Săptămâna trecută am fost la două grădinițe din țară (la Zalău și Târgu Mureș) cu Ora de educație rutieră în parteneriat cu Fundația Siguranță Auto Copii.
‘Cati dintre voi veniți la grădiniță în scuanul auto?’
Și văd uimită câte mânuțe drăgălașe se ridică. Zâmbesc și mă bucură nespus că acești copii de 5 ani știu ce înseamnă un scaun auto și mai și stau în el.
Nu la fel de multe mâini au fost ridicate când am întrebat dacă sunt prinși în centuri și nici măcar o mânuță nu s-a ridicat când am întrebat dacă au scaun în mașina bunicilor!
Atunci mi-am adus aminte de prima discuție cu tata când am lăsat-o prima oară pe Maria la părinții mei:
‘Hai mă, tată, că tu și frații tăi ați crescut în spatele unui Trabant și nu vi s-a mai întâmplat nimic. Lasă că o ține maică-ta în brațe, că facem doar 10 minute până în oraș. Sunt doar 7 kilometri’.
‘Nu tată, nu o poate ține nimeni în brațe. E nevoie de o singură frână pentru ca Maria să ajungă să zboare. Iar frâna aia poate fi lângă casă pentru că a trecut un cățel strada. Dacă nu o țineți în scaun, nu o las.’
A respirat adânc tata și a învățat cum să o pună corect pe Maria.
După doi ani, când a venit și Alexandru, tata nu a reușit să îi prindă corect centura lui, astfel că a legat centurile între ele. Când mi-a spus seara, m-am înroșit de supărare și i-am spus că vin să îi iau a doua zi dacă nu le pune centura corect.
📍Și toate astea se întâmplau înainte să descopăr scaunele auto testate sau să știu toate statisticile pe care le știu acum despre siguranța micilor pasageri.
Sigur că cel mai ușor este să spunem că nouă nu ni se întâmplă sau că bunicii stau la țară și acolo lucrurile sunt lejere.
Doar că așa au crezut prea mulți oameni, iar acum își plâng copiii. Mai țineți minte cazul Miei, care mi-a povestit despre cum un șofer băut a intrat pe contrasens și s-a lovit de mașina tatălui ei? Ei bine, tatăl ei a ajuns la spital, în stare de șoc dar bine pentru că purta centură. Însă nepotul lui de 4 ani a murit pe loc, stând în scaun fără centură. Și ei tot aproape mergeau. Și ei tot încet.
Numărul celor care produc accidente a crescut de la an la an din 2010. Șoferi băuți sau consumând alte substanțe, șoferi fără experiență, șoferi fără permis, șoferi cu diferite afecțiuni care i-au făcut să piardă controlul mașinii. De unde știi când pleci de acasă sau când îți lași copilul la bunicii că nu li se va întâmpla?
De ce tu porți centură, dragă părinte, dar copilului tău nu îi pui? De ce viața ta e mai importantă și a lui nu? Cum îți protejezi copilul când mergeți cu mașina?
Legea din România spune clar că toți copiii trebuie transportați în scaune speciale pentru vârsta, greutatea și înălțimea lor. Amenda este de 580 de Ron sau la jumătate plătită în 24 de ore. Dar! Nu mai bine e asiguri că nu pățește nimic?
✋Dar NU orice scaun este și un scaun bun!
Iar asta am aflat și eu abia la al treilea copil. Un scaun auto ce ține copilul în siguranță este un scaun testat în teste de impact. Doar omologat NU înseamnă testat.
Căutați modelul pe care vreți să îl achiziționați pe siteurile de testare ADAC, Which, PLUS, OAMTC, NHTSA și abia după ce vedeți ce scor a luat, atunci decideți.
NU marketingul bun al unor vânzători de scaune ar trebui să vă convingă! Nu moda sau culoarea scaunului. Ci DOAR rezultatul unui test de impact!
În cazul unui accident, nimeni nu își dorește să își vadă copilul zburând cu tot cu scaun, nu?
Din păcate în România, acest lucru NU este reglementat prin lege iar de conștiința celor care vând scaune nestatate sau cu scor prost la testele de impact nici nu mai vorbesc. Întotdeauna m-am întrebat cum dorm noaptea… Când vine vorba de viață sau moarte, lucrurile ar trebui tranșate clar!
Singurii experți acreditați international în siguranță micilor pasageri, sunt cei de la Fundația Siguranță Auto Copii.
Nu vă lăsați păcăliți de cei care continuă să copieze acest proiect, având interese meschine în spate și care vânzând fără scrupule scaune nestatate, numindu-se specialiști în siguranță auto. Căutați informațiile corecte și experții reali!
În grupurile suport din țară sau grupul mare Grup Siguranță Auto Copii, moderatorii răspund cât pot de repede la toate întrebările. Dar cu răbdare. Sunt puțini, iar postările sunt multe.
Totuși dacă aveti vreo urgență, specialiștii oferă și consultanță gratuită telefonică (la nevoie și video!).
👉Mit: un scaun testat este scump! Există scoici și scaune auto la același preț ca amenda! Restul sunt scuze!
Cum îți protejezi copilul când merge cu mașina? Dar când îi lăsați la bunici?
Viața e o bucurie!
Ana Maria