Astazi mi-am admirat fiica cum si-a organizat timpul cu o zi dinaintea unei Sarbatori mari. Cea mai mare parte a timpului a petrecut-o cu copiii. S-au jucat, alergat, au fost impreuna in oras cat Achim a dormit, au facut dulce impreuna si tot impreuna au facut cina. Uitandu-ma la ei, imi dau seama ca eu nu am pretuit prezentul si timpul cu ei, cat am pretuit ‘sa fiu mama perfecta: care gateste 10 feluri de mancare, care alearga singura sa faca cumparaturile, care bucura pe toata lumea si care NU are timp de ea sau de cei din jur mai mult’.
Abia spre sfarsitul vietii ajungem sa ne bucuram de prezent, sa stam sa privim mai mult, sa intelegem fiecare clipa a vietii asa cum vine. Timpul a devenit foarte pretios si pentru faptul ca sunt constienta ca mi-a mai ramas foarte putin si de aceea nu trebuie risipit fara de rost. Azi m-a topit nepotica mea Maria cand s-a intors de la cumparaturi cu mama si fratiorul ei, si abia intrata in casa s-a agatat de gatul meu sa-mi dea un pupic si: ‘Mi-a fost dor de tine, Bubule’.
Cu ea in brate m-am pierdut prin timp cu gandul la multimea de treburi cu care eram coplesita pe timpul cand copiii mei erau mici, tot trei la numar si nu aveam timp pentru mine mai deloc.
‘Si mamele merita sa se bucure de sarbatori!’, mi-am zis, hotarata sa o ajut cu ce pot pe fiica mea, pentru ca ei sa nu-i fie asa de greu cum mi-a fost mie in tinerete.
Pe vremea mea, nu aveai cum sa faci cumparaturi de exemplu, online, asa cum o vad ca butoneaza pe Ana 20 de minute si gata comanda e acasa in 2 ore.
Eu stateam pentru fiecare produs la cozi interminabile, de multe ori nu mai prindeam ce imi doream pentru ei. Acasa frecam casa pe toate partile, luna sa o fac. Apoi incepeam gatitul cu 3 zile inainte. Erau prajituri la care munceam ceva pana ajungeam sa ne bucuram de ele. Fiica mea nu are stresurile mele.
Azi nici cu aspiratorul nu m-a lasat sa dau.
Sarmale am facut de joi amandoua. Astazi doar turta dulce si o tarta sarata pe seara.
In rest, mi-a zis ‘Nu jucam, mama! Copiii nu isi aduc aminte cate pun pe masa ci cat ne jucam. Crezi ca eu imi aduc aminte ce mancam? In schimb tin minte cum cantai cu tata colinde si cum imi croiai rochite la papusi’.
Nu am realizat vreodata asta, dar mari vorbe mi-a spus. Nici eu nu am prin amintiri sarmalele mamei sau prajiturile ei cu nuca la care muncea tot 3 zile. Am in minte in schimb povestile tatei, imbratisarile lui si bucuria din casa de Sarbatori ca suntem toti uniti.
Tin minte mersul la biserica in port popular si colindatul prin sat.
Cat am fost mama, Sarbatorile pentru mine erau stres, oboseala, epuizare. Ma bucuram prea putin de ce era cu adevarat important: copiii mei. Ma bucur ca Ana nu face greseala mea si ca ai ei copiii se bucura din plin de parintii lor minunati.
Sa faceti ca ea!
Fiti buni si nu judecati, ci doar daruiti, iar aceasta Sarbatoare sa va aduca magia bucuriei!
Bubu
