornim.
El nimic.
Dupa alte 10 minute.
Eu: Fa dreapta sa o luam pe la…
El: Iubita, poti fi mai cicalitoare de atat?
Eu am tacut instant..
Nu am mai putut spune nimic si ma gandeam oare cand am devenit asa cicalitoare? Nu ma suparasem, ci doar eram lovita de realitate: devenisem cicalitoare!
Tin minte drumurile noastre de inceput cand nici nu stiam cum ajungeam dintr-o parte in alta. Il priveam pe ascuns si ma gandeam ce fericita ma face. Il pupam la fiecare semafor de uitam ca se face verde si nu observam daca merge tare sau incet, daca o ia pe o strada sau alta, daca pune frana tare sau nu..
Ce mi-am propus:
1. Sa ma intorc in timp si sa ma bucur de drumurile noastre
2. Sa nu ii mai spun pe unde sa o ia, chiar daca eu stiu scurtaturi (eu oricum le stiu pe toate, nu?)
3. Sa respir adanc inainte de a deschide gura
4. Sa il pup in loc sa il critic
5. Sa privesc pe geam si sa ma bucur de ce vad mai mult
6. Sa ii zambesc in loc sa stau imbufnata ca nu e la raliu, sau din contra, cand este la raliu
7. Sa tac, sa tac si iar sa tac, atunci cand vreau sa comentez despre cum conduce
Va anunt ce mi-a iesit. Saptamana asta avem multe drumuri in 2, plus unul lung pana la Sibiu 😊😁.
O sa imi iasa?
Voi cum sunteti cu sotii vostri la volan?
Multa grija si iubire!
