Zilele noastre de vacanță și prima noapte de Paști în 5 la biserică

aprilie 24, 2022

iconita

Ana Maria Ivan

IMG 20220423 WA0040 02

Maria și-a dorit mult să venim în Neamț de Paști deși i-am spus că Bubu nu este pentru că este plecată la Londra la fratele meu mijlociu. ‘Nu are nimic, mami. Suntem noi’, mi-a spus.Uite așa, joi la prânz am venit lângă Piatra-Neamț (stă la 5 km de Piatra) la casa fratelui meu (care de fapt stă în Londra. Poveste lungă).

Câtă bucurie poate fi pentru un copil, doar pentru că schimbă pentru câteva zile locul, este indescriptibil. Sincer și nouă ne-a făcut bine să fim departe, să ne plimbăm cu toții pe uliță, să mirosim florile, câmpul, iarba.

Ador viața la țară! Sunt un copil ce a crescut în bătătura bunicilor, într-un sat mic unde toată lumea știa pe toată lumea. Alergam toată ziua cu picioarele goale și mâncam fructe din pomii ce își lăsau crengile peste gard. Aveam o gașcă de copii frumoși, unii veniți și ei în vacanță, alții care erau de loc de acolo. Nu existau diferențe între noi, ba fetele de la țară știau mai bine ca mine să joace elasticul și făceau roata mai frumos, dar nu m-a deranjat niciodată, ci doar le-am admirat încercând să țin pasul cu ele.

Zilele acestea de câte ori am ieșit, ne-am salutat cu lumea, mai îndeosebi cu cei în vârstă, căci ei au drag de vorbă cu străinii. Așa am cunoscut o bunică la două străzi distanță, ce o cunoște pe mama și care azi i-a dăruit dovlecelului Achim două ouă proaspete din cuibar.

P 20220424 120224 01

Agățat de toate gardurile

P 20220424 112031 01

Zâmbind la soare

Ne-am plimbat pe uliță și am descoperit cât de liniștită e lumea de la țară iar copiii au alergat după căței de pe stradă. Copilărie, dragă copilărie.

P 20220423 174909 01

Ieri, când ploua

Ieri a plouat o parte din zi, așa că am vopsit ouăle, și Alexandru a pregătit cu tati iedul cu baiț, ne-am jucat cărți, de-a v-ați ascunselea prin casă și la final ne-am plimbat prin apropierea casei.

P 20220423 140049 01

P 20220423 151914 01

Mi-am propus anul aceasta să nu mai meargă doar Alex la biserică în noaptea de Înviere, ci să mergem cu toții. Nu știam dacă ne va ieși dar speram.

I-am pregătit pe copii cu 3 zile înainte că îi vom trezi la miezul nopții. Alexandru a spus ‘ce nebunie! Să ne treziți la miezul nopții. Ce aventură!’. Maria ne-a spus că abia așteaptă, iar Achim doar a zâmbind, fără să își dea seama chiar ce de va întâmpla.

P 20220424 000811 01

La miezul nopții

La 11.30 i-am trezit pe rând, i-am îmbrăcat și ne-am urcat în mașină, deși biserica era la 15 minute de mers pe jos, cu copiii Vineri am făcut 35 de minute doar dus, așa că nu am riscat. Culmea, Alexandru a fost cel mai supărat de trezire, deși el vedea ca pe o aventură totul.

Am ajuns fix când băteau clopotele. Iar când am pășit în curtea bisericii să ne găsim un loc, a început un foc de artificii deasupra bisericii. Recunosc, că nu am mai văzut până acum foc de artificii în noaptea de Paști. Apoi s-a împărțit Lumină și s-a cântat Hristos a înviat! Doar că prea încet, prea tăcut pentru cum eram obișnuită să se audă. Am pornit spre mașină luminiță cu luminiță în tăcere, eu fiind singura care încă cânta, obișnuită așa din copilărie.

Am ciocnit câte un ou când am ajuns acasă și apoi ne-am băgat la somn. Nu știu cum a fost la alții, dar ai noștri astăzi tot la 7 s-au trezit!

IMG 20220423 WA0040 02

La prânz azi, am fost să iau sfintele Paști de la biserică doar cu Achim. O oră și 15 minute dus-întors. Am mirosit florile, am alergat fluturașii, ne-am odihnit pe bănci. În biserică Achim a pupat toate icoanele și când am vrut să îl opresc să deschidă ușa de la Altar, diaconul mi-a spus: ‘Lasati copiii în pace. Nu îi mai opriți când merg să cerceteze casa Domnului. Sunt fără de păcat și vor să Îl cunoască, așa că nu îi mai opriți’. Mi-a umplut sufletul de bucurie și l-am lăsat. Cei mari au rămas cu tati la fotbal și la alergat.

P 20220424 113306 01

Achim în biserică

După amiază însă când am vrut să luăm mașina pentru a pleca la Piatra, am rămas fără baterie. Nu știu cum și de ce. Fratele a găsit un vecin care l-a ajutat pe soț și i-a dat baterie, dar după o oră și jumătate de plimbat, când am revenit acasă iar s-a oprit motorul. Soțul crede că sigur nu este doar bateria de vină, astfel că scurtăm vacanța și mâine, Dumnezeu știe cum, plecăm spre casă. Sperăm doar să fie bine și să ajungem cu bine, pentru ca Alex să ducă mașina în service cât mai curând. Să ne țineți pumnii să ajungem bine 🙏🙏🙏

Având în vedere că anul trecut am ratat Paștile, eu fiind în spital internată cu Maria, anul acesta cu toate provocările, a fost minunat! Suntem sănătoși, suntem împreună și asta e cel mai important. Toate celelalte se vor rezolva.

Cum ați petrecut de Paști?

Viața e o bucurie

Ana Maria

\

Shop

\

Lasă-te inspirată

Descoperă mai multe…

Share This

Share This

Share this post with your friends!