Când bebelușii vin pe lume vin fără instrucțiuni, iar noi trebuie să învățăm o limbă nouă ‘bebelușeasca’. Cum ar fi să vină cu carteabin buzunar despre tot ce trebuie să știe mami despre el?
Proaspăt lauze, dereglate hormonal (fără excepție), epuizate din lipsa de somn și cu programul dat peste cap ne trezim în brațe cu o mândreata de copil cu multe nevoi care de care mai interesante, dar fără traducător.
Cum știm de ce plânge bebe?
Toate cărțile spun că e simplu. Dar cine naiba știe să interpreteze plânsul copilului fără să le iei pe toate la rând? Cum stii că faci bine ce faci?
1. Începe cu scutecul. E ud sau nu?
2. A păpat și dacă da, când?
3. Îl doare burtica? A făcut caca sau urmează?
4. Când trebuie să doarmă??
5. De colici a auzit careva? Cum se rezolvă? Soluții minune?
Nu trec bine primele săptămâni, că încep altele: pusee de creștere, dureri de dinți, vise urâte, atașament, anxietate de separe.. Când se termină?
Urmează ‘The terrible 2, 3, 4’ adică ‘oribilii 2, 3 sau 4 ani când copiii fac tantrumuri care de care mai zgomotoase. Aici deja știu să vorbească dar în loc să fie mai ușor parcă e la fel de greu.
Au ei, micuții noștri, vreun cod secret prin care încearcă să ne transmită ceva? Când sunt ei mai fericiți sau mai liniștiți?
Răspunsul e simplu: când mami e bine și de obicei în brațe la ea. În brațe la mami oricărui bebeluș îi trece orice durere. Este suficient să fie privit cu iubire, strâns lângă piept și pupat des, că mogaldeata mică nu mai simte nimic rău.
Brațele mamei sunt magice și doar ele vorbesc bebelușeasca!
Dacă le sunt satisfăcute nevoile de bază (indiferent de vârstă) toate celelalte lucruri nu mai sunt importante dacă ei se simt în siguranță și iubiți de către părinți.
Nu există ‘bebelușeasca’ cu adevărat iar copiii deși par nu sunt atât de diferiți. Bebeluseasca o putem inventa pentru fiecare mamă ce își dorește să comunice cu puiul ei. Dacă suntem atenți ei ne transmit tot ce avem nevoie să știm.
Multă grijă și iubire!
