Imi amintesc doar atat: durerea de brate, intunericul si ochii aceea negri, atat de negri. Toate noptile bebelusiei ei au fost cam la fel – nesomn, plans, plimbat, cantat, reluat. Sa ne intelegem – plansul nu era doar al bebelusului.
Prima oara am intrat in mamicie cu o infectie la umarul stang, o operatie de urgenta si o perioada lunga de recuperare kinetica. Am continuat cu dezinformare, metode clasice de crestere a copilului si multa singuratate. A doua oara, am condus masina 15 km cu contractii si am ajuns la spital cu dilatatie 6 cm. Am nascut in doua ore si am crezut ca ce-a fost mai greu a trecut. M-am inselat. Au urmat nopti nesfarsite de nesomn, plans, fara luare in greutate, raceli interminabile, iarasi plans si mai multa singuratate. In aceasta stare de spirit am devenit mama pentru a treia oara si acesta a fost momentul in care am decis ca trebuie sa fac ceva, altceva decat fac acum. Mintea si corpul meu nu mai rezistau mult.
M-ai intrebat cand mi-a fost mai greu. Ei bine, nu atunci cand am trecut prin toate astea. Fiecare situatie de acest fel venea la pachet si cu puterea necesara depasirii ei. Cel mai greu a fost in fiecare zi cand m-am simtit singura, neinteleasa, neiubita, o mama rea (singura de acest fel de pe Pamant). Desi sotul meu imi era alaturi, eu eram singura in universul meu de mama. Momentele in care reuseam sa fac fata unor situatii demne de supereroi, imi dadeau impulsul necesar pentru a merge inainte. Dar tot ele ma faceau sa ma simt mizerabil atunci cand nu reauseam sa le replic zi de zi. Standardele mele de curatenie, atentie pentru copil, sot, casa, societate, erau mult prea inalte, mult prea utopice.
Cum am reusit sa supravietuiesc acestor 9 ani de mamicie? La un moment dat am inceput sa merg la cursuri de parenting. Mai intai singura, apoi cu sotul meu. Chiar daca am rezonat cu unele mai mult si cu altele mai putin, ceea ce am primit a fost siguranta care s-a creat in interiorul grupului de parinti. Am putut astfel sa vorbesc despre fricile si durerile mele si am cunoscut oameni, parinti care au aceleasi probleme ca si mine sau chiar mai mari si care, totusi, le fac fata in mod diferit. Asta a fost ca si cum cineva mi-ar arata insula cand eu ma chinui sa inot in marea agitata. Imaginea insulei imi oferea speranta, dar lipsa colacului de salvare imi ingreuna deplasarea.
Colacul de salvare a venit de la Hand in Hand Parenting, o asociatie americana fondata in 1989 de catre Patty Wipfler. Aceasta a observat ca ascultarea, conectarea si punerea limitelor cu blandete sunt instrumente eficiente si cu efecte pozitive pe termen lung in cresterea copiilor. Am fost fascinata in mod deosebit de instrumentul numit Parteneriat de Ascultare – Listening Partnership, dedicat exclusiv parintilor.
Cum functioneaza? Doi parinti stabilesc de comun acord sa se asculte reciproc, cu respect, atentie si afectiune cu scopul de a descarca emotiile puternice care le blocheaza gandirea si le influenteaza negativ comporamentul. Ei se angajeaza sa pastreze cele auzite confidentiale si sa se ajute reciproc sa preia controlul asupra propriei vieti. De multe ori raspunsurile noastre din prezent sunt de fapt reactii intarzitate la situatii din trecut care au ramas nerezolvate (Daniel Siegel – Parenting from the inside out).
Odata dezbracate de emotii, intamplarile raman in trecut, iar noi putem raspunde stimulilor din prezent cu calm si blandete, asa cum ne-am propus sa o facem inainte de a deveni parinti. Deoarece copiii sunt parte din noi, ei au preluat inca din burtica trairile noastre si este foarte usor sa fim restimulati (sa ne aduca în memorie senzații și emoții legate de fapte din trecut) de felul lor de a fi, de privirea, glasul ori infatisarea lor, de felul in care nu ne baga in seama cand le vorbim, etc.
Este in puterea noastra sa fim parintii care ne-am propus sa fim, iar acum avem si instrumentul potrivit pentru a o face – Parteneriatul de Ascultare. Ceea ce pare la inceput o conversatie banala sau inconfortabila, devine la un moment dat, o relatie de crestere, de dezvoltare personala. O relatie care te face sa nu te mai simti singur, sa te simti inteles, apreciat, valoros, util, care te apropie de prieteni si te indeparteaza de relatiile toxice. Te apropie de sot si de copii si te indeparteaza de distractiile inutile cu care te gratificai la sfarsitul zilei (seriale nesfarsite, alcool, cea mai scumpa pereche de pantofi pe care nu o vei purta niciodata, etc). Faci toate acestea in ritmul tau, gasindu-ti singur calea dar avand sprijinul neconditionat al unui adult, asa cum, poate, nu ai avut in copilarie. Si NU COSTA BANI!
Si azi mi-e greu de multe ori, dar stiu ca pot apela o persoana de incredere, calda si sincera care ma va asculta, ma va ajuta sa depasesc blocajul si ma va aprecia pentru efortul depus. Toti ceilalti pasi ii voi face mult mai usor in aceasta stare de spirit.
Eu sunt Irina si te indemn sa incerci Parteneriatele de Ascultare, despre care poti citi si pe bloggul meu SfatulMamei si sa iti deschizi inima spre schimbarea in bine a relatiei cu copiii si cu adultii din viata ta. Si nu uita sa nu-i judeci nici pe ei, nici pe tine.
