Sunt unul dintre cei 3 oameni cu stima de sine de 10 sau peste 10 ridicați în picioare dintr-o sală de 200 de persoane la o conferință de parenting.
3 din 200!
Stima de sine se construiește în copilărie, de către părinți sau ți-o clădești singur la maturitate, cu multă asumare și conștientizare.
Eu fac parte din categoria celor norocoși, care au avut parte de părinți care au făcut asta. Abia la 14 ani am descoperit că NU în toate familie se dansează și se cântă, nu toți copiii sunt îmbrățișati și iubiți toată ziua, așa cum era în familia mea. Cu multă tristețe, căci pentru mine viața era făcută din povești, uniforni și zâne. Și da, și acum din ele este construită, chiar dacă realitatea ne spune altceva.
Cum au făcut ai mei să îmi clădească o stima de sine de 10, deși nu au avut nici cărți să le citească și nici cursuri la care să meargă?
Când ai stat ultima oară pe covor cu copilul tău?
🦋Timp
Mi-au oferit multe ore din viața lor în care ne-am jucat, dansat, vorbit!! (Vai, câte discuții pe toate problemele existențiale am avut), iubit, trăit împreună.
Acest timp NU poate fi compensat cu nici o jucărie modernă, haine de fițe sau activități extrașcolare!
Toți vorbim despre ‘timpul de calitate’ dar câți dintre noi ȘTIM la ce se referă?
Câți dintre noi chiar acordă timpul și atenția de care are nevoie un copil, fără telefoane în jur și fără să ne folosim de alte trucuri, ci doar să fim conectați?
O jumătate de oră în care îl asculți și ești prezent la joaca cu el, este mult mai valoroasă decât 3 ore pe care le ‘petreceți împreună’ vag.
Cât timp petreci cu el, contează iar. Nici un copil nu se va deschide în fața părintelui dacă nu există deja o relație creată, bazată pe încredere.
Tot timpul este cel care vă ajută.
☀️Iubirea necondiționată
Încă de când eram foarte mică mama mi-a spus că mă iubește necondiționat. Când eram foarte mică nu am înțeles acest cuvânt, deși îmi arată în fapte.
Mi-a arătat că mă iubește deși am chiulit de la grădiniță la 5 ani. Mi-a arătat că mă iubește deși am inundat casa. Mi-a arătat că mă iubește deși am stricat cămașa nouă a fratelui.
Când am făcut 14 ani și am intrat la liceu, mama mi-a spus că indiferent de ce voi alege în viață, ea mereu mă va iubi și dacă voi alege greșit, va fi lângă mine să reparăm împreună. Și a făcut asta. Zi de zi. Mama a fost mereu plasa mea de siguranță, unde știam că voi găsi doar iubire.
De când am devenit mamă am văzut cum această iubire este condiționată de către foarte mulți dintre părinții din jurul meu, conștient sau inconștient.
Atenție! Necondiționat nu înseamnă să tolereze copilui orice comportament și să devină un copil răzgâiat.
A îl iubi necondiționat înseamnă că îl iubești așa cum este el. Pentru o stimă de sine ridicată copilul are nevoie sa se simtă acceptat.
Stima de sine scăzută este cauzată de părinții care își doresc ca al lor copil să fie altfel decât este el (bun la matematică deși lui nu îi place / să se facă doctor deși el vrea arte / și exemplele pot continua).
Cât de implicați sunt bunicii?
🙏Ce le spunem copiilor aia vor deveni!
Pentru mama mereu am fost frumoasă, minunată, bună și curajoasă. Nu știu dacă sunt așa dar ce știu sigur este că mă simt așa.
Când îi spui copilui cu rol de reproș ‘esti încet/mototol/la fel ca taică-tu’ acestea se transformă în adevăruri în care copilul se regăsește.
Etichetat și criticat copilul ajunge să confirme așteptarile celor din jur pentru că opinia părinților cântărește cel mai mult în sufletul unui copil și îl afectează pe temen scurt și lung.
🤞 Încurajări
Felicită-l pentru orice reușită (mare sau mică).
Când eram mică eram o foarte bună cățărătoare. Mama mă căuta în parc printre crengile copacilor, ceea ce era foarte ciudat pentru prietenele ei, care se așteptau ca o fetiță să aibă grijă de hainele ei și să lase astfel de activități pentru băieți. Mama însă, mă lăuda pentru cât de bine știu să mă cațăr.
