‘Ce fericire pe tine să ai un tată preot’, mi-o spun adesea mulți oameni.
De fapt oamenii nu știu cât de foarte greu am ajuns să o simt fericire. Când eram mică tata nu era preot ci lucra la o fabrică de băuturi.
Deși ambii părinți erau credincioși și întotdeauna cu Dumnezeu în suflet și în casă, nu eram chiar în fiecare Duminică la biserică.
Abia când eram în școala generală tata s-a apucat de seminarul teologic. Nu, nu dintr-o dată o simțit o chemare, aceasta a avut-o mereu, în tinerețe fiind pentru 2 ani la mănăstire, dar abia la 40 și ceva de ani a devenit preot, când eu eram anul întâi de facultate.
Când l-am văzut prima oară slujind la mănăstirea la care fusese trimis să învețe, timp de alți doi, departe de familie, am plâns.
Multă vreme pentru mine biserica a fost o relație de iubire-ura pe care nu știam să i-o explic tatei.
De foarte multe ori i-am spus că simt că biserica mi l-a luat, pentru că avea puțin timp de noi. Lucra sărbătorile, wkendurile, tot timpul avea oameni care se spovedeau sau îl sunau cu diferite probleme.
Abia de ceva vreme i-am înțeles dăruirea și munca neobosită de a fi lângă oamenii care aveau nevoie de el.
Bunicul mândru și nepoții fericiți
Tatei nu i s-a ‘dat’ o biserică, ci un petec de pământ pe un deal în satul unor rudari săraci. Și fix acolo în câțiva ani buni, a ridicat o biserică din lemn frumoasă, pictată mai mult de jumătate de mama, care pictează icoane și restaurează biserici de peste 28 de ani.
Au fost ani foarte grei pentru ei, când amândoi au ales să stea pe rând cu chirie, apoi într-o cameră făcută dintr-un hambar și abia cu puțin timp înainte să fie pensionat a reușit să ridice și casa mare (2 camere, o baie, o bucătărie și o sală de mese pentru vizitatori).
Timp de 3 ani, părinții mei, ajutați de mulți oameni buni, au reușit să gătească peste 100 de familii sărace care veneau Duminica la biserică. Alte Duminici pe care le consideram ‘pierdute’ pentru că nu avea timp să fie bunic sau tată. Ce nu îmi dădeam seama atunci este că munca lui nu este ca a oricui și că să fii preot nu este deloc ușor.
Nu, nu ne-a făcut nici unuia dintre frații mei sau mie case, ci mai degrabă și noi am ajutat cât și cum am putut.
Pentru că tata nu a strâns nimic pentru el, astfel că acum când s-a pensionat și alt preot i-a luat locul, s-a mutat într-un apartament de bloc, la Câmpulung, unde este coproprietar cu fratele meu mijlociu, neavând altfel cum să își ia ceva al lui.
Ai mei părinți au ales fiecare alt drum, pentru că deși părinți extraordinari, relația lor de cuplu nu a fost cel mai bun exemplu.
Am învățat mare să nu îi judec pentru alegerile pe care ei le-au luat asumat, iar ei deși nu mai sunt împreună, bunicesc des, se vizitează și se ajută.
🙏Și preoții sunt OAMENI!
De ce v-am scris toate astea?
Pentru că oamenii judecă atât de ușor biserica și preoții. Pentru că ei cred că toți se plimbă în mașini de lux și cer taxe exorbitante pentru evenimente.
În ultimii ani se duce o campanie urâtă împotriva lor. Religia și biserica nu au ce căuta în politică.
Biserica este singura care ar trebui să dea sfaturi doar despre Dumnezeu.
Și în pandemie preoții au fost împărțiți între ei și s-au războit. Unii dintre ei, plătesc acum pentru alegerile greșite.
🌿🌿🌿Dar!
Și preoții sunt oameni. Și ei fac greșeli. Și ei sunt supuși la tot felul de teste. Și ei au parte de tot felul de presiuni.
Nu judecați un preot. Dumnezeu spune să nu judecăm deloc, pe nimeni, dar mai ales un preot.
În loc să vă faceți păcate, mai bine nu spuneți nimic, iar dacă nu vă place un preot, găsiți unul pe sufletul vostru, sunt ca peste tot: oameni cu har și oameni care fac acest lucru ca pe un serviciu.
Dumnezeu este peste tot și are grijă de noi toți, doar să ÎL chemăm, căci nu vine la cei care nu cred că există sau nu au nevoie de El.
Oare vine doctorul să te întrebe dacă ești bine sau te duci tu la el când ai o problemă? Cam așa și cu Dumnezeu care te așteaptă, doar să îl chemi. Prea puțini oameni își mai îndreaptă atenția spre El. Dumnezeu nu este la modă, dar e singurul care veșnic!
Nu vă mai dați cu părerea despre ce nu cunoașteți și priviți-vă paiul din ochi. Lăsați preoții cu ale lor greșeli, căci peste tot sunt și uscături și mai bine îngrijiți-vă de propriul suflet.
Viața e o bucurie!
Ana Maria
