Saracii sunt saraci si in timpul anului!

decembrie 21, 2018

iconita

Ana Maria Ivan

Sotul meu este preot de mai bine de 15 ani intr-un sat sarac de langa Curtea de Arges. In sat au ramas aproape doar batrani si copii. Copiii se cresc unii pe altii, pentru ca parintii sunt plecati de ani buni la munca in afara si au uitat sa se intoarca si la ei.
In multe ierni am vazut multi copii prin zapada purtand doar sosete cu papuci. Iti vine sa te descalzi pentru ei. Copiii sunt tare frumosi dar au nevoie de ghidare in viata pentru a face mai mult decat fac parintii.

La inceput veneau oameni de Sarbatori cu foarte multe cadouri, haine si mancare pentru aceste familii. La noi in casa era haos la sortat si facut pachete.
Dupa primii ani mi-am dat seama ca dadeam tot in preajma Sarbatorilor iar in restul anului nu se schimba nimic. Saracii tot saraci ramaneau.
Usor m-am apucat sa sortez hainele impreuna cu cateva doamne si am invatat sa nu le mai dau toate odata, ci sa le oferim din cand in cand. Astfel, oamenii se bucurau si in februarie si in vara si in toamna de ele.
Cat priveste mancarea, am ales sa facem pachete de Craciun cu ce ar putea avea nevoie sa fie pe masa, dar nu ii uitam nici in restul anului.
Cativa ani am organizat la trapeza bisericii masa de pranz duminica pentru toti cei care doreau sa participe. Gateam impreuna cu cativa voluntari si pentru 200 de persoane. Toate aceste mese au fost din donatii ale oamenilor care stiau ca omul nevoias are nevoie sa manance si in afara Sarbatorilor.
Am facut pachete in multe zile cu ce ne pricepeam sau stiam ca aveau nevoie.

Va povestesc toate acestea nu pentru a ne lauda, ci pentru a va spune ca acesti oameni sunt acolo tot anul. Ei nu mananca doar de doua ori pe an si ca depinde de fiecare dintre noi cum se organizeaza.
Nu spun ca nu e bine ca de Sarbatori sa le facem viata mai frumoasa celor care au mai mare nevoie, dar nu va imbulziti toti in aceleasi locuri si mai pastrați din ce doriti sa daruiti si pentru alte luni. Vor fi mult mai apreciate de cei care au mare nevoie de ele.

Sa va aduca Sarbatoarea Craciunului bunatate si iubire in inimi, cele mai de pret daruri ale sufletului!
Craciun fericit!
Sa aveti lumina-n viata, pace si iubire-n casa si in suflet.

Bubu

Poza cover este de AICI.

\

Shop

\

Lasă-te inspirată

Descoperă mai multe…

Share This

Share This

Share this post with your friends!