Cu tata obișnuiam să mă joc remi și din când în când mă lăsa să câștig, încă de la 6 ani. Lucru care mă făcea să mă simt ‘mare’ și mândră de mine.
Când le spunem copiilor că ‘nu pot face un lucru’ sau nu îi felicităm pentru o mică reușită, aceștia se simt invizibili și neapreciați.
Încurajează-ți copilul în activătile pe care și le dorește, consolidându-i convingerea că POATE!
Cât de des se joacă tatăl?
🎉 Fără comparații
Părinții mei nu mi-au spus niciodată ‘ce face vecina sau de ce nu am luat nota bună a colegei sau de ce nu sunt ca frații mei’.
Pentru mama mereu am fost specială și unică. (La fel și frații mei și dacă o întrebai știa să spună ceva diferit despre fiecare dintre noi).
Copilul comparat, se va compara singur toată viața cu cei din jur și niciodată nu va ajunge sa se simtă că este suficient (de bun, de iubit, de realizat, de…).
Când compari înseamnă că nu accepți sau vezi unicitatea copilului din fața ta.
🌺 Îmbrățișări și pupici
În copilărie am trăit cu îmbrățișari multe, pupici de mii de ori, hârjoneli și râsete.
Toți părinții își iubesc copiii dar nu toți le-o arată. Cei mai mulți copii sunt (încă) iubiți în somn, mângâiați de ziua lor și Crăciun, pupați când pleacă în vacanțe.
Afecțiunea o arătăm prin gesturi și vorbe calde. Laudele și îmbrățișările NU au făcut rău nimănui. Din contră!
Pentru o dezvoltare psihică, emoțională, intelectuală și fizică, copiii au nevoie de gesturi de afecțiune, tandrețe, priviri calde, îmbrățișări, cuvinte blânde și mângâieri.
Cât de des vă hârjoniti?
🌝Copilul nu învața din ce îi spunem ci din ce facem
Am doi părinți veseli. Ai mei părinți au fost veseli și când au dat de greu și când au avut probleme cu vecinii care ne-au tăiat apa într-o iarnă grea și când am avut probleme cu banii și când am fost internată în spital (la 7 ani am stat 3 săptămâni la Parhon, pe secția de endocrinologie). Nu îmi știu părinții încruntați. De la ei am învățat să fiu un om fericit, dincolo de ce se întâmpla în viața mea. ‘Toate trec’ spunea tata. Și da, toate trec.
Trăim vremuri în care părinții încearcă să descopere ce ii face fericiți, iar pe copii îi învață din cărți. Ei învața cum să se poarte și cum să fie de la ceea ce suntem și facem noi.
Spui ‘multumesc’? Și copilul tău o va face, fără să îi spui tu. Te porți urăt cu vecinul? De ce crezi că al tău copil trage de păr colegul de școală?
Fericirea nu se învață. Fericirea se trăiește.
☝️ Păstrează realitatea
Când ai mei mi-au spus că sunt frumoasă și bună, niciodată nu au folosit ‘esti cea mai frumoasă sau cea mai bună’. Eram frumoasă și bună fără să simt că trebuie să fiu ‘cea mai’, fără să mă simt în competiție cu cineva.
Nu mi-au spus niciodată că sunt perfectă și nu mi-au clădit o falsă realitate a ceea ce sunt sau ce pot.
Stima de sine autentică se naște din ceea ce observă copilul, din cum se simte iubit (copilul simte când îi spui că este bun pentru că tu crezi asta sau îți impui după ce ai citit un articol) și realitatea (copilul ajunge să se mintă atunci când nu se simt apreciat).
Americanii au vorbă: ‘Its my parents fault’. Adică este ‘vina părinților’ pentru ce am ajuns/trăiesc/sunt.
În marea majoritate a cazurilor este corect. Clar sunt și excepții care își iau figuri de atașament către terțe persoane și care au o stimă de sine ridicată, deși părinții nu le-au fost aproape. Dar sunt excepții, cu altfel de răni emoționale.
Stima de sine a copiilor noștri stă în mâinile noastre.
Câte din listă faceți pentru copiii voștri?
Viața e o bucurie!
Ana Maria
