Unde vrem să mergem în vacanța de vară (mare, munte)

De câteva luni ne gândim și răzgândim asupra locației unde vrem să petrecem câteva zile bune la mare.
Încă de anul trecut am visat o căsuță mică, frumoasă, eventual o pensiune cochetă. Nu ne-a ieșit și v-am scris aici despre experiența noastră la Corbu.
Mâine copiii au ultima zi de grădiniță. Vor mai merge pe vară 2 săptămâni la școala de vară de la grădiniță pentru că sunt prea faine jocurile organizate de cei de acolo pentru ca ei să le rateze.
Dar în rest, sunt ai mei și eu a lor!! Sună exact așa cum va fi 😂😂😂 cu partea frumoasă și partea grea, când sigur voi avea nevoie de un moment de respiro.
Marțea viitoare plecăm la Argeș (eu cu copiii la tata, soțul nu are atât de multe libere de luat, așa că rămâne cu Tara acasă).
La început de iulie plecăm câteva zile de Hotel Parc în Mamaia, așa cum deja știți că o fac de câțiva ani buni.
Cel mai mult îmi place unde este poziționat acest hotel, adică fix înainte să intri în stațiunea Mamaia, astfel că evit orice aglomerație! Au piscină, ieșire la plajă (extinsă dar nu cât să ți se facă rău de cât ai de mers până la apă, comparativ cu multe altele), loc de joacă, mâncare bună și un mic dejun diversificat cu tot ce îți poftește inimioara.
La întoarcere o așteptăm pe mama la noi și de ziua lui Alexandru, la cererea lui va merge la grădiniță în săptămâna aceea la școala de vară.
În mod normal, aș vrea să plec cu ei câteva zile la Piatra Neamț, unde vor fi mama, fratele mijlociu și cumnata, pentru că Maria și Alexandru vor să învețe să înoate, iar fratele meu a fost instructor de înot pentru copii și îi poate învăța ușor.
La început de August visez la cel puțin 10 zile în Grecia. Dar depinde mult de cum se schimbă legile la ei. Momentan se poartă mască obligatoriu pe stradă și nu plec în vacanță să stau cu ea în soarele arzător din Grecia. Dacă reușim să plecăm, o vom face cu mașina din foarte multe motive, unul fiind, mâncarea Mariei.
Cum vom face cu mâncarea Mariei?
Am primit foarte multe întrebări despre acest lucru.
Ei bine, alimentele de bază: pâine, unt, lapte, orez le iau cu mine peste tot.
La tata și în Grecia voi lua și aparatul de gătit electric la care să îi fac supele, orezul sau pastele.
La Hotel Parc am vorbit deja să mă ajute ca anumite preparate să fie gătite de ei (cu alimentele aduse de mine), lucru care mă ajută enorm.
Va mânca multe fructe, de care are nevoie și voi evita toate alimentele de care nu va avea voie să se atingă. Cu siguranță asta vom face cu toții.
Va fi o altfel de vară, la capitolul mâncare, dar ne vom obișnui. Vacanța stă în lucrurile frumoase pe care le facem împreuna și nu în ce mâncăm.
V-ați gândit unde plecați?
Viața e  o bucurie!
Ana Maria
\

Shop

\

Lasă-te inspirată

Descoperă mai multe…

Share This

Share This

Share this post with your friends!