Dacă intri în orice fel de discuție cu o mamă (în parc, pe grupuri de mămici sau cu o mamă necunoscută) o să îți spună clar că al ei copil a vorbit la 2 săptămâni, s-a născut stând pe olița și că el nu a gangurit vreodată ci a vorbit direct 3 limbi străine!
Că ne amuzăm sau nu, indiferent ce subiect se dezbate pe teme de mămicie sau copii, sigur se trezesc mamele ‘superioare’ care le știu pe toate și doar ce fac ele este corect.
Eu am denumit simplu ‘Sindromul mamei superioare’.
Vai, cât m-am temut de acest sindrom, pentru că se ia repede și fără să te aștepți. Este suficient să stai lângă o astfel de mamă că inevitabil simți cu te ‘apucă sindromul de picioare și se cățară până îți ajunge în minte și apoi iese pe gură’.
Cum îl vedeam că se cățară cum o luam la sănătoasa să coboare de pe mine. Până acum am reușit să mă feresc dar mă întreb cât m-o ține?
🦋Alăptare!
Cel mai sensibil subiect de pe planetă! Nici nașterea nu este așa sensibil cum este acesta.
După părerea mamelor care alăptează cele care nu o fac: sunt clar denaturate, leneșe, comode, dezinformate și vor doar răul copilului.
Despre femeile care alăptează la cerere și în public: se spune că sunt ‘nesimțite’ (că altfel cum să stai cu sânii la vedere?); sectante, mult prea mămoase pentru că își alăptează copiii după primele 6 luni ‘când laptele nu mai este bun și îi dau apă chioară copilului’.
🦋Nașterea!
Dacă nu te-ai dat de ceasul morții să naști in chinuri cum e dat de Dumnezeu, înseamnă că nu ți-ai îndeplinit menirea de femeie.Toate cele care nasc prin cezariana sunt puse la zid pentru că au ales ‘calea cea ușoară’ (de-ar știi ele!) și că NU sunt mame adevărate.
Cele care nasc natural sunt numite înapoiate pentru că au ales calea în care să se chinuie ore în șir în travaliu și să țipe de durere când, nu-i așa, există ‘calea ușoară’.
🦋Diversificarea!
Se începe la 6 luni. Ba nu, la 4 luni. Ba….. când vrea fiecare, fără să țină cont de studii sau medici și asta pentru că bebelusul a ‘poftit’. Clar începem cu ‘mar și biscuite’ că doar ‘așa am fost crescute și noi și uite ce bine am ajuns’…
🦋Suzete!
Dacă o oferi copilului esti leneșă că nu ai vrut să îi dai sânul, dacă îi dai sânul copilului… (citește la alăptat).
Și câte ar mai fi……
Cum recunoaștem complexul de superioritate la mămici?
Sunt acele femei cu un comportament arogant și atotștiutor care critică, oferă judecăți chiar dacă nu le sunt cerute, jignesc, admonestează și violentează pe cei care nu sunt de acord cu ele sau cu ce fac ele.
Deși părerea lor despre este ele este una aparent excelentă, într-o discuție acestea trec pe rând de la Salvatoare la Persecutoare până când ajung în poziția de Victimă. De fapt, tot ce fac acestea este să proiecteze în celelalte propiile frustrări.
În discuțiile cu cele din jur aceste persoane sunt mai preocupate să observe greșelile de vorbire pe care le fac altele, decât să observe ce impact au asupra lor vorbele celorlalte.
Aceste persoane nu dețin așa numită conștientizare adecvată de sine sau maturizare emoțională (indiferent de ce vîrstă biologică au).
Ce puteți face când vă întâlniți cu astfel de persoane?
Trageți aer în piept și alegeți dacă vreți să duceți o luptă lungă și grea cu acestea (eventual până ajung în punctul de a se victimiza) sau îndepărtați-vă. Depinde doar de ce vreți voi să faceți!
Sfat:
Nu uitați ca în lupta cu ele, tot ce vi se spune, nu este despre voi CI DESPRE ELE!
Le-ați întâlnit? Cum le faceți față?
Viața e o bucurie!
Ana Maria