Rugăciunea este cea mai puternică armă!

martie 13, 2022

iconita

Ana Maria Ivan

P 20220228 193501 01
Sfântul Pantelimon din copilărie 🙂
Am copilărit la țară, într-un sat micuț de lângă Urziceni, MaluRosu, la bunica paternă.
De mică pe lângă biserica de Duminică, mergeam des la Sfântul Pantelimon să aprindem o lumânare. Sfântul Pantelimon era o cămăruță mică din chirpici construită ca un altar cu icoane, cruci și multe lumânări unde oamenii se rugau pentru diferite lucruri.
A fost realizat într-un an cu secetă mare de către toți cei din sat. După ce l-au făcut, Dumnezeu le-a îndeplinit ruga și a plouat.
Mi-e tare dor de acel locaș sfânt unde te simți mereu mai aproape de Cel de Sus.  De când bunicii mei nu mai sunt, nu mai am pe nimeni în sat și nu am mai avut de ce merge acolo. Dar vara asta vreau să îmi duc copiii.
Rugăciunea este cea mai puternică armă!
Screenshot 20220313 201806881 1

Sursa pozei: internet 

Pe internet a circulat poză cu ucrainienii puși în genunchi, rugându-se în mijlocul Kievului imediat ce a început războiul. Toată lumea îi aprecia și lăuda, dar la noi lumea se rușinează de credință, se ascund să spună că merg la biserică sau neagă existența Lui.
Și noi putem face ce au făcut ucrainienii în prag de război. Oricare dintre noi, oriunde.
Nu ar trebui să așteptăm vreun război să ne rugăm.
Nu ar trebui să așteptăm vreo secetă să facem semnul Crucii.
Nu ar trebui să trecem prin rău pentru a cere bine!
Oamenii rar își aduc aminte de Dumnezeu la bine. Oamenii au liberul arbitru de a alege în viață dar câți se gândesc mai mult la viața de Apoi decât la cea de aici?
Dacă noi nu am uita de El și nu L-am părăsi, doar bine ne-ar fi iar raul NU ar exista pentru că nu l-am gândi, nu l-am face, nu l-am cere.
România este un tărâm sfânt și mereu a fost protejat chiar dacă a trecut prin războaie.
Să nu uităm de domnitorii care mergeau la luptă cu Crucea în față.
Crucea și rugăciunea sunt cele mai puternice arme.
Dacă toți am pune genunchiul jos și ne-am ruga, răul ar dispărea. Pare o iluzie, dar nu este și ține de noi.
Haideți să nu așteptăm să vină vreo criză de orice fel și să ne rugăm împreună.
La final de Februarie am primit această Rugăciune de Învoială, extraordinar de puternică atunci când este făcută simultan, de catre mai multi oameni! Astfel, în fiecare seară de la 20.00 la 23.00 cât mai mulți o spun cu glasul sufletului.
Haide să o spunem Împreună, în fiecare seară, cu tot sufletul către Dumnezeu!
“ Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu! Tu ai spus cu preacinstitele Tale buze ca atunci cand doi sau trei oameni pe pamant se invoiesc sa ceara un lucru, va fi dat de catre Tatal cel ceresc, caci unde sunt doi sau trei adunati in numele Tau, acolo esti si Tu in mijlocul lor.
Nemincinoase sunt cuvintele Tale, Doamne, iubirea Ta de oameni este fara de margini, iar indurarea Ta nu are sfarsit. Noi, robii tai (spuneti-va numele), ne-am invoit sa ne rugam pentru iertarea de pacate a omenirii, pentru salvarea din mainile Satanei, pentru umplerea inimilor noastre cu Duh Sfant si iubire crestineasca! Doamne, nu lasa Diavolul sa isi duca planul la bun sfarsit! Iarta-ne si indura-te de noi si de toti crestinii care te cinstesc si te slavesc! Lasa-ne, Doamne, crestinismul pe pamant, lasa-ne Sfintele Tale Taine, lasa-ne cerul senin si bucuria iubirii Tale! Ne rugam si pentru toti Sfintii Parinti si pustnici, din oricare loc al lumii, care mai tin, cu rugaciunea lor puternica, Mila Ta pentru noi! Iarta-ne, Doamne, te rugam din toata inima!
Ajuta-ne, Doamne, in toate faptele noastre savarsite astazi, ori pe care le vom savarsi maine si in orice zi pentru Tine, insa nu cum voim noi, ci cum vrei Tu.
Fie voia Ta, Doamne! In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin!”
Ce te costă să o spui și tu?
Nu contează religia, dacă o spunem cât mai mulți 🙏🙏
Când te-ai rugat ultima oară?
Când te-ai gândit că mâine ar putea fi ultima ta zi?
Viața e o bucurie!
Ana Maria
\

Shop

\

Lasă-te inspirată

Descoperă mai multe…

Share This

Share This

Share this post with your friends!