Am o prietenă foarte bună de vreo 10 ani.
Părinții ei pleacă anual intr-un concediu in 2 sau cu prietenii. Mereu mi s-a părut ciudat că pleacă fără ea, chiar dacă ea, copilul nu mai era copil ci ditamai femeia. Acum 10 ani avea totuși 20 și un pic de ani. Dar na, nu i-am înțeles până acum.
Sunt mamă full time de 3 ani și jumătate. Îmi ador copiii și sunt aerul pe care îl respir și iubirea care îmi trece prin toate venele.
Totuși, de anul trecut am ales cu soțul să plecăm și singuri în vacanță.
Deși mă topesc de dorul lor și mă uit după toți picii cu care mă întâlnesc, am nevoie de timp doar pentru mine și timp pentru doi.
Azi am plecat la Londra. În aeroport m-am jucat cu o fetiță de 4 ani. La sfârșit am primit un pupic. Cel mai dulce!
Vacanța de la mămicie e un ‘must’ dacă poți să o faci și dacă îți dorești asta. De fiecare dată m-am întors energizată și plină de iubire pentru ei, cu mai multă răbdare și înțelegere pentru ei.
Ca să fie bine ei, trebuie să fiu eu bine. Și sunt! Să mă simt vinovată?
Multă grijă și iubire!
