‘Sa nu mai pleci, mami! Am crezut ca nu te mai intorci.’ Asa mi-a spus Maria aseara, cand am ajuns acasa.
Vineri noapte am dormit foarte bine si mi s-a parut extraordinar ca ma pot odihni atat de bine dupa nastere.
Sambata dupa masa Alex a venit in vizita cu copiii si mama la mine. Nu au reusit sa il vada pe Achim, deoarece era in perfuzii la Terapie Intensiva, dar copiii erau fericiti sa ma vada pe mine.
Maria m-a cercetat peste tot. M-a intrebat de branula, s-a uitat sa vada exact ce fir am pe spate lipit si mi-a numarat urmele lasate de ace.
Alexandru a inspectat camera si a intrebat de ce nu poate sa mearga sa il vada pe Achim la salonul de bebelusi.
Au stat aproape o jumatate de ora, iar la plecare m-a intrebat Maria cu o fata trista ‘Mami, cand vii acasa?’. A fost fericita sa afle ca a doua zi dar cumva neincrezatoare.
Sambata seara am dormit prost. M-am invartit pe toate partile, nu imi gaseam locul si nu imi puteam lua gandul de la ochii ei tristi. Eram fericita ca a doua zi il primeam pe Achim in salon si aveam toata ziua sa ne iubim, dar cu jumatate de inima eram cu gandul la ceilalti doi care ma asteptau acasa.
Am adormit greu pe la 3 dimineata, cu gandul la povestea ‘Puiul’ din scoala generala, cand mama nu stia daca sa plece cu puii sanatosi sau sa stea cu cel bolnav.
A doua zi m-a sunat Alex tarziu dupa ora 9. Se culcase la ora 3 dimineata. Maria, care doarme cu Bubu de 2 luni, pentru ca nu a vrut cu altcineva, s-a trezit plangand ca vrea la mami. Cum Bubu nu o putea linisti, Alex a luat-o in brate in pat, langa el si Alexandru care se smiorcaia si el, acuzand dureri de urechi. Astfel ca toata casa s-a culcat la 3 dimineata, cu tati intre copii, leganandu-i pe rand.
Se spune ca mamele simt. Simt, nu?
Exista studii care spun ca unii copii se imbolnavesc de dorul mamei. Se vineri, copiii au fost mai tristi si mai fara chef. Mama mi-a spus ca le-a lipsit voiosia si ca au intrebat de mine si de 10 ori pe zi.
Stiuau ca plec la Plusica sa nasc. Stiau ca voi lipsi 3 zile de acasa. Au invatat zilele saptamanii si stiau cele in care nu voi fi.
Si stiau toate astea pentru ca i-am pregatit de 2 luni pentru acest moment.
Si totusi…
Duminica l-am avut toata ziua pe Achim cu mine in salon si am putut sa il pupacesc, sa il pun la san (inca nu curge nimic iar el nu are voie sa faca efort, dar a stat vreo doua ore sa il miroasa si sa se cunoasca). Ii ador fiecare particica si mi se pare perfect. A iesit fix cum visam ca va iesi: cu parul negru, ochii inchisi la culoare si ca va semana cu Maria bebelusa.
Si exact asa este.
Achim e bine, papa singur doar ca putin si rar pentru ca vrea sa doarma mult, astfel ca a facut icter.
De aseara a inceput stea la lampa, la ‘bronzat la spa’ cum a spus doamna doctor neonatolog.
Deci eu tot fara el as fi stat..
Am ales sa ma intorc acasa si el sa ramana la monitorizare si lampa si sa merg la vizite dar si ma pregatesc sa il iau acasa in mai putin de 48 de ore.
Cand am ajuns acasa zici ca a lasat cineva Tristetea si Plansul sa iasa pe geam, caci puii mei dragi nu isi mai incapeau de fericire.
Parca nu ii mai durea nimic. Cum am intrat, m-au ajutat amandoi sa ma asez pe canapea si timp de o ora nu s-au dezlipit din bratele mele. Eu visam la un dus, dar putea astepta pentru cand erau ei pregatiti.
Daca e un lucru greu in viata asta, acela este ‘impartitul’ unei mame copiilor.
Viata cu 3 copii va fi incredibil de frumoasa dar ca mama in anumite momente si situatii, va trebui sa ma impart si nu este corect.
O mama NU ar trebui sa se imparta!
O mama ar trebui sa fie peste tot, cu fiecare copil in parte.
Multa grija si iubire!
