De azi până pe 8 august, în cursul săptămânii sunt singură cu copiii acasă, exceptând serile când vine și soțul. Anunț pe toată lumea ca să nu mai am surprize ca cea de azi când am primit următorul mesaj:
‘De ce ți-ai luat cucoană copiii cu tine la bancă? Ca să te bagi în față? Ca să te plângi? Îi lăsai cu o vecină și puteai aștepta și tu o oră. Că și alții așteaptă și nu se mai plâng’.
Respir adânc și acum să vă explic și situația.
Săptămâna trecută am avut contul de firmă blocat la ing. A trebuit să merg de urgență pentru deblocarea lui cu actul meu de identitate. Pentru că fusesem toată ziua plecată, am putut să merg doar după ce am luat copiii de la grădiniță. Tot atunci am întrebat dacă îmi pot redeschide contul de ing, închis acum 2 ani pentru că nu îl foloseam. Mi s-a spus că nu se poate în momentul acela și nici online dacă vreau card. Habar nu am de ce, dar trebuia musai să mai fac un drum.
Ca orice mamă ‘abia așteptam’ să merg la orice ține de acte, cu copiii după mine. Nu mi-e drag nici singură dar cu ei.
Azi m-am înarmat cu răbdare și mi-am zis că și dacă mai aștept, tot nu schimb cu nimic realitatea: merg cu toți 3.
Am ajuns azi la sediul din Otopeni, unde m-a preluat o tipă blondă, drăguță de la singurul birou gol.
Partea de acte și semnături a durat foarte puțin, însă pentru redeschidere avea nevoie de un cod pentru a emite cardul, cod care se trimite din centrală. Tipa mi-a spus că durează 5 minute și că sunt gata.
Copiii s-au jucat, s-au învârtit, eu le-am dat apă, i-am luat în brațe și după 30 de minute am întrebat iar dacă mai durează. Mi-a spus că a sunat iar și că i-au zis că mai durează încă 10 minute și că dacă mă grăbesc să plec și să revin altă dată.
I-am zâmbit și am întrebat-o dacă crede că mai am chef să ies cu copiii după mine, pe căldurile astea, să iau un card.
I-am lăsat să se uite pe telefon la un desen (arma mea de situații disperate) când după alte 15 minute îmi spune că încă nu știa când va primi codul.
Moment în care am pus o poză cu mine și copiii pe story pe contul de Instagram povestind scurt că suntem la bancă.
Poza pusă din bancă cu noi
Nu am mai ‘așteptat chiar așa mult’. Doar încă 15 minute și am primit cardul. Timp în care copiii deja țipau că nu mai pot de plictiseala. Pe bune că i-am înțeles după o oră de stat pe o băncuță în bancă.
Acum, asta nu e o problemă așa mare. Scriu și povestesc pe blog sau Instagram atunci când lucrurile chiar cred că se vor schimba în bine sau am speranța că cineva chiar va face ceva.
Nu pentru mine, pentru că nu era ca și când cineva mi-ar fi dat codul mai devreme, dar pentru ceilalți și pentru ca cei care sunt responsabili cu procesul să găsească variante să îl facă mai adaptabil timpurilor în care trăim și în care timpul este cel mai prețios pentru noi toți.
Am primit foarte multe mesaje pe Instagram, una dintre mămici chiar mi-a scris că ea a așteaptat cu bebelușul în brațe 2 ore! Nu specifica dacă la aceeași bancă sau în altă parte.
Printre mesajele de azi, unele destul de pestrițe, a fost și de la această doamnă.
Nu am putut să îi răspund înapoi decât că nu m-am dus de drag cu copiii după mine, ci de nevoie.
Mesajul dânsei mi-a adus aminte de când am mers la cumpărături acum multă vreme cu cei mari și cineva la coadă la casă mi-a pus aceeași întrebare.
Eu mă întreb dacă oamenii aceștia au copii sau dacă înțeleg cât de stupidă este această întrebare.
Am spus-o și o mai spun: dacă nu aveți ceva constructiv de spus cuiva, nu mai bine urmăriți pe altcineva sau faceți altceva cu timpul vostru?
De ce să ne facem zile amare unii altora?
Viața e o bucurie (și când nu e)!
Ana Maria
