Sunt născută și crescută în mijlocul Bucureștiului dar am avut șansa să am bunicii la țară, unde îmi petreceam vacanțele.
Tata este dintr-un sat micuț numit frumos ‘Malu Roșu’, aproape de Urziceni, ultimul sat dintr-un lung șir de sate. Capăt de linie îi spuneam eu.
Când eram foarte mică ai mei nu aveau mașină, așa că pentru a ajunge la bunici mergeam cu trenul și rata, drum ce mi se părea pe atunci foarte lung. Cu toate acestea nu m-am plictisit niciodată și totul mi se părea o aventură.
Casa bunicii mi s-a părut mereu ca scoasă dintr-o carte de povești, cu via care acoperea toată partea de la intrarea în curte și din fața casei, cea mai bună umbră in verile călduroase.
Fântâna din curte din care scoteam cea mai dulce apă de băut. Cuptorul de afară în care bunica cocea pâine și cozonaci sau făcea omlete cu jumări. Cele mai bune roșii în curtea ei le-am mâncat, când furam de pe masă un pumn de sare și fugeam în spatele casei de parcă aveam cel mai valoros lucru din lume cu mine.
Ulcelele cu smântână și iaurt din care mereu gustam crema de deasupra și bunica mă dojenea că nu se mai prind.
Doamne ce mă mai distram cu frații în curtea plină de animale, cățărată în nucul bătrân și aruncând grăunțe la găini. Iar seara stăteam în poartă și așteptam vacile și eu alergam repede la găleata cu lapte proaspăt.
Bunicii mei dragi
Drumul spre Maria astăzi trece prin multe sate, văd multe animale și multe bunici care seamănă cu bunica mea. Și mi s-a făcut sufletul mic de dor și de tristețe că ai mei copii nu vor trăi aceste lucruri la fel de frumos.
Casa bunicii mele nu mai este, fiind vândută de un verișor care a moștenit-o, bunica mea e înger de 5 ani, iar în satul în care am copilărit nu mai știu pe nimeni.
La 5 ani
Visez să o cumpăr pentru copiii mei și să rămână în familie, fără să mai fie vândută vreodată unui străin. Visez să îmi duc copiii acolo și să mănânc cu ei roșiile din grădină. Sper doar să nu fie prea mari pentru când voi putea face eu asta.
Mi-e dor de viață simplă și frumoasă.
Mi-e dor de mine copil.
Mi-e dor de bunica mea veselă
Mi-e dor de statul în fața casei așteptând văcuța.
Mi-e dor să mă cuibăresc în patul de paie lângă sobă călduroasă.
Mi-e dor de mirosul curat și mâncarea delicioasă.
Mai aveți bunicii cu voi? Mai aveți casă copilăriei voastre? Atunci sunteți bogați ❤️🙏🤗
Viața e o bucurie!
Ana Maria
