‘Tată preot și tu speli în zi de sărbătoare? Nu ți-ar fi rușine? Mare păcătoasă mai ești! Cum să speli azi?’
Mă trezește soțul în fiecare dimineață la 8, când pleacă la serviciu.
Copiii de cele mai multe ori sunt treji și cu cel puțin un lăptic băut.
Astfel că eu mă trezesc și întru direct în baie, unde primul lucru pe care îl fac este să bag mașina de spălat în priză (o scot pentru că se joacă Achim la ea) și să îi dau drumul.
De cu seară pregătesc mereu hainele și detergentul. Și dacă nu sunt prosoape sau lenjerie, pun program scurt de 40 de minute.
Pentru că vineri plecăm la mare, încerc să las cât mai puține, astfel încât să fie mai mult loc atunci când mă întorc. 😬
Dimineață, buimacă, am filmat un story și l-am postat pe Instagram și contul personal de Facebook.
Să te ții!
Am avut în nici o oră căsuța plină de mesaje, unele tare drăguțe, unde mi se spunea că azi e sărbătoare, altele de judecată și mustrare sau chiar punere la colț.
Nici nu știu cu ce să încep.
Prima regulă a unui creștin este să își vadă de treaba lui! Atât! Lui Dumnezeu dați socoteală doar de faptele voastre, iar judecata altuia nu intră la ‘fapte bune’.
Să arăți cu degetul, să arunci cu pietre și să judeci, nu sunt fapte nici de om bun, darămite de bun creștin.
Toată lumea se laudă online sau când se spovedește, fiecare după trăirea lui, că sunt buni, blânzi și toleranți cu cei din jur, dar cum simt ei un pic de pismă, cum sunt primii de pus la colț.
Am spălat în zi de Sărbătoare. Mă iartă Dumnezeu, pentru că îmi știe sufletul. Știe că sunt o mamă, care uită de multe ori să mănânce până la 4 după-amiaza. Știe că sunt o mamă cu 3 copii mici singură toată ziua. Știe că nu stau jos decât seara când mă pun în pat. Știe că mă dau toată lor și nu mai am timp de mine. Știe că Îl iubesc dar că sunt OM și Îi mai greșesc. Și mai știe că Îl rog să mă ierte când o fac.
‘Mamele sunt îngeri!’ Așa îmi spune părintele meu duhovnic care mereu mă iartă când îi spun că am spălat în zi de sărbătoare. Și mă iartă pentru că Dumnezeu ne iartă. Pentru că Dumnezeu e iubire infinită și dragoste fără margini.
Sunt o păcătoasă? Una asumată cu păcatele sale!
De ce v-am scris despre acest lucru? Nu pentru mine, pentru că dacă mă afecta mă lăsam de mult de blogging, însă blamez un astfel de comportament! Blamez când ‘aveti mereu ceva de spus despre ce face cel de lângă voi’, pentru că pe unele mame chiar le afectează genul acesta de mesaje. Nu e normal să puneți la colț pe cineva! Aveți idee cât poate suferi o persoană mai sensibilă sau cu o stimă de sine joasă? De ce trebuie să îi faceți pe cei de lângă voi să se simtă mici? Aveți oare vreo bucurie în asta? Ce răni ascunse vă face să vă bucurați când dați cuiva o astfel de remarcă?
Fiți buni!
Fiți blânzi!
Iertați!
Iubiți!
Și mai ales îngrijiți-vă de grădina sufletului vostru. Este singura care contează și pentru care răspundeți mai târziu!
Viața e o bucurie!
Ana Maria